Mario Monti l-a criticat pe noul presedinte al Frantei, Nicolas Sarkozy, la doua luni dupa alegerile prezidentiale din Franta. Motivul? Simplu: piedicile puse constant aplicarii principiului concurentei in UE si in Franta de catre noul presedinte al Frantei care se aseamana din acest punct de vedere tot mai mult de fostul presedinte Jaques Chirac.
Mario Monti, un economist respectat si fost comisar european timp de 8 ani de zile pe domeniile competitiei si pietei interne UE, ii reaminteste presedintelui Frantei, printre altele:
- concurenta este in primul rand in folosul cetateanului, asigurand, printre altele, preturi mai mici. De asemenea, concurenta conform unor reguli precise evita formarea oligopolurilor si a altor forme care ar putea ridica costuri mai mari la intrarea pe o anumita piata, deci o scadere a activitarii economice.
Reamintesc ca presedintele Frantei, datorita votului francez negativ pentru constitutia europeana, si-a facut un obiectiv din reducerea principiului concurentei la nivel european; favorizand intreprinderile franceze, asa-numitii campioni nationali, in fata globalizarii
- Mario Monti arata ca firmele franceze au beneficiat de concurenta si de deschiderea pietelelor, de exemplu EDF cumparand firme din Spania, Italia, etc, bancile franceze sau firmele de retail extinzandu-se catre Italia sau catre alte tari sau fuziunea Air France - KLM. Insa prededintele Frantei uita sa aminteasca de aceste beneficii ale liberei concurente, a liberalizarii si a globalizarii.
- Mario Monti afirma ca puterea UE sta tocmai in respectarea principiului concurentei, in acest fel firmele europene putand fi mai competitive pe plan global. Un alt exemplu in favoarea principiului concurentei sta si in blocarea de catre UE, in urma aplicarii acestui principiu, a unei fuziuni in 2001 intre firmele americane General Electric si Honeywell
Care ar fi insa impactul acestei polemici asupra economiei romanesti?
In primul rand pentru ca orice polemica la acest nivel din cadrul UE ne priveste direct in calitate de membri.
In al doilea rand pentru ca trebuie sa intelegem ca intr-adevar concurenta corecta si reala / nedistorsionata este motorul competitivitatii.
Saptamanile trecute s-a discutat pe blog despre nevoia de reforma de la CFR Marfa, Romgaz, CEC sau Hidroelectrica pentru a putea face fata unui mediu concurential atat in Romania cat si in afara ei - in cazul in care ideile guvernului privind extinderea unor firme romanesti in afara granitelor se materializeaza.
Multi cititori sunt de parere - care uneori corespunde opiniilor unor oameni politici sau a altor jurnalisti - ca statul trebuie sa controleze activele strategige ale tarii, chiar cu pretul mentinerii unor monopoluri pe piata.
Intrebarea mea este: exista intr-adevar active strategice care trebuiesc mentinute sub controlul statului si, daca exista, care ar fi acelea? In cazul Frantei, presedintele Chirac a facut o lista cu nenumarate domenii strategice, unele hazlii - printre care si productia de iaurt pentru a evita eventualitatea ca firma Danone sa fie achizitionata de Pepsi.
Raspunsul meu in cazul Romaniei este ca active precum CFR Marfa, Romgaz, Hidroelectrica si, in special, CEC nu sunt obiective strategice daca se asigura un mediu competitiv real si a daca statul este in stare sa-si aplice propriile legi. Asadar, aceste active nu trebuie sa ramana neaparat in proprietatea statului, ele putand fi privatizate.
CFR Marfa are deja zeci de concurenti pentru transportul feroviar de marfa, concurenti locali si, in curand, si internationali. Iar concurenta pentru CFR Marfa vine in special din alte forme de transport, indeosebi cel rutier.
Este CFR Marfa un activ strategic? Eu zic ca nu si, deci, statul nu ar trebui sa aiba niciun fel de retineri in a-l privatiza, chiar daca se incepe cu o privatizare partiala, in acest caz de preferat prin cotare la bursa pe motive de norme de buna guvernare.
Romgaz detine un activ care se afla pe teritoriul Romaniei, activ ce se va epuiza oricum in cativa ani. Desigur, in perspectiva unei crize energetice, statul trebuie sa aiba acces la aceste resurse in mod preferential pentru a asigura nevoile de caldura ale locuitorilor.
Insa cotele de productie, de productivitate, de investitii si chiar de consum - dar mai putin de pret - pot fi impuse de catre stat unui eventual proprietar, conditionalitati ce se vor reflecta insa negativ in pretul de vanzare al activului.
Insa este esential ca statul sa asigure un climat concurential real in furnizarea de energie, astfel incat consumatorul final sa aleaga cu usurinta furnizorul de energie, roman sau strain, in functie de criteriile pe care le doreste. Aceleasi principii se aplica si in cazul Hidroelectrica. Concurenta inseamna a da libertate consumatorului dar si de a-l responsabiliza in acelasi timp.
Iar privatizarea va asigura o exploatare mai eficienta - inclusiv asupra nivelului resurselor - decat cea a statului.
In cazul CEC nici nu cred ca ar trebui pusa problema conform careia CEC ar fi un activ strategic. Caci nu este, in ciuda multor voci din lumea politica ce doresc o banca romaneasca.
Daca este competitiva si reuseste sa ramana pe piata, atunci foarte bine, sa ramana, dar altfel nu cred ca ar fi in interesul consumatorului si nici a platitorilor de taxe ca o firma sa primeasca un tratament preferential din partea statului - deci neconcurential- doar pentru ca are sediul social in Romania.
Iar atunci cand ne gandim ca un activ trebuie sa urmeze o anumita cale doar din motive politice - si nu economice - este bine sa vedem ce spune UE in materie de concurenta. Iar daca este sa aleg intre ideile lui Mario Monti si Nicolas Sarkozy le aleg pe cele economice ale fostului comisar european si nu pe cele politice ale actualului presedinte francez.
