Otelul Galati isi incheie parcursul perfect in Intertoto si isi indeplineste obiectivul, acela de a participa in Cupa UEFA. Dupa 2-1 la Galati, Otelarii au invins si in Turcia cu acelasi scor, desi au fost condusi din minutul opt, dupa reusita lui Eris. Janos Szekely in minutul 12 si Emil Jula in minutul 88 din penalti au fost artizanii succesului de la Trabzon.

"Sunt in al noualea cer pentru ca a fost o victorie extrem de dificila pe un stadion cu o atmosfera pe care eu nu am mai intalnit-o. Vreau sa felicit intreaga echipa, au fost exact ca la Calugareni, pe vremuri, in bataliile cu turcii. Vrem sa mergem cat mai departe, dar depinde de adversari, de forma... Este insa o realizare importanta, cu jucatori care sunt debutanti in competitiile europene."

Marius Stan - presedinte Otelul Galati

"Aceasta calificare inseamna foarte mult. Am inceput un drum la Otelul de un an si jumatate alaturi de acesti baieti fantastici. Ii felicit inca o data, le multumesc pentru modul in care s-au daruit. Este o mandrie si pentru ei pentru ca nu au jucat niciodata intr-o asemenea de competitie, dar este si o obligatie pentru ca au demonstrat ca pot mai mult."

Petre Grigoras - antrenor Otelul Galati

Turcii au dominat partida in marea ei parte, dar apararea asezata de antrenorul Petre Grigoras a fost depasita o singura data, in minutul 8, cand Ceyhun Eris a marcat cu un sut de la 15 metri, la coltul lung.

Szekely a restabilit egalitatea cinci minute mai tarziu, tot printr-un sut puternic, iar apoi galatenii s-au aparat perfect si au contraatacat periculos, Laboukas si Jula trecand pe langa golul doi. In poarta, Gribauskas a avut si noroc, Gokdeniz trimitand balonul in bara in minutul 77.

In minutul 88, in urma unui contraatac galatean, un fundas turc face un hent in careu iar Emil Jula transforma lovitura de la 11 metri si isi trimite echipa in turul doi preliminar al Cupei UEFA, acolo unde va participa si CFR Cluj, si va incerca sa ajunga si Gloria Bistrita, echipa care intalneste in aceasta seara pe Atletico Madrid in Intertoto, jocul reluandu-se de la 2-1 pentru Gloria, scor inregistrat in urma cu o saptamana la Bistrita.

Tragerea la sorti a partidelor din turul doi preliminar al UEFA va avea loc pe 3 august, iar partidele din aceasta faza se vor disputa pe 16 si 30 august.