Chiar si femeile independente, de cariera, cum li se mai spune, au cel mai adesea de ales: slujba sau copii, in numele unei libertati scump platite. Cele mai multe aleg slujba in prima tinerete, chiar daca recunosc ca si-ar dori copii. E dreptul lor, dar in aceeasi masura ar trebui sa fie dreptul lor si posibilitatea de a avea copii atunci cind isi doresc.

Adica sa-si poata continua si cariera atunci cind se afla la inceput, fara sa li se puna discret deasupra capului o administrativa sabie a lui Damocles. Mult mai libere sa aleaga nu sint nici femeile care se marita de tinere, fara mari ambitii sociale. Ele sint conditionate economic, incit nasterea unui copil devine o problema printre altele, nu principala problema a cuplului.

In sfirsit, adolescentele a caror opinie nu conteaza, fiindca nu le intreaba nimeni ce vor - cele care se trezesc insarcinate, uneori fara sa aiba informatii minime despre contraceptie sau din cauza ca au drept parteneri masculi cu apucaturi de violatori -, se tem pina si sa mearga la ginecolog, de frica sa nu se afle ca au ramas insarcinate.

Unele dintre ele nasc pe ascuns si isi arunca apoi copiii la gunoi. De soarta lor are grija, dupa aceea, politia si ajung buimace in puscarie pentru pruncucidere. Asta se intimpla in secolul 21, in Europa, nu in mai stiu eu ce tara uitata de lume.

Mai nou, se discuta la noi despre interzicerea avortului, o dezbatere in care cel mai adesea isi dau cu parerea barbatii, adoptind punctul de vedere al „intereselor demografice ale Romaniei“, ca si cum femeile n-ar fi decit fabricile ambulante de copii ale tarii.

Biserica Ortodoxa, la rindul ei, revine periodic asupra „subiectului“, reamintindu-le enoriasilor ca avortul e un pacat.

Din nenorocire, in comunitatile de la tara, acolo unde cuvintul preotului conteaza, acesta nu se apropie de viata intima a femeilor cind li se adreseaza din amvon celor pe care ii pastoresc, in asa fel incit sa-i faca sa priceapa ca nasterea unui copil nu e numai fericirea (sau, foarte adesea, nenorocirea) mamei, ci ar trebui sa priveasca intreaga comunitate.

Asupra acestui amanunt nu s-au luminat nici comunitatile autohtone de la oras decit partial, de putin timp si mai mult la nivel declarativ. Destui oraseni, nu neaparat dintre cei in curs de urbanizare, au o parere infecta despre fetele care n-au stiut „sa se fereasca“.

Pentru acesti vigilenti paznici ai moravurilor, nefericitele se fac iremediabil de ris, nu atit fiindca au calcat strimb, cit pentru ca au ramas insarcinate.

Tot ei sint cei care pling dupa bunele vremuri de odinioara, dupa „disciplina“ tinerilor, care stiau de frica, si dupa masurile de crestere a populatiei de pe vremea lui Ceausescu, pe care le huleste azi toata lumea, fiindca e la moda sa injuri ce s-a facut atunci cu sacrificii.

Cu politica decreteilor sintem azi citi sintem si daca nu vine cineva sa stringa din nou surubul, disparem ca popor! Aria asta am auzit-o si la sociologi cu pretentii de seriozitate, nu numai la cetateni scoliti la colt de strada.

Ideea ca femeile ar trebui sa devina poligonul de incercari al politicii demografice din Romania ar fi trebuit sa dispara din memoria colectiva dupa uriasa infamie care a fost interzicerea avortului pe vremea regimului Ceausescu. Se pare insa ca multi dintre noi au uitat ca aceasta interdictie a dus la crime si la o gindire de lagar de procreare.