Momentul listarii la Bursa a unor actiuni din pachetul statului la Romtelecom intarzie sa apara deoarece, asa cum a declarat ministrul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, Iuliu Winkler, acesta va fi ales "in mod judicios", dupa discutii intre reprezentantii Ministerului Comunicatiilor si cei ai grupului elen OTE, actionarul majoritar al operatorului de comunicatii.

"Am convenit cu directorul general al Romtelecom, Yorgos Ioannidis, la eforturi comune care vor avea ca finalitate alegerea in mod judicios a momentului listarii pe piata de capital a unui pachet de actiuni detinut de statul roman la operatorul de telecomunicatii", a declarat, intr-o conferinta de presa, ministrul Iuliu Winkler, citat de Mediafax.

Lansarea ofertei publice initiale de actiuni a fost amanata in repetate randuri, initial pana in luna septembrie 2006 si, ulterior, pentru prima parte a acestui an, dupa inceperea unor investigatii juridice in legatura cu persoane implicate in selectarea consultantului, printre care si fostul ministru al Comunicatiilor, Zsolt Nagy.

"Romtelecom trece in acest moment printr-o pierdere masiva de clienti, deoarece au aparut alte societati care ii mananca cota de piata. De aceea, listarea la Bursa in aceste conditii nu ar fi tocmai favorabila pentru societate avand in vedere si faptul ca rezultatele financiare ale Romtelecom sunt in scadere", ne-a declarat Mihai Chisu, broker la Egnatia Securities.

MCTI a semnat, in luna august 2006, cu un consortiu format din banca de investitii Credit Suisse First Boston si IEBA Trust, un contract de consultanta si servicii financiare, pentru vanzarea pe piata de capital a pachetului de actiuni detinut la Romtelecom. Contractul a fost semnat, insa nu a intrat in derulare.

de Catalina Sandu

integral in Curentul National