Cocotat pe o formatiune muntoasa de origine menajera, Traian Basescu face un apel la firmele de constructie „datoare societatii” sa curete de gunoaie cheiul Dambovitei.
Simtul civic al unor mari companii ca Euroconstruct a fost brusc insufletit de cuvintele prezidentiale, iar in cateva ore pe locul cu pricina se puteau planta trandafiri japonezi. Ce este in neregula in aceasta istorie cu un sfarsit estetic?
Presedintele n-a avut in mijlocul gunoaielor vreo revelatie privind gradul de civilizatie al Capitalei stabilit din compozitia si cantitatea mizeriei, nu este vreun dandy romantic al resturilor menajere sau un initiat in stilistica gunoiului. Scopul expeditiei sale a fost unul precis si atins, el este doar un cautator de noi substante electorale.
Multi vor fi fost impresionati de fermitatea prezidentiala si de promptitudinea rezolvarii acestei probleme urat mirositoare.
Seful statului a reparat acolo unde a esuat premierul Calin Popescu-Tariceanu, si el un explorator al lanturilor muntoase de gunoi de la intrarea in Capitala, a carui aventura s-a soldat cu o declaratie de presa ingrijorata si o amenda pentru autoritatile din Popesti-Leordeni.
Dar a facut si ceea ce nici prin minte nu i-a trecut primarului democrat al Bucurestilor Adriean Videanu, care nu se afla pe lista de favoriti ai sefului statului. Primul-ministru Tariceanu si edilul Videanu au iesit cu obrajii inrositi din „experimentul gunoiul”.
Altfel o reusita operatiune de relatii publice pentru Traian Basescu si pentru firmele autohtone de constructii care, iata, isi dovedesc responsabilitatea pentru calitatea vietii locuitorilor Capitalei. Fiind evident mai indreptatite decat altele sa obtina contracte de la stat, cum reclama fostul ministru al transporturilor Radu Berceanu chiar dupa demonstratia de buna-credinta de vineri.
S-ar putea replica „si ce daca a fost o actiune de PR, din moment ce gunoaiele au disparut”, ce conteaza intentia daca rezultatul a fost pozitiv? Raspunsul ar fi ca, intr-o democratie asezata, presedintele nu se substituie autoritatilor executive, locale si centrale, in solutionarea unor chestiuni punctuale.
Daca in 2005 ii urmaream cu condescendenta deplasarile frecvente la podul de la Maracineni, punand entuziasmul prezidential pe seama euforiei postelectorale, astazi situatia este alta.
Obiceiul lui Traian Basescu de a interveni acolo unde arde nu are voie sa se transforme in regula pentru bunul mers al lucrurilor. Seful statului nu se poate ocupa personal de strangerea tuturor gunoaielor si nu este firesc ca mecanismul sa se puna in miscare doar actionat de un singur om, capul statului.
Chiar daca pare obositor si steril, efortul de a solicita permanent institutiilor sa-si faca datoria este mai productiv decat a-ti sufleca manecile si a rezolva criza gunoiului, a aviarei, a secetei, a inundatiilor, a educatiei de unul singur.
Romania nu este Georgia, o democratie atat de tanara incat risca sa recada in autoritarism, unde presedintele Mihail Saakasvili transmite directive pentru concedierea unor angajati sau inchiderea unor institutii cu ocazia unor asemenea vizite de rutina.
