Secretarul general al guvernului, Ilie Bolojan, este primul oficial care scoate la lumina sistemul de relatii politico-economice de la RAAPPS.

Acesta a facut publice in premiera listele contractelor de inchiriere si de vanzare a caselor de protocol, strarnind o adevarata furtuna mediatica si politica.

EVZ: Ati avut predecesori celebri care au administrat „mosia” RAAPPS. In ce stare ati gasit-o?

Ilie Bolojan: Inainte de a veni ca secretar general, nu am auzit decat lucruri rele despre RAAPPS. Erau tot timpul la rubrica „nu faceti ca ei!”. In discutia pe care am avut-o cu premierul Tariceanu, la numire, ma gandeam sa imi asum raspunderea pentru aceasta Regie. Nu am apucat. Premierul mi-a cerut sa fac ordine la Regie. Mie imi place sa fac ordine, mai ales cand ne referim la sisteme cancerigene.

In ce consta „cancerul” de la RAAPPS?

In primele zile m-am trezit cu tot felul de adrese de la Regie prin care mi se solicita sa aprob diverse prelungiri de contracte sau repartitii de spatii. Nu mi-a convenit sa dau aprobari, sa dau acatiste. Ce spatii se repartizeaza, cui se repartizeaza... Prima masura pe care am adoptat-o a fost sa opresc acest sistem de repartitii.

Ce era rau in acest sistem de repartitii?

Anumite spatii nu se scoteau la licitatie pentru folosinta, ci se atribuiau direct.

Cui?

Celor scutiti de licitatii: fundatii, asociatii, companii private care aveau in domeniul de activitate tiparirea, companii media care editeaza ziare, trusturi de televiziune. Oricine care isi trecea in statut tiparirea, dar poate ca n-a tiparit nimic, avea dreptul la repartitie directa. Grosul spatiilor era repatizat la aceste SRL-uri cu „competente” in domeniul tipariturilor.

Pe lista repartitiilor sunt si politicieni, fosti demnitari.

Cazurile acestea au fost pana in 2004. Pentru ca, dupa 2005, in cel mai rau caz, s-au prelungit aceste contracte. Am constatat ca existau ocupanti ai unor spatii care fusesera destinate initial ca locuinte de serviciu si care, nemaivand calitatea de demnitari, ar fi trebuit sa plece. Dar erau in continuare acolo.

Erau niste contracte prelungite - la finalul anului 2004, guvernul de atunci a dat o hotarare prin care a prelungit toate contractele cu cinci ani, pana in 2009. A incepe rezilierea lor azi ar insemna zeci sau sute de procese in instanta, ceea ce ar angaja toate resursele Regiei.

Pana in 2009, profitorii sistemului vor sta linistiti in acele case?

Nu. Asta era starea de fapt. Ce insemna un „cancer”? Cand ai un spatiu liber si ai doua cereri de atribuire a acelui spatiu, ce faci? Care erau criteriile de repartizare a spatiului? In primul rand trebuia sa stii ca acel spatiu este liber. Trebuia sa ai niste conexiuni in interiorul Regiei, sa stii pe cineva care sa iti vanda pontul.

Cum se facea repartitia?

Nu era concurenta la repartitie, pentru ca erau spatiul si cererea. Exista posibilitatea ca aceste repartitii sa se faca preferential. Regia a fost ani intregi o vaca buna de muls si trebuia stopat acest lucru.

Cum?

Regia trebuia sa-si reduca volumul. RAAPPS are peste 1.000 de spatii. Care inseamna un apartament de bloc sau Casa Presei Libere. Tot spatiu se numeste...

Vilele de la Snagov...

Hoteluri, ferma agroindustriala, ferma de vaci etc. Aceste active trebuie reduse la numarul minim necesar pentru ca Regia sa-si onoreze scopul. Restul trebuie vandute. Regia trebuie sa asigure locuinte pentru cinci institutii: guvern, presedintie, Camera Deputatilor, Senat, Curtea Constitutionala.

Sunt imobile grupate in Bucuresti, Scrovistea, Snagov, Sinaia-Predeal, Palatul Pelisor si in zona Neptun. Acestea trebuie sa ramana si sa fie puse la punct pentru un nivel de reprezentare corespunzator.

Nu s-a investit mai nimic in ele de ani intregi, din pacate. In unele e o atmosfera din anii ‘80. Aceasta e prima categorie de imobile ale Regiei. A doua categorie sunt locuintele de protocol. Legea da dreptul la 35 de demnitari sa aiba locuinte de protocol: presedinte, premier, presedinte de Camera, ministri etc. Si a treia categorie este cea a locuintelor de serviciu.

„Cartel al repartizarilor”

Cate spatii trebuie sa ramana la RAAPPS?

Cam 235 de locuinte. Diferenta de active are urmatoarea structura. Avem 100 de spatii inchiriate la ambasade si diplomatilor, unde chiriile sunt apropiate de cele de piata. Vreo 50-60 de sedii de institutii sunt administrate de RAAPPS.

Le vom trece in proprietatea acelor institutii. Restul de 500 de spatii vor fi vandute. Cele care sunt libere vor fi vandute prin licitatie publica. Am dat drumul la evaluare la 13 spatii mari, care au valori de la unu la zeci de milioane de euro, cum este Hotelul Triumf, bazinul Floreasca, Hotelul Victoria din centrul orasului Cluj-Napoca, fermele de la Apahida.

Cat va incasa Regia din vanzarea patrimoniului?

Nu stiu inca. Din cate am inteles, Hotelul Triumf a fost evaluat la peste 20 de milioane de euro.

RAAPPS a avut intotdeauna o miza politica. Va asteptati a presiuni?

Imi fac treaba. Am beneficiat de sustinerea primului-ministru. Inevitabil, cand faci ordine la RAAPPS, intri pe un camp de mine. Riscul sa calci pe mine care explodeaza in jurul tau este foarte mare. Daca fosti sefi ai serviciilor secrete sau ai Parchetului refuza sa iasa afara din locuinte, cine sa se fi sesizat pentru ce s-a intamplat la RAAPPS?

Care a fost influenta politicului la aceste repartitii?

Trebuia sa ai o „intrare”. Au fost trei categorii de entitati favorizate de Regie. In primul rand cei care nemaiavand calitatea de demnitari au ramas sa locuiasca cu chirie. Acestia au platit un euro pe metru patrat, o chirie mult mai mica decat cea din zone similare.

A doua categorie a fost reprezentata de societatile care editeaza presa si asa-zisele societati cu tiparituri. Acestea au platit doi euro pe metru patrat. A fost o relatie nepotrivita, care trebuie sa fie incheiata. Iar ultima categorie o reprezinta fundatiile, unele de care nu a auzit nimeni, dar care platesc patru euro pe metru patrat.

Sat fara caimni

„S-a putut face orice”

Ce masuri ati luat?

Am introdus clauze foarte dure la contractele de inchiriere la locuintele de serviciu si de protocol, astfel incat sa fie imposibila ramanerea in aceste locatii dupa ce un demnitar si-a pierdut functia.

Valoarea chiriei pe care o va plati un demnitar dupa ce si-a pierdut functia va fi cea mai mare pe care o are Regia. Avem contracte in centru cu case de schimb valutar de 30 de euro pe metru patrat. Demnitarul nu va mai plati un euro pe metru patrat.

Chiria poate ajunge astfel la 3.000 de euro pentru un apartament.

Si mai mult. Aceste apartamente au poate 200 de metri patrati. Acum aceste contracte sunt semnate in fata notarului. Evacuarea demnitarilor se va face fara procese de ani intregi. Am introdus o procedura de somare a demnitarului, pentru ca pana acum nu exista.

Dar cum au reusit fostii demnitari sa paraziteze aceste locuinte atatia ani?

De la contractele de inchiriere normale, au incheiat conventii de cazare. O gaselnita inventata de Regie, in care spunea ca i se acorda un spatiu pana la rezolvarea situatiei locative.

Era trecuta o data limita in aceste contracte?

Nu era trecuta o data limita. Apoi conventiile au fost transformate in contracte de inchiriere. Au fost niste masuri, daca nu sunt ilegale, sunt incorecte si imorale. La Regie nu au fost reguli si s-a putut face orice.

Fostii directori ai Regiei pot fi trasi la raspundere?

Daca nu ai limita de viteza, pe care daca o depasesti sa ti se administreze puncte sau o sanctiune, poti sa te duci cu cat te tine masina. Cam asa a fost si la RAAPPS.

Au facut ce au vrut si nu pot fi trasi la raspundere?

Au facut ce le permitea administratia din acea vreme. Nu exista incalcari explicite dupa care sa aplici sanctiuni penale sau de alta natura. Trebuie oprit sistemul, nu sa il schimbam pe dracu’ cu ma-sa. Eu am stopat atribuirea de spatii.

Am stabilit ca perioada maxima de prelungire poate fi de un an, inclusiv pentru institutii. Nu am dorit sa reziliez contracte, ca sa nu fiu intrebat de ce la unii le reziliez, iar la altii nu. Am aplicat reguli de sistem valabile pentru toti. In sistemele pervertite, daca faci exceptii te ia naiba. Daca ai deschis o portita foarte mica, la usa atat e de mare inghesuiala ca se rup balamalele.

integral in EvZ