In Ucraina se deschide oficial, astazi, campania electorala. Presedintele Viktor Iuscenko a dat publicitatii noul sau decret privind desfasurarea alegerilor anticipate pentru Rada Suprema, care vor avea loc la 30 septembrie, scrie Nezavisimaia gazeta.

In acelasi timp s-au declansat si actiunile PR-ului electoral. Expertii sustin ca, anul acesta, acest gen de reclama va scoate din visteriile partidelor politice un sfert de miliard de dolari.

Avand in vedere ca actuala campanie este limitata in timp, principalul canal de furnizare a informatiilor va fi asigurat de mass-media: televiziuni, radio, presa scrisa. Care cu siguranta vor majora tarifele, anticipeaza specialistii.