Femeile chiar se simt atrase de orice nunata de roz sau rosu, in timp ce barbatii raman fideli culorii albastru, se arata intr-un studiu realizat de Universitatea din Newcastle care confirma faptul ca oamenii “vad” lumea diferit, in functie de sex.

Potrivit cotidianului The Telegraph, cercetatorii au aratat ca, in timp ce albastru ramane o culoare universala, femeile si-au dezvoltat gustul pentru nuantele rosiatice pentru ca le-au asociat cu fructele coapte si cu chipurile sanatoase. Astfel, ele au ramas “setate” genetic sa prefere culoarea roz.

"Aparent, totul se trage din perioada preistorica, cand femeile culegeau fructe rosii pentru hrana sau isi alegeau barbatul sanatos in funtie de obrajii rosii. Cu timpul aceasta preferinta a devenit ceva nativ”, a explicat Anya Hurlbert, profesor in cadrul Universitatii din Newcastle.

"In prezent, aceasta tendinta este intretinuta de fabricile de jucarii si atelierele de croitorie care folosesc rozul ca o culoare de baza in confectionarea jucariilor si a hainutelor pentru fetite", a adaugat Hurlbert.

Studiul la care au participat 208 adulti, barbati si femei, a mai aratat ca albastru ramane o culoare preferata de ambele sexe. Cercetatorii explica acest lucru prin faptul albastrul este asociat o mare linistita sau cu un cer senin, care inseamna vreme buna pentru vanatoare sau pescuit.

"Femeile au ales nuante aflate la capatul rosiatic al spectrului albastru. Cand cele doua culori sunt combinate, se obtine un rosu albastrui, un fel de mov sau roz”, a precizat cercetatorul.