Scaderea burselor a continuat, insa nu numai din cauza pietei sub-prime: UBS si Wal-Mart au fost companiile care au contribuit suplimentar la aceasta. Temerile din piete persista inca, motiv pentru care dolarul a continuat sa fie privit ca instrument de refugiu, intarindu-se fata de monedele majore.

Marti, 14 august, indicele Dow Jones a inchis in scadere cu 207,61 puncte, adica 1,57% la 13.028,92, cu 1.000 de puncte mai jos decat recordul istoric intra-day stabilit luna trecuta, S&P 500 a scazut 26,38 puncte, adica 1,82%, in timp ce indicele de tehnologie Nasdaq100 a scazut 1,71% la 1.901,32 puncte.

Si Europa s-a inscris pe acelasi trend: DAX30 din Germania a scazut 0,66% la 7.425,07 puncte, indicele pan-european EuroStoxx50 -1,41% la 4.195,60, iar FTSE100 de la Londra a scazut 1,21% la 6.143,50 puncte.

UBS a facut publice rezultatele financiare trimestriale: compania a realizat un profit de 5,62 miliarde de franci elvetieni, cu mult peste cat estimau analistii (4,75 miliarde). Insa, oficialii au avertizat ca volatilitatea din piata va afecta activitatea de investment banking si ca, daca aceste conditii vor ramane in vigoare, estimeaza o profitabilitate extrem de scazuta a acestei divizii.

Cotatia UBS a scazut 3,86% la 63,50 franci elvetieni si a trasn in jos intregul sector: BNP Paribas -3,48% la 78,18 euro, Societe Generale -4,59% la 119 euro, Credit Suisse -3,21% la 80 de franci elvetieni.

In Statele Unite, celebrul retailer Wal-Mart deasemenea a dezamagit investitorii, nu atat prin rezultatele publicate, cat prin outlook-ul furnizat. Compania a realizat in cel de-al doilea trimestru un castig pe actiune de 0,76 dolari, in linie cu estimarile si o cifra a vazarilor de 91,99 miliarde de dolari, fata de 92,41 estimari.

Insa, pentru viitor, oficialii au redus estimarile de profit. Pentru cel de-al treilea trimestru, Wal-Mart va realiza un castig pe actiune de numai 0,61-0,65 dolari, sub asteptarile care indicau 0,68 dolari. Pe intreg anul 2008, castigul pe actiune se va situa intre 3,05 si 3,13 dolari pe actiune, fata de 3,15-3,23 estimarile initiale. Cotatia Wal-Mart a scazut 5,09% la 43,82 dolari.

Vestile rele au continuat: Sentinel Management, care gestioneza 1,6 miliarde de dolari, si-a anuntat clientii ca va opri retragerile de bani pentru a evita vanzarile fortate de active. Aceasta a condus la aparitia unui zvon in piata cum ca o serie intreaga de banci de investitii ar putea inregistra pierderi semnificative.

Ca urmare, cotatiile companiilor din sectorul a scazut drastic: Bear Stearns -3,28% la 106 dolari, Citigroup -1,89% la 45,66, Merrill Lynch -2,98% la 71,34, Goldman Sachs -4,37% la 169,75, Lehman Brothers -6,34% la 53,67 dolari.

Nici in piata Forex nu a fost mai multa liniste: dolarul s-a mentinut pe un trend de crestere, fiind vazut in continuare ca o moneda de refugiu. Euro a scazut fata de dolar la 1,3532, iar lira sterlina la 1,9964, cea mai mica cotatie de aproape doua luni.

Scaderea masiva a lirei sterline, de aproximativ 150 de pips, s-a datorat si faptului ca indicele preturilor de consum aferent lunii iulie a scazut la 1,9% (valoare anualizata), deci sub tinta de 2% a Bancii Angliei, alimentand speculatiile unei amanari a ridicarii dobanzii la lira sterlina.

Dolarul a scazut in schimb la 117,55 fata de yenul japonez, un semn clar ca riscul perceput de investitori inca este mare, motiv pentru care acestia ies din carry-trades.

dezbate pe blogul lui Liviu Moldovan