Executivul a adoptat in sedinta de marti printr-o Ordonanta, rectificarea bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2007, punctul de pensie urmand sa creasca de la 396,2 lei la 416 lei, incepand cu data de 1 septembrie, potrivit unui comunicat de presa al Guvernului. Tot incepand cu aceeasi data, pensiile pentru agricultori vor fi dublate, masura de care vor beneficia 930.000 de persoane.

„Majorarea pensiilor este o componenta pe care doresc sa o subliniez, pentru ca face parte din angajamentele luate de Guvern”, a declarat premierul Calin PopescuTariceanu.

Primul-ministru a mai anuntat ca ramane valabila decizia privind majorarea pensiilor cu 43% incepand cu 2008. Tema majorarii pensiilor a fost indelung dezbatuta de politicieni in ultima luna. La data de 18 iulie, presedintele Traian Basescu a anuntat ca a promulgat Legea pensiilor, dar s-a aratat nemultumit in legatura cu sursele de finantare necesare aplicarii acestei legi.