Cel putin 12 persoane au murit si alte 40 au fost ranite, vineri, intr-un atentat-sinucigas comis in apropiere de Moscheea Rosie din Islamabad, reocupata in cursul diminetii de islamisti fundamentalisti. Potrivit fortelor de ordine, un kamikaze si-a detonat explozibilul pe care il avea asupra sa in mijlocul politistilor adunati intr-o piata din regiune, relateaza Reuters.

Un grup de islamisti a organizat, vineri, o demonstratie in fata Moscheei Rosii si, din aceasta cauza, aici au fost comasate forte ale politiei. Politistii au recurs la gaze lacrimogene si gloante de cauciuc pentru a dispersa manifestatia.

Moscheea a fost reocupata de militantii islamisti, la putin timp dupa ce ea fusese redeschisa, dupa asaltul sangeros al armatei pakistaneze impotriva fundamentalistilor inarmati care se baricadase in interiorul complexului. In urma ciocnirilor dintre studenti si trupele guvernamentale, peste 100 de persoane si-au pierdut viata.