Spania si Italia sunt tarile preferate de majoritatea romanilor care doresc sa emigreze, in spatiul comunitar, in cautarea unui loc de munca. Potrivit portalului romania-italia.net, Spania gazduieste cel putin doua milioane de cetateni romani, in timp ce in Italia numarul acestora este de “doar” 1,5 milioane.

Statisticele emise de Centrul de cetatenie romana arata ca cele doua tari sunt preferate de romanii cu varsta cuprinsa intre 23 si 40 de ani, care au un nivel scazut de instruire. La polul opus se afla Marea Britanie, tara unde emigreaza cei mai multi cetateni cu studii superioare.

In peninsula italiana, cele mai cautate de romani sunt regiunile Lazio, Piemonte si Veneto, unde compatriotii nostri reprezinta marea majoritate a imigrantilor. La nivelul comunitatilor nationale individuale, romanii ocupa primul loc in toate comunele din regiunea Roma, exceptand Nettuno unde majoritari sunt bulgari.