23 august 2007. O zi ca oricare alta: unii sunt bine-mersi, in vacanta, pe altii ii lasa nervii incercand sa razbata prin trafic, pana la serviciu. Putini sunt cei care observa ca astazi se implinesc 18 ani de la ultima "manifestatie grandioasa" a Zilei de 23 August.

O zi ce marcheaza unul dintre cele mai importante, tensionate, dar si controversate momente ale istoriei recente a Romaniei. Menirea acestei "sarbatori" a fost insa deturnata prin demonstratiile colosale, dedicate la finele verii, an de an, timp de decenii, partidului si conducatorului iubit.

Ceausescu si copiii, la Piatra Neamt:

23 august 1944 a fost ziua cand Regele Mihai il destituia pe maresalul Antonescu si ordona arestarea lui. Iar apoi, in cursul serii, la ora 20:20, proclama la radio parasirea Axei si trecerea Romaniei alaturi de Aliati.

23 August 1974
Foto: Rompres

Timp de patru decenii, 23 August s-a lepadat de intelesurile sale istorice si a devenit, treptat, o sarbatoare a revolutiei socialiste. O zi in care, dupa cum ne amintesc ziarele an de an, cu aceasta ocazie, muncitorii din Bucuresti si alte cateva orase din tara isi blestemau zilele la manifestatii nesfarsite pe stadioane si in piete centrale.

Restul poporului adult tragea la masea - deh, aveau liber de la serviciu - la iarba verde sau prin birturi. Iar studentii si elevii, convocati de prin vacante, lasau nostalgia deoparte si se parangheleau cum puteau pe terenurile adiacente Stadionului 23 August, in lungile zile de repetitii coregrafice.

Manifestatii pe masura "realizarilor" lui Ceausescu:

23 August 2007: niciun mars, nicio aniversare. Doar articole prin ziare.

Comenteaza: Ce amintiri aveti de la manifestatiile de 23 August? Ce ganduri va mai trezesc in prezent?