Componenta trupei Spice Girl, Melanie Brown, l-a acuzat pe Eddie Murphy ca nu isi indeplineste responsabilitatile de tata, informeaza handbag.com. Testul ADN, facut in luna iunie, a confirmat ca Eddie este tatal fetitei lui Mel B, Angel Iris, nascuta in luna aprilie a acestui an. Cantareata sustine ca actorul nu s-a ocupat deloc de fetita pana acum.

Mel B a declarat pentru revista Essence: “Trebuie sa isi asume responsabilitatea. Nu ma refer la bani - ma refer la faptul ca Angel are o mama si un tata.”.

Melanie, in varsta de 32 de ani, a mai spus ca amandoi au planuit sa faca un copil si ca intentionau sa se casatoreasca dupa nasterea aceastuia, insa este evident faptul ca Eddie s-a razgandit intre timp.

Actorul a declarat in decembrie, intr-o emisiune televizata: “Nu voi sti sigur al cui este acest copil pana cand acesta se va naste si i se va face un test de paternitate. “.

Insa, Melanie a declarat ca Eddie s-a impotrivit sa faca testul dupa ce micuta Angel s-a nascut. “El a fost cel care a spus ca vrea sa faca testul de paternitate, insa in momentul in care s-a nascut Angie, a trebuit sa il oblig sa faca acest test. Nici macar nu a vrut sa discute cu mine despre acest lucru. Am fost nevoita sa il chem in fata instantei de judecata.”.