Consiliul National al Audiovizualului (CNA) a hotarat, marti, in cadrul unei sedinte sa recomande posturilor de televiziune si de radio ca in ziua inmormantarii Patriarhului Teoctist, sa nu difuzeze emisiuni de divertisment, se arata intr-un comunicat al CNA trimis pe adresa redactiei HotNews.ro.

"Vreau sa recomand posturilor de radio si de televiziune ca in momentele de grea pierdere pentru poporul roman, in urma decesului Patriarhului Teoctist, sa respecte ziua de doliu national si sa evite in ziua inmormantarii emisiunile de divertisment", a declarat Rasvan Popescu, presedintele interimar al CNA.

Razvan Popescu a mai adaugat ca solicita responsabilitate si respect din partea televiziunilor si radiourilor in tratarea acestui subiect.