Cartea Cele treisprezece chipuri ale lunii, una din cele mai recente aparitii ale editurii Polirom, este povestea unei vieti remarcabile, ce cuprinde un secol de aventuri palpitante si de istorie americana, din tinuturile salbatice ale Sudului asa cum era inaintea Razboiului Civil pina in epoca moderna, tehnologizata, a secolului XX.

Charles Frazier, autorul cartii, este cunoscut pentru un best-sellerul Cold Mountain a carui ecranizare este semnata de regizorul Anthony Minghella, filmata in mare parte in Romania.

La virsta de doisprezece ani, un orfan pe nume Will Cooper primeste un cal, o cheie si o harta si este trimis intr-o calatorie la granita teritoriilor stapinite de indienii cherokee.

De-a lungul anilor, eroul devine negustor prosper, avocat autodidact si senator; e adoptat de o capetenie cherokee, lupta pentru Confederatie in fruntea unui armate compuse in majoritate din indieni, stringe si pierde averi si iubeste toata viata aceeasi femeie, pierduta si din nou regasita.

Will Cooper devine astfel unul dintre eroii americani clasici, un om insetat de aventuri si devotat unui tinut, semenilor sai, unei femei si unui stil de viata, toate acestea raminindu-i in mod tragic inaccesibile, cu toate stradaniile si energia sa inepuizabila.

Charles Frazier (n. 1950) a studiat la Chappel Hill si Appalachian State University. In 1986 si-a luat doctoratul in literatura americana. A predat literatura la University of Colorado. La inceputul anilor '90 paraseste viata academica pentru a se dedica scrierii romanului care avea sa-i aduca celebritatea.

Ii vor trebui sase ani pentru ca, in 1997, sa publice Cold Mountain (tradus in 2004 la Polirom), romanul sau de debut, care va inregistra un imens succes de public si de critica si ii va aduce National Book Award, unul dintre cele mai prestigioase premii literare americane.

Filmul "Cold Mountain" a fost transpus pe marele ecran de celebrul Anthony Minghella, regizorul "Pacientului englez", si ii are in rolurile principale pe Jude Law, Nicole Kidman si Renee Zellwegger, cistigatoare a Globului de Aur pentru cea mai buna actrita in rol secundar, informeaza editura.