Pe primul loc in topul infractiunilor intocmit de ziarul nostru se situeaza PSD, care ne demonstreaza faptul ca cei mai multi de la acest partid au facut obiectul unor cercetari penale. Pe locul doi, la o distanta considerabila, se afla PC, o formatiune politica de doar 1%, dar ai carei lideri sunt urmariti penal, unul chiar trimis in judecata.

Urmeaza PRM, cu sase dosare (numai Gheorghe Funar avand patru), PNL cu sase (numai Relu Fenechiu avand doua), UMDR cu trei si PD cu doua (Stelian Dutu fiind trimis in judecata).

Mai toti pesedistii reprezentanti ai poporului in Parlament au fost cercetati la un moment dat, au avut probleme cu legea sau au "lucrat" la limita legii. Foarte multi s-au imbogatit pe bani publici, folosindu-se de functiile vremelnice pe care le-au avut.

In ultimii doi ani, Departamentul National Anticoruptie a zguduit putin "unitatea de monolit" a intereselor alesilor si a intocmit dosare penale unui numar mare de parlamentari.

Pana in acest moment au fost trimisi in judecata sapte parlamentari, din care cinci sunt de la PSD, cum ar fi Adrian Nastase, serban Mihailescu, Emilian Cutean, Ion Dumitru, Mihail Sireteanu, George Copos, precum si un pedist, Stelian Dutu.

Curtea Constitutionala, o gura de oxigen pentru PSD

Incriminatii de lux ai PSD sunt Ion Iliescu, fost presedinte al Romaniei, si Adrian Nastase, fost prim-ministru. Insa Curtea Constitutionala, o institutie formata in majoritate din apropiati ai PSD, au reusit sa blocheze dosarele acestora, fiind suspendate din motive invocate de neconstitutionalitate. Adrian Nastase este pus sub acuzare in doua dosare penale.

In dosarul "Zambaccian" este inculpat pentru luare si dare de mita, iar in dosarul "matusa Tamara" pentru luare de mita.

Ion Iliescu a fost pus sub acuzare pentru complicitate la omor in dosarul mineriadelor.

Bine plasat in topul punerii sub acuzare se afla deputatul PSD Ion Dumitru (un apropiat al lui Nastase), care a fost trimis in judecata in doua dosare penale legate de infractiuni silvice savarsite de acesta in perioada cand a fost director al Romsilva.

Deputatul Emilian Cutean a fost trimis in judecata pentru abuz in serviciu si deturnare de fonduri, facand afaceri cu banii destinati revolutionarilor, pe vremea cand era secretar de stat pe problemele revolutionarilor. Deputatul serban Mihailescu va fi judecat pentru luare de mita, fiind acuzat ca a luat mita 11 arme de vanatoare de la o cunoscuta firma de partid, Hunter VIP SRL.

Mitrea, cinci dosare

Deputatul Miron Mitrea este urmarit penal in trei dosare, reusind sa scape de al patrulea, toate legate de activitatea sa de ministru in perioada 2001-2005. Acesta este invinuit de procurorii DNA pentru abuz in serviciu si nerespectarea unei hotarari judecatoresti referitoare la un transfer de teren al Aviatiei Utilitare.

Totodata, procurorii DNA au demarat cercetarile anul trecut impotriva fostului ministru intr-un dosar penal legat de contractul incheiat cu firma Bechtel pentru autostrada Brasov-Bors, fiind acuzat ca patru anexe ale contractului nu au fost trecute prin hotarare de guvern. Miron Mitrea a fost suspectat ca si-ar fi amenajat vila din bani de spaga.

Lucrarile la vila ar fi fost executate de firma lui Sergiu Sechelariu, aceeasi care a ridicat si vila lui Nastase din strada Zambaccian. Mitrea s-a aflat in vizorul anchetatorilor si in dosarul privind infiintarea unei televiziuni private, MTC din Constanta, care ar fi primit finantare de la o serie de institutii publice cum ar CFR, Administratia Portului Constanta, Aeroportul Otopeni.

Sub ancheta procurorilor anticoruptie se afla si sotia lui Miron Mitrea, Manuela Mitrea, care este acuzata ca si-a aranjat examenul de intrare in notariat.

Campionul privatizarilor "la limita"

Deputatul Ovidiu Musetescu, un "campion" al dosarelor penale, a fost luat la puricat de procurorii anticoruptie, totul fiind legat de activitatea sa de ministru al Privatizarii in perioada 2001-2005.

Este cercetat penal in dosarul privatizarii societatii Aro Campulung pentru infractiunea de abuz in serviciu, pentru aceeasi acuzare, in alt dosar, in legatura cu un contract incheiat intre societatile Dacia Pitesti si Roman Bacau. Musetescu este cercetat penal si in dosarul de privatizare "Alro Slatina", fiind acuzat ca ar fi adus statului un prejudiciu de cateva milioane de euro.

Dar anchetele penale la adresa acestui deputat nu se opresc aici. El a semnat privatizarile in favoarea lui Omar Hayssam, reprezentand tepe aduse banului public de mai multe milioane de euro. Musetescu este anchetat de procurorii anticoruptie pentru privatizarea IPRS Baneasa, Polirom Roman si Moldosin Vaslui, societati care au ajuns in mana lui Hayssam.

Nu in ultimul rand, Musetescu are dosar penal la DNA legat de privatizarea societatii bal-neoclimaterice Sovata.

Procurorii DNA au deschis la inceputul anului 2006 un dosar penal afacerii "Metro" Suceava, in atentia acestora aflandu-se deputatul Ovidiu Cozmanca. In calitate de secretar general al Guvernului, in 2002 Cozmanca a semnat trecerea unui teren din Suceava din domeniul public in cel privat special pentru a fi vandut magazinului Metro.

Agricultorii PSD, afaceri necurate

Senatorul PSD Petre Daea, fost ministru al Agriculturii, a fost cercetat de procurorii anticoruptie intr-o o serie de afaceri privind importul cu grau, care ar fi favorizat fami-lia Nastase, in speta pe apropiatii Danei Nastase. Totodata, organele de control l-au avut in vizor pe senatorul PSD, in urma unei plangeri penale legate de privatizarea societatii Piscicola SA Neamt.

In acest dosar, fostul PNA (ac-tual DNA) l-a pus sub acuzare pentru abuz in serviciu. Alt dosar penal al lui Daea in care a fost incriminat pentru abuz in serviciu, pe vremea cand era ministru al Agriculturii, este cel legat de concesionarea catre colegul de partid Culita Tarata a Insulei Mari a Brailei. Senatorul Ilie Sarbu, un alt fost ministru al Agriculturii, este cercetat in acest dosar.

Acesta a mai fost in atentia organelor de ancheta si in privinta achizitionarii unei vile de protocol, la o suma modica in strada Sfantul Spiridon. Deputatul Filip Georgescu se afla in vizorul procurorilor anticoruptie pentru o serie de nereguli constatate in activitatea Romsilva pe vremea cand acesta era ministru al Agriculturii.

Georgescu l-a sprijinit pe Culita Tarata in afacerile acestuia cu lemn, considerate a fi fost ilegale. Organele de ancheta il au in atentie si pe deputatul Mircea Dusa in dosarul taierilor ilegale si al transferurilor de teren forestier din orasul Toplita.

Relatii speciale cu Omar Hayssam

Deputatul Ion Stan este acuzat de DNA in dosarul ofiterilor SRI din Prahova privind traficul cu produse petroliere.

Senatorul Ion Vasile s-a aflat in atentia DNA din cauza relatiilor foarte apropiate ale acestuia cu Omar Hayssam (acesta ajutandu-l pe sirian pe cai "neortodoxe" sa puna mana pe fabrica de mobila de la Nehoiu), dar si a afacerilor sale dubioase din domeniul tranzactiilor cu terenuri din perioada cand era prefect al judetului Buzau.

In dosarul lui Hayssam a fost luat la ochi si Viorel Hre-benciuc, un alt prieten al sirianului. Hrebenciuc a fost audiat de procurori pentru a stabili relatiile de afaceri ale acestuia cu Omar. Deputatul Ion Calin este cercetat penal de procurorii de la Inalta Curte de Justitie si casatie intr-un dosar legat de afaceri imobiliare puse la cale pe vremea cand era prefect al judetului Dolj.

Deptatul Nicolae Badalaun a fost cercetat penal de Parchetul National Anticoruptie in perioada 2002-2004.

Acesta a fost acuzat ca, in calitate de prefect al judetului Giurgiu (pe perioada guvernului Nastase), ar fi urmarit preluarea sub control a principalelor activitati economice si sociale ale judetului prin firmele sale si in acest sens ar fi deturnat fonduri bugetare catre firmele trecute pe numele unor persoane apropiate.

Senatorul Dan Iosif a fost anchetat de procurorii de la DNA in dosarul privind scoaterea din tara si traficarea unor bratari dacice de mare valoare istorica si artistica. In acest dosar au mai fost anchetati Adrian Nastase si Ioan Talpes. Dosarul a fost inchis din lipsa de probe concludente.

Deputa-tul Victor Ponta este vizat de DNA in dosarul privind tranzactiile de terenuri din judetul Dambovita, principalul inculpat in acest caz fiind deputatul Ion Dumitru.

In calitate de presedinte al unei fundatii de tineret a PSD, in 2004 Ponta a "ajutat" la trecerea nu tocmai legala a unui teren forestier din Cobia din proprietatea Romsilva in proprietatea taberei apartinand Tineretului Social-Democrat. In aceasta afacere a fost implicata si Daciana Sarbu, actualmente deputat PSD.

Integral in Romania libera