Muzeul National de Geologie organizeaza in perioada 3 - 5 august Salonul anual de minerale, fosile si geme „Vara cristalelor”.

In cadrul acestei expozitii cu vanzare vor fi prezentate esantioane de minerale, fosile si geme apartinand colectionarilor Asociatiei Mineralogilor Paleontologilor si Gemologilor Amatori din Romania precum si altor colectionari din Europa, informeaza un comunicat al muzeului.

Salonul imbina atat expunerea de esantioane care pot fi achizitionate de vizitatori cat si activitati pentru copii care, pe parcursul celor trei zile, se pot juca de-a „Cautatorii de comori”. Atelierele vor avea loc in zilele de vineri, sambata si duminica intre orele 10.00 - 11.00, taxa de participare la ateliere fiind de 3 RON.

Primul atelier programat pentru vineri, 3 august, este dedicat saitrocului, instrument cu care aurul era cules din nisip de catre cautatorii de aur. Atelierul isi propune sa le prezinte copiilor modul in care aurul era extras folosind acest instrument dupa care, copiii vor participa la o mica aplicatie in curtea muzeului, cautand foitele de aur dintr-un recipient cu apa si invatand sa le cearna.

Copiii vor pastra intr-o cutiuta atat „firimituri” de aur, cat si nisipul cu aceste fragmente.

In cadrul celui de-al doilea atelier „Aurul - element de podoaba si cult”, programat pentru sambata, 4 august, copiii vor afla modurile uzuale de intrebuintare a aurului si vor realiza iconite pictate pe un suport de lemn imbracat in foita de aur.

Cel de-al treilea atelier „Vanatoarea comorilor” consta in descoperirea unor monezi de ciocolata imbracate in „aur”, ascunse in diferite locuri din muzeu, folosind ca indicii intrebari la care trebuie sa raspunda corect.

Responsabil de desfasurarea activitatilor pentru copii: Milan Rascov, asistent cercetator.

Pretul de vizitare a expozitiei cu vanzare Salonul anual de minerale, fosile si geme „Vara cristalelor” este de 5,5 RON.