Dupa Finkelstein, alt greu al campaniilor electorale a venit sa umfle procentele partidelor si liderilor aflati la ananghie. De data aceasta e vorba de PSD si Mircea Geoana, iar sfatuitorul de taina ales este Matt Carter, directorul filialei londoneze a firmei de consultanta Penn, Schoen&Berland, care a lucrat cu succes pana acum pentru Hillary Clinton.

Simptomele care au determinat cele doua partide sa apeleze la consultanti straini cu faima nu intotdeauna buna - Finkelstein e renumit pentru campaniile negative, iar Carter pentru scandalul "bani contra titluri nobiliare", care a zguduit din temelii Partidul Laburist - sunt aproape aceleasi.

Partidele sunt fie in cadere vertiginoasa in sondaje, fie stagneaza in jurul unor procente datatoare de frisoane, au lideri lipsiti de viziune si cu o imagine proasta, iar potentialul de redresare este minim din cauza lipsei de strategii clare si a unor combinatii politice gresite.

PNL si Tariceanu au cautat sa se redreseze cu Finkelstein, iar Carter, ca un bun strateg, ar trebui sa ia aminte la motivatiile esecului consilierilor rivali pentru ca se va lovi de buna parte din dificultatile cu care acesta s-a confruntat. Ca si Tariceanu, Geoana este un "Moliceanu" lipsit de anvergura.

Acelasi aer occidental, aceeasi lipsa de decizie si de tarie de caracter, incapabil sa infrunte baronii si mafiotii din interior, frunza pe apa in fata presiunilor, cu iesiri cand necontrolate, cand patetic- telenovelistice.

In PSD, ca si in PNL intr-o masura, la butoane se afla interesele de afaceri sau strict politicianiste, baronii au cel mai greu cuvant de spus, iar tinerii oportunisti cocotati in functie se cred mai destepti decat toate agentiile de consultanta la un loc.

Sa ne amintim ca intreaga conducere a PNL, in frunte cu Tariceanu, Orban, Nicolai, Antonescu, s-a aruncat in suspendare si referendum cu piepturile goale si gura mare, ignorand complet sfaturile lui Finkelstein si Silberstein. La fel s-a intamplat si in momentul indepartarii PD de la guvernare, cand a triumfat opinia vicepresedintilor, si nu cea a consilierilor platiti cu bani grei.

Pe de alta parte, se poate spune si ca faimoasa "reteta Finke" nu a functionat in spatiul mioritic, romanii razandu-si in barba de noua imagine de "duriceanu" si satiesandu-se rapid de campania negativa, care a generat reactii adverse. In final, strategii s-au ales cu saci de bani, iar liberalii cu procente lipsa.

Asa cum spuneam, obstacolele pe care le are Carter de infruntat sunt similare. Pe Geoana au mai incercat si alti strategi americani sa-l transforme in el lider maximo si, in afara de o gesticulatie apasata si o incruntatura menita a inlocui hotararea lipsa, n-au reusit prea mult.

PSD a mai primit sfaturi sa renunte la figurile compromise, singura metoda de imbunatatire a perceptiei, dar n-a facut-o. Sa nu uitam ca in 2004 Silberstein s-a chinuit din greu si degeaba cu Nastase si PSD.

Esecul a fost deplin, imaginea de fruntasi intr-ale coruptiei si arogantei nu a fost nici macar umbrita. Mai precis, Carter are o misiune grea.

In tot cazul, efecte se vad. I-a convins pe liderii social-democrati sa ameninte cu motiunea de cenzura, care potrivit estimarilor sale pare a fi cea mai buna strategie.

Ramane de vazut daca intr-adevar este asa si daca va reusi sa impulsioneze negocierile pentru intrarea la guvernare. Ca si Finkelstein la inceput, Carter a lucrat la pectoralii partidului, care s-au mai umflat putin. Precedentul arata insa ca nu e suficient.