Voronin s-a razgandit: consulatele romanesti din Balti si Cahul nu vor fi deschise

de George Florea     HotNews.ro
Sâmbătă, 25 august 2007, 0:00


Voronin nu-si recunoaste promisiunea
Foto: AP

Presedintele Republicii Moldova, Vadimir Voronin, a declarat sambata ca cele doua consulate romanesti de la Balti si Cahul nu vor mai fi deschise. Voronin nu a oferit nici un motiv pentru aceasta decizie, venita in plin scandal al vizelor intre Chisinau si Bucuresti.

Potrivit Rador, care citeaza RFI, Voronin a declarat ca "niciodata nu i-am promis presedintelui roman, Traian Basescu, ca vom deschide cele doua consulate la Balti si Cahul", desi in 16 ianurie 2007 el declarase, dupa intalnirea cu Basescu, ca in cele doua orase vor fi deschise de urgenta birouri consulare ale Romaniei.

Mai mult, Voronin a declarat, potrivit Rador, ca „zvonurile despre promisiunea facuta presedintelui roman in privinta consultelor de la Balti si Cahul sunt niste speculatii ieftine lansate de opozitie”.

Momentul de varf al crizei dintre Romania si Moldova

Decizia anuntata de Voronin va perpetua dificultatile intampinate de cetatenii moldoveni care isi doresc sa obtina o viza pentru Romania.

Ea reprezinta insa si ultima evolutie din conflictul mocnit intre Romania si Republica Moldova, conflict alimentat de acuzele recente ale autoritatilor moldovene la adresa unui diplomat roman.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


433 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Potim?! (Sâmbătă, 25 august 2007, 15:51)

    Andrei [anonim]

    Nu inteleg de le cantam in struna moldovenilor. Tot ce fac e sa fure, sa fie pe post de recuperatori, sa faca trafic de tot felul de produse, sa beneficieze la noi in tara de tot felul de gratuitati si totusi ei sunt cu mama Rusia. Pai hai sa-i lasam frate cu mama Rusia, sa le dea de mancare si sa inchidem granita cu Moldova. Sa vezi ce bine o sa fie
  • 0 (0 voturi)    
    moldovenii sa ia aminte (Sâmbătă, 25 august 2007, 16:02)

    judex [anonim]

    Cand Basarabia va avea un regim democratic cu dorinta evidenta de a adera la lumea civilizata, respectiv UE ii vom baga in seama. de moldoveni depinde asta. Pana atunci, flit!
  • 0 (0 voturi)    
    de acord! (Sâmbătă, 25 august 2007, 16:09)

    clujean [anonim]

    daca ei nu vor sa fie frati cu noi pe noi de ce ne mananca undeva sa fim frati cu ei? cine are de castigat de aici? argumentele lacrimogene sunt neavenite de la bun inceput, fireste! adevaratii romani de dincolo de Prut au murit de mult in Siberia, aia de acum sunt doar urmasii rusnacilor colonizati in zona, de aia se poarta asa!
  • 0 (0 voturi)    
    MDA (Sâmbătă, 25 august 2007, 16:17)

    alex [anonim]

    si eu sunt de acord sa nu le mai dam cetatenie moldovenilor. autoritatile noastre au ajuns sa se preocupe mai mult de Moldoveni decat de noi romanii
  • 0 (0 voturi)    
    bv frati romani forumisti (Sâmbătă, 25 august 2007, 16:45)

    andriuha [anonim]

    ganditi ca rusii si cei ce au votat pe acesti pseudocomunisti,

    dar uitati ca mai exista si multi romani acolo care sant lasati la gura lupului
  • 0 (0 voturi)    
    asta este (Sâmbătă, 25 august 2007, 17:14)

    FT [anonim]

    Citind din comentariile voastre imi dau seama ca Voronin si-a atins scopurile...
    bravo lui!
    Si imi pare rau de voi...
    Poate o sa ajungeti vreodata sa ganditi ce e in spatele discursurilor oficiale
  • 0 (0 voturi)    
    Nu e frumos (Sâmbătă, 25 august 2007, 18:06)

    psycon [anonim]

    Se pare ca a uitat repede lumea cum se chinuia sa primeasca viza in tarile "civilizate". Moldovenii nu sunt nici mai rai nici mai buni ca romanii, mai ales ca au avut aceeasi istorie recenta. Sunt si ei tot oameni si pe deasupra unii is si romani. Marele lor ghinion este ca au un guvern de kko de inspiratie rasariteana.
  • 0 (0 voturi)    
    Asa daca latzi votat!!! (Sâmbătă, 25 august 2007, 18:28)

    Cristina [anonim]

    imi pare f rau cum procedeaza Voronin cu statul sau,chiar nu are mila de loc de oameni, ro vrea sa fim fratzi cum md, dar voronin nici nui pasa de nimic, e urit, foarte urit!!!
  • 0 (0 voturi)    
    tiganii="lumea civilizata"??? (Sâmbătă, 25 august 2007, 21:03)

    nascut in Moldova [anonim]

    De cand tiganii se considera "lumea civilizata"?!?!?! Dupa cum activeaza ambasada voastra, se vede imediat cat de "civilizati" sunteti.

    Voronin a fost ales de catre romani.... scuze, tigani. Cititi stirile din 4 aprilie 2005. Partidele lui Rosca (extremist de dreapta, roman convins) si a lui Serebrean (care a facut facultatea la Cluj) au dat voturile sale lui Voronin. In acelasi timp, partidul lui Serafim Urecheanu (despre care merg zvonuri ca coloboreaza cu Moscova) a fost si este categoric impotriva comunistilor. De-ar scapa Moldova mai repede de toti romanasi si rusi, pradatori de tara.
  • 0 (0 voturi)    
    mi-e scarba (Sâmbătă, 25 august 2007, 21:07)

    Vit [anonim]

    Sunt din Rep. Moldova si de peste 10 ani stau in Romania.
    Pe comunisti i-au votat rusii de acolo, pe langa faptul ca am prieteni din Romania care au fost in calitate de observatori la alegerile din Moldova si mi-au spus ca multe voturi au fost "masluite", fara ca ei sa poata faca nimic.
    Citesc unele comentarii pe forum si nu inteleg de unde vine atata ura? Da, intr-adevar, nu toti oamenii de la noi sunt nationalisti, dar nu exista padure fara uscaturi.
    Moldova a fost despartita de Romania fara voia ei, am fost aceeasi tara, vorbim aceeasi limba... Acum, intr-adevar Romania a ajuns in UE si se pare ca ati uitat de noi. E grav ca am ajuns sa fim huliti chiar si in tara noastra.
    In legatura cu cetatenia romana si autoritatile romane care "se ocupa mai mult de moldoveni decat de romani", va spun atat: NU vorbiti in nestiinta de cauza. In ultimele 8-9 luni sau dat doar 13 cetatenii pentru cei din R. Moldova. Mult mai usor obtin cetatenia cei care au avut-o mai demult si au renunta de buna voie la ea!! Sau apatrizii.
    Asa ca va rog sa incetati aceasta ura si sa va mai ganditi/informati putin inainte sa postati ceva.
    Numai bine, V.
  • 0 (0 voturi)    
    de fapt 1 (Sâmbătă, 25 august 2007, 23:19)

    one [anonim]

    Crearea centrului de Vize UE de la Ambasada Ungariei de la Chisinau este tot un gest al conducerii Moldovei de indepartare de Romania. Si desigur, graba cu care Ungaria a acceptat, reflecta uniunea celor doua tari in sprijinirea intereselor proprii in dauna romanilor (si din Romania si din Moldova).
    Sunt multi pe acest forum care se simt umiliti de coada de la consulatul Romaniei. Va sfatuiesc sa ignorati acest consulat, duceti-va la centrul de vize UE de la ambasada Ungariei, la ambasadele celorlalte state Schengen, nu mai tranzitati Romania, luati-o prin Ucraina si prin Ungaria. O sa o faceti? Nu, pentru ca adevarul este altul - celelalte consulate dau infinit mai putine vize moldovenilor decat consulatul Romaniei.
    Credeti ca si in prezent, dupa intrarea in UE, romanii nu se simt umiliti la Bucuresti in fata consulatului Statelor Unite? Ne apucam sa le facem campanii de presa publice americanilor pentru ca ne tin la coada? Sigur ca nu!
    Adevarul este destul de crud - Romania nu da vize pentru ca UE impune acest lucru. Aceasta este regula lor - nu ne aduceti toti moldovenii in UE - si trebuie sa o respectam. Romania nu este de capul ei in Uniunea Europeana.
  • 0 (0 voturi)    
    de fapt 2 (Sâmbătă, 25 august 2007, 23:19)

    one [anonim]

    Ce puteti face? Sa va ganditi bine ce vreti sa faceti! Puteti sa va imbatati in continuare cu ideea ca sunteti moldoveni si nu romani si ca veti fi destul de destepti sa navigati intre UE si Rusia ca sa va fie bine. Nu va va aduce nici bunastare nici fericire! Poate nu se vede din Moldova, dar de la 1830 incoace Rusia v-a leaganat cu iluzia asta si in acelasi timp v-a tinut in subdezvoltare. De ce soselele bune sovietice sunt de la Nistru incolo si nu si in Moldova ? De ce Moldova a fost lasata ca tara aproape eminamente agricola?
    N-am vazut scandal in presa din Moldova pentru ca Rusia nu mai accepta vinurile din Moldova! De ce oare?
    Nu va dati seama ca fara UE diferenta intre soarta Moldovei si cea a tarilor africane este aceea dintre vin si banane?
    Credeti ca Moldova este sau va fi puternica pentru ca se ia de Romania? In fapt conducerea Moldovei arata doar supunere intereselor Rusiei. A intrat in UE vreo tara cu partid comunist importat si cu partid pro rus? N-am vazut si nu o sa vedem.
    Trebuie sa alegeti! Indecizia va va adanci saracia!
    Nu o spun cu rautate, nici cu superioritate, va spun de la roman la romani.
  • 0 (0 voturi)    
    Ha-Ha! (Sâmbătă, 25 august 2007, 23:23)

    HAHAHA [anonim]

    In ultimele 8-9 luni sau dat doar 13 cetatenii pentru cei din R. Moldova

    Cin' te crede ma baiatule?

    Sa ma scuteasca fratii moldoveni! Am vazut eu moldovence venite in Ro cica sa invete, pe banii statului roman, si toata ziua vorbesc in Rusa! Fix FLIT
  • 0 (0 voturi)    
    necunoscatori (Sâmbătă, 25 august 2007, 23:45)

    Ruben Buturca [anonim]

    Evident, ce-i care au scris primele comentarii nu au fost in viata lor in Rep.Moldova. In afara de cativa rusi in Chisinau, toti vorbesc romaneste; sunt romani in toata regula. Si sa nu-mi spuneti mie ca bucurestenii fura mai putin decat moldovenii; si sincer sa fiu nici cu clujenii mei nu mi-i rusine!
    Oamenii aia sunt victime ai sistemului comunist, nu au vazut in viata lor ce inseamna sa fii liber, intreprinzator. Dar stati linistiti ca nici aici nu avem istorie prea lunga de libertate si de intreprinderi mici si mijlocii.
    Gunoaiele de politicieni au facut si acolo si aici ca lumea sa se imparta in oameni necajiti si mafioti. Daca vi se pare ca suntem cu ceva mai cinstiti si mai harnici ca ei, va inselati. Singurul motiv pentru care acolo nu se incaseaza asa multe impozite ca aici, este pentru ca acolo sunt vai de capul lor si nu au pentru ce sa plateasca impozit - pentru ca nu am vazut un om de rand sa aiba firma. Singurele firme pe care le-am vazut sunt fie controlate de stat, fie de mafia rusa - ori spre deosebire de ei, in Cluj cred ca sunt printre cele mai multe PFA si SRL-uri inregistrare in Romania - adevaratii platitori de impozite. Nu stiu exact Orange-ul cum a reusit sa intre in Moldova...
  • 0 (0 voturi)    
    necunoscatori (Sâmbătă, 25 august 2007, 23:59)

    Ruben Buturca [anonim]

    Cei cu primele comentarii, ia dati voi o tura la vreo 100km est de Iasi... si vedeti peste ce natiune dati acolo?
    Eu daca ma duc la 100km est de aici, de Cluj... este posibil sa dau peste ceva unguri si tot nu vorbesc asa urat cum vorbiti voi de oamenii aia.
  • 0 (0 voturi)    
    pentru @10 - de ce este ura pe acest forumpt (Duminică, 26 august 2007, 0:09)

    rumburak [anonim]

    Draga Vit,

    Citeste cu atentie comentariul lui @9 cel nascut in Moldova, si vei vedea de unde se naste ura pe acest site.
    Este foarte frustrant sa vezi ca Romania face eforturi pentru ajutorarea Republicii Moldova, iar cetatenii acesteia ne hulesc.
    Gandeste-te la faptul ca Romania subventioneaza educatia tinerilor moldoveni care studiaza in universitatile romanesti. In acest fel, tinerilor moldoveni le este mai usor sa invete in Romania decat multor studenti romani, pentru ca statul roman ofera suport financiar moldovenilor.

    Gandeste-te la sprijinul oferit de Presedintele Basescu, dublat de vointa sa politica in vederea facilitarii redobandirii cetateniei romane de catre romanii care au ajuns din nefericire sa traiasca pe pamant rus.

    Mai gandeste-te la ajutoarele materiale, de energie (gratuita) pe care Romania le-a acordat Republicii Moldova, si cate si mai cate...

    Pe de alta parte, Voronin cere ajutor Bulgariei si Ungariei in vederea consilierii pentru integrare europeana, arunca cu noroi in Romania. Cu alte cuvinte, voi romanilor, sunteti tzigani, dar sunt bune ajutoarele voastre, insa Ungaria si Bulgaria ne pot consilia pentru integrare.

    Sunt dezgustat cand citesc aberatiile lui @9, dar asta este... noi romanii credem ca voi sunteti "fratii nostri de peste Prut", iar voi credeti ca noi suntem "tziganii din Romania"

    Cetatenia ar trebui acordata doar acelora care au avut bunici sau strabunici romani, nu tuturor celor care vor un bilet catre UE.
    2% dintre cetatenii moldoveni va considerati romani, in schimb cand e vorba de cetatenie, sunteti 98% romani. bleah... scarbos...
    Ce soarta trebuie sa ai pentru a-ti afirma identitatea nationala doar pentru a dobandi un bilet catre UE?


    Totusi... de ce esti in Romania de 10 ani? Iti place aici? Tara asta ti-a oferit o slujba, un camin, si un viitor. Tu ce poti oferi Romaniei?
  • 0 (0 voturi)    
    tigani si rusi (Duminică, 26 august 2007, 1:09)

    ghe [anonim]

    a generaliza, si a numi pe basarabeni - rusi, este la fel de corect in a spune ca romani = tzigani.

    Asa cum nu toti romanii sunt tzigani, nici basarabenii nu sunt totzi rusi.

    Oricum, eu ii simpatizez pe basarabeni in general, iar despre cei ce scriu cu ura despre acest subiect, ii suspectez de rautate innascuta si sunt sigur ca-si urasc si vecinii de bloc/casa sau servici.

    Basarabenii s-au luptat cu rusii pentru romanismul lor, romanii mai putzin...

    sanatate
  • 0 (0 voturi)    
    Pentru No.1 si altii de teapa lui (Duminică, 26 august 2007, 2:04)

    born in ussr [anonim]

    Romanii i-au intrecut pe toti cu furatul asa ca nu zi de moldoveni; in toata europe stati cu tabere tiganesti si furati, omoriti, rapiti - nu e zi ca ziarele europene sa scrie despre crimele comise de romani in europa;
    dar daca nu va tin curelele sa organizati normal lucrul de acordare avizei trebuie sa va adresati centrului unic de deschidere a vizelor de pe teritoriul ambasadei Ungariei de la Chisinau; asa ca lasati propaganda ieftina deoparte, o sa pupati Moldova cand o sa va pupari ceafa ! :o)))
  • 0 (0 voturi)    
    Ei si? (Duminică, 26 august 2007, 2:40)

    Vladimir [anonim]

    Motive si iar motive. Ce conteaza daca Voronin nu mai vrea consulate la Balti si Cahul. Daca sistemul ar fi informatizat si ar fi facut fara interese oculte mergea de minune. Fac pariu ca sunt state EU care dau mai multe vize decat romanii pentru moldoveni. Ce atatea comentarii? Eliberati mai multe (de fapt cate aplicatii sunt si rapid) in Chisinau. De ce alte consulate si alte salarii din banii contribuabilului roman pentru alti ciubucari. Chiar a-ti uitat umilintele de pana acum 8 luni? De fapt tagma birocratilor nu stiu cum este.... Oricum marea parte din basarabeni doar tranziteaza tara. Vreti locuri de munca pentru mitici pe spinarea cetatenilor in nevoie de a calatori la rude! Va spun eu cum poti face o aplicatie in 2 timpi si trei miscari: cec la o banca din R. Moldova, aplicatia de descarcat de pe site-ul ambasadei, compltetata si doua poze + pasaportul la plic. Apoi liste publicate pe net, cine are viza aprobada si poate sa vina sa ridice pasaportul. Fac pariu ca ar intra in somaj destui mitici. Auzi ei vor consulate, birouri si secretare daca se poate pentru ceva care in toate statele civilizate se face deja online...
  • 0 (0 voturi)    
    nu avem ura (Duminică, 26 august 2007, 6:34)

    judex [anonim]

    Cum am putea sa va uram? Noi, romanii, nu uram pe nimeni, nici chiar pe dusmanii nostri sau pe cei care, datorita comportamentului semenilor nostri, ne fac pe buna dreptate "tigani". Nu contst ca este posibil ca unii functionari de la ambasada romana sa se fi comportat ca niste tigani, dar nu este vina romanilor ca i-ati readus pe comunistii rusi la putere, o minoritate in Moldova (nu spun Republica Moldova, pentru ca un teritoriu romanesc nu poate fi republica independenta. Rusine lui Iliescu si Snegur pentru asta!). Acum, suportati consecintele, iar noi nu va mai putem ajuta.
  • 0 (0 voturi)    
    Voronin = Putin (Duminică, 26 august 2007, 9:16)

    Dan [anonim]

    Chia sunteti orbi sau numai naivi? Voronin e omul lui Putin si face doar ce permite Moscova. Moldova e santajata de Rusia pe toate caile iar Voronin se teme ca daca ar deschide granita, (ceea ce rusii nu vor permite niciodata), jumatate din populatie va emigra - in Moldova e mare saracie, jumatate din recolta s-a dus pe apa sambetei, sau nu stiti? Democratia nu tine de fioame...
  • 0 (0 voturi)    
    Unde ati fost in 92'? (Duminică, 26 august 2007, 10:23)

    MAXIM [anonim]

    Celor care o fac pe desteptii si pe fratii mai mari pe acest forum - unde ati fost mama voastra , in 92' cand era razboi? - intr-un loc! In rest ,ce-ar trebui sa zic ca in Romania locuiesc oltenii - prosti, tiganii -nespalati, bozgorii - animale, ardelenii - incetiniti, moldovenii-saraci si miticii - rahati de Bucuresti? Le-o spunb celora care au o atitudine asa de 'frateasca", uitati-va la barna din ochi! In rest in orice tara, si in orice natiune exista uscaturi si oameni netrebnici.
    Dar va veni si o alta vreme, mai fericicita pentru noi toti
  • 0 (0 voturi)    
    voronin (Duminică, 26 august 2007, 10:32)

    bebe [anonim]

    chiar nu inteleg de unde aceasta ura pt moldovenii de peste prut din partea romanilor. fratilor chiar nu intelegeti ca nu aceasta este dorinta cetateanului de rind din r.moldova ? toate aceste consecinte sunt rezultatul jocurilor politice intre rusia si ue, iar moldova este o zona de mijloc care trage ponoasele deciziilor oamenilor politici pusi de rusi pt asi atinge telurile. intradevar romania a oferit diferite facilitati moldovei dar si astea au fost restrictionate de rusi iar pina la urma interzise ci desavarsire din frica si teama de a ceda acest teritoriu romaniei. nu credca suntem in masura sa judecam oamenii -cetatenii de rind de peste prut deoarece au destule probleme si fara interventia noastra, iar sfatul nostru este daca oamenii vor cetatenie DATILE CETEATENIE TUTUROR BASARABENILOR si atunci automat moldova cva intra in ue fara interventia rusilor. stiati ca si rusii ofera cetatenie altor popoare dar ca din r. moldova oamenii nu vor aceasta cetatenie cu toate ca le ofera si bani cam 2000$ si casa( in localitatile rurale)- asta ca fapt divers
  • 0 (0 voturi)    
    Maxim, ai multa dreptate (Duminică, 26 august 2007, 11:06)

    judex [anonim]

    Din pacate, Maxime, ai ceva dreptate. In 1992 ne conducea Iliescu si cu kgb-istii lui si ne dureau mainile de la aplaudarea faptelor minerilor.
  • 0 (0 voturi)    
    Dupa chipul si asemanarea lui (Duminică, 26 august 2007, 11:26)

    mariusager [anonim]

    Avem conducatorii pe care ii meritam. EI ne reprezinta. Asa e peste tot. Asa e si la moldoveni. De fapt Voronin e chintesenta acestei struto camile, o mescolanta barbara de care Romania nu are nevoie. Moldovenii sunt precum conducatorul lor, niciodata nu isi amintesc promisiunile, si ceea ce le aduce aminte sunt doar banii sau avantajele. Cand s-au terminat astea, s-a terminat si prietenia. Asa au gandit si gandesc permanent. ROmania e o tara de parazitat, pe care o vand si o vor vine permanent rusilor.
    In opinia mea, moldovenii sunt cetatenii altei natii, iar, Voronin avea dreptate, ceea ce vorbesc ei e o alta limba. Sa fie tratati asa cum merita. Voronin a decis!!!
  • 0 (0 voturi)    
    despre moldoveni si romani (Duminică, 26 august 2007, 12:49)

    popas [anonim]

    Nu il mai alegeti pe Voronin!
    Fiinta asta tine in saracei Moldova, si asa va fi intotdeauna...
    Nu am vazut pe siteul asta nicio vorab de rau la adresa conducatorului vostru mult-prea-iubit - Voronin.

    Pai daca in Romania s-ar fi trezit vreun presedinte de stat ca da cu flit integrarii tarii in UE, in cateva ore se adunau cateva mii de oameni la Universitate in Bucuresti!

    Faceti o revolutie, aratati ca nu sunteti de acord cu "strategia" lui "varanin" al vostru... nu va mai lamentati pe site ca romanii sunt cei mai rai cu voi, ca nu va dau vize, si ca sunt tzigani!
    Nu va place aici, valea! Cum credeti ca eu ca cetatean al Romaniei as vrea sa primesc in tara mea scursuri precum @9, @18 si @22?

    Voi ati primi in casa voastra oameni care va sunt potrivnici? Ati lua masa cu oameni care va barfesc si va catalogheaza a fi tzigani?

    Vreau si eu sa vad pe acest forum cateva comentarii din partea basarabenilor care sa afirme ca au gresit cand au ales sa ie condusi de comunisti, oameni integri care sa afirme ca Voronin greseste cand are o pozitie contra Romaniei...

    Unde au luptat moldovenii contra rusilor? V-ati infruptat impreuna cu URSS din birurile impuse tarilor din blocul sovietic, nu ati luptat nicio secunda pentru libertatea voastra.

    Si inca ceva... regret, insa in Rep Moldova sunt prea putini romani, circa 80% sunt sovietici, ucrainieni, gagauzi si alte natii (pedepsite de Dumnezeu sa nu aiba tara) care au folosit intereselor Moscovei de a sovietiza Moldova. Cum as putea primi in tara mea neromani, care afirma cu spume la gura ca sunt romani, si care cer imperativ acordarea cetateniei romane? CUM?

    Va aud?
  • 0 (0 voturi)    
    lamuriri-1 (Duminică, 26 august 2007, 12:51)

    Vit [anonim]

    In primul rand e ultima oara cand mai raspund la
    aberatiile pe care le vad scrise aici. Pt ca intotdeauna o sa se gaseasca cineva sa comenteze pe
    langa subiect.

    @HAHAHA-13
    Nu trebuie sa ma crezi tu. Cum spuneam si mai sus, va
    rog intai sa va documentati inainte sa postati. Poti
    sa te uiti pe toate editiile din "Monitorul Oficial" din ultimul an si o sa te convingi si singur.

    Vezi diferenta dintre mine si tine? Eu iti aduc argumente logice, iar tu vii cu fraze de genu' "Cin' te crede ma baiatule?", "Sa ma scuteasca fratii moldoveni!", "Fix FLIT". Asta ca o dovada in plus pentru diferenta de cultura dintre noi doi.

    @rumburak-16

    Draga Ramburak,

    >>>>>>>Citeste cu atentie comentariul lui @9 cel nascut in Moldova, si vei vedea de unde se naste ura pe acest site.>>>>>>>>>>>>>>
    Am spus si mai sus ca padure fara uscaturi nu exista.

    >>>>>>>Gandeste-te la faptul ca Romania subventioneaza educatia tinerilor moldoveni care studiaza in universitatile romanesti. In acest fel, tinerilor moldoveni le este mai usor sa invete in Romania decat multor studenti romani, pentru ca statul roman ofera suport financiar moldovenilor.>>>>>
    Bursa pentru cetatenii romani este de exact 50$ pe luna. Spune-mi te rog ce poti sa faci cu banii astia in Bucuresti sau in orice alt oras din Romania. Asa ca te rog sa nu mai vorbesti de suport financiar.Pe langa faptul ca numarul de locuri e destul de limitat.
    Si apoi gandeste-te si tu la faptul ca UE subventioneaza educatia tinerilor din Romania si alte state din lume. Vezi bursele de tip Erasmus, Socrates. Asa ceva se practica in intreaga lume.

    >>>>>>>Gandeste-te la sprijinul oferit de Presedintele Basescu, dublat de vointa sa politica in vederea facilitarii redobandirii cetateniei romane de catre romanii care au ajuns din nefericire sa traiasca pe pamant rus.>>>>>>>>>>>
    Despre problema postarilor am scris si in prima postare si in cea curenta. Vezi raspunsul pt HAHAHA.
  • 0 (0 voturi)    
    ce ar fi daca... (Duminică, 26 august 2007, 12:57)

    viorex [anonim]

    Mai dragi "frati" basarabeni, ce ar fi sa va taie macaroana Basescu, presedintele tziganilor? Sa inghete relatiile cu Moldova, sa blocheze accesul cetatenilor moldoveni in Romania?

    Cum ar fi ca moldovenii care lucreaza in Romania, cei care "studiaza" in tara mea sa nu mai aiba acces in tara tziganilor incepand cu 1 septembrie 2007?

    Ce ar fi sa nu mai primiti niciun ajutor material si/sau banesc din partea Romaniei? Sa ii multumiti lui Voronin pentru binele facut, si sa inchinati ode lui Putin?

    Dupa ce vad pe forum, daca s-ar organiza referendum pentru unionism, romanii nu vor "pupa moldova" cum crede @18 dar nici basarabenii nu vor mai avea avantaje din partea Romaniei.

    Iar pentru cel nascut in ussr, marsh la troaca ta! nimeni nu vrea sa pupe Moldova... doar ca noi romanii, in naivitatea noastra credeam ca va doriti sa reveniti la patria mama. Pacat ca v-ati corcit prea mult cu rusnacii urss-ului
  • 0 (0 voturi)    
    lamuriri-2 (Duminică, 26 august 2007, 13:05)

    Vit [anonim]

    >>>>>>>>Mai gandeste-te la ajutoarele materiale, de energie (gratuita) pe care Romania le-a acordat Republicii Moldova, si cate si mai cate...>>>>>>
    Ce energie gratuita??? V-am mai rugat sa nu vorbiti in nestiinta de cauza, pt ca nu faceti decat sa creati polemici.
    http://www.monitorulab.ro/cms/site/m_ab/news/electrica_importa_energ i%20e_din_republica_moldova_19196.html

    >>>>>>>>>>>>Pe de alta parte, Voronin cere ajutor Bulgariei si Ungariei in vederea consilierii pentru integrare europeana, arunca cu noroi in Romania. Cu alte cuvinte, voi romanilor, sunteti tzigani, dar sunt bune ajutoarele voastre, insa Ungaria si Bulgaria ne pot consilia pentru integrare.>>>>>>>>>>>
    Am mai spus-o. Nu Voronin este cel care ne reprezinta. Actiunile lui nu reprezinta dorinta poporului. Dimpotriva, se pare ca tot ce face el este impotriva acestuia.

    >>>>>>>>>>>>>Cetatenia ar trebui acordata doar acelora care au avut bunici sau strabunici romani, nu tuturor celor care vor un bilet catre UE.
    2% dintre cetatenii moldoveni va considerati romani, in schimb cand e vorba de cetatenie, sunteti 98% romani. bleah... scarbos...
    Ce soarta trebuie sa ai pentru a-ti afirma identitatea nationala doar pentru a dobandi un bilet catre UE?>>>>>>>>>>>>>>>
    Exact acesta este criteriul de redobandire: doar cei care au avut bunici sau strabunici romani. Pe langa faptul ca trebuie sa aduci dovada faptului ca ai stat cel putin 4 ani in Romania.

    >>>>>>>>>>>>>Totusi... de ce esti in Romania de 10 ani? Iti place aici? Tara asta ti-a oferit o slujba, un camin, si un viitor. Tu ce poti oferi Romaniei?>>>>>>>
    Ce sunt cu intrebarile astea de tip comuniste? Ce cauti aici? Ce poti oferi? Daca sunt aici inseamna ca pot sa ofer ceva, pentru ca nu stau pe banii pe tai si nici pe banii altora.
    Atunci ce cauta europenii din alte tari in Romania. Ce cauta asiaticii si africanii? Pentru ca se pare ca nu mai e nici o diferenta dintre ei si noi. Toti suntem la fel - straini pentru voi.

    Toate cele bune.
  • 0 (0 voturi)    
    draga vit, ma numesc rUmburak, si rAmburak (Duminică, 26 august 2007, 13:55)

    rumburak [anonim]

    Romania a acordat energie electrica grauita Moldovei:

    http://www.guv.ro/presa/afis-doc.php?idpresa=43050&idrubr icapresa=1&idrubricaprimm=&idtema=&tip=&pag=&dr=
    http://www.zf.ro/art icol_92136/republica_modova_a_cerut_romaniei_energie_pentru_situatii_d e_urgenta.html

    ba chiar, cica energia importata de Romania din Moldova este de provenienta ruseasca, pentru a se evita plaa datoriei istorice de 30 mil dolari a Moldovei fata de romanica:
    http://www.allmoldova.com/index.php?action=articles_inv&id= 1184760242&lng=rom


    Trebuie sa ai rea vointa sa vezi lucrurile altfel:
    http://www.jurnalul.ro/articole/100448/seceta-tariceanu-ajuta -moldova-cu-romania-cum-ramane

    Daca voronin nu reprezinta vointa poporului, de ce nu il schimbati? Niciun cuvant de rau la adresa lui voronin pe forum.

    Iar acele ajutoare oferite studentilor nu reprezinta doar 50 dolari (bursa obligatorie, indiferent de rezultatele la invatatura):
    1. cazare gratuita in cele mai bune camine (50-70 euro)
    2. transport gratuit
    3. locuri preferentiale in universitati (pentru ca studentii moldoveni termina liceul cu 10 clase la 16 ani, iar slaba lor pregatire nu le-ar permite sa concureze nici macar cu un absolvent de gimnaziu din Romania, daramite cu absolventi de liceu)

    Ai idee ce cheltuieli are un student roman? cati nu pot urma cursurile unei facultati pentru ca nu au macar bani de cazare in camine?

    Eu nu am auzit hule de-ale studentilor romani la adresa tarilor care le-au oferit burse Erasmus, Socrate. Sigure ca aceste burse se practica in intreaga lume, insa bunul simt te obliga sa fii macar recunoscator celui care te ajuta, nu sa il injuri, sa il cataloghezi a fi tzigan si alte asemenea.

    Tu vezi vreo posibilitate ca Moldova sa aduca valoare Romaniei? Ca Romania a tot adus valaore Moldovei, si in schimb a primit hule si injuraturi...
  • 0 (0 voturi)    
    Nu inteleg ura fata de moldoveni (Duminică, 26 august 2007, 15:06)

    din romania [anonim]

    Mi se pare ca toata nebunia asta generata de unele comentarii certarete este fix aiurea.
    Moldova, ca orice alta tara are si hoti, dar si oameni de buna credinta. Sunt studenti care invata bine, dar si prostituate venite de peste Prut...Pai asta-i foarte normal, si astfel de categorii sociale ar sunt in orice tara.
    Daca gandim totusi raportat la majoritatea populatiei din rep.Moldova, Voronin nu-i reprezentativ pentru ei decat a fost Iliescu pentru noi.
    De ce sa ii judecam si sa ii trantim in noroi pe vecinii nostri moldoveni cu fiecare ocazie? Daca putem sa ii ajutam in privinta invatamantului, a serviciului, sau a altor chestiuni (precum vize si cetatenie), foarte bine. Daca nu,nu. Fara alte comentarii de prisos.
    Nu stiu de ce si noi romanii, dar si unii moldoveni care au scris aici pe forum isi varsa frustrarea fata de vecinul de granita, cand, daca s-ar gandi mai bine, ar observa ca nu sunt motive intemeiate pentru micile rautati pe care ni le aruncam reciproc. Nu aduc nici un avantaj nimanui..si nici nu clarifica nici o situatie de genul consulatelor...
  • 0 (0 voturi)    
    Domnule VIT (Duminică, 26 august 2007, 16:10)

    eu [anonim]

    Domnule VIT pot , in cunostinta de cauza, sa va raspund doar la una din aberatiile pe care le sustineti.
    Asi vrea sa-mi spuneti daca ati auzit vreodata de un basarabean care a "invatat" in Romania terminand medicina si a dat rezidentiat-ul .
    NU! voi doar va inscrieti pe liste si deveniti apoi medicii care ne trateaza pe noi !! fara sa treceti macar acest examen elementar de rezidentiat! Sunteti jalnici, patetici si indoctrinati.
    Nu va condamn, mi-e doar mila de voi, dar din partea mea, daca ar fi sa votez, asi vota sa stati la voi in tara unde e cald si bine, si sa ne lasati , va promit ca imi va fi mila de la distanta!
    Traiti in tara voastra prospera si plina de fericire si libertate! Va doresc succes.
  • 0 (0 voturi)    
    Domnule eu (Duminică, 26 august 2007, 16:30)

    Vit [anonim]

    Nu stiu care dintre noi abereaza. Imi spuneti ca sustin o "aberatie". Apoi incepeti sa-mi descrieti situatia de la medicina.
    Am zis eu ceva de medicina pana acum?
    Am raspuns doar la unele acuzatii nefondate, nimic de medicina. Nu stiu situatia de acolo, asa ca nu o sa ma apuc sa o comentez.

    @30, respect pt cei care gandesc ca dumneavoastra. Exact asta am spus si eu despre Voronin
  • 0 (0 voturi)    
    pardon, respect era pt @31 (Duminică, 26 august 2007, 16:56)

    Vit [anonim]

    @30
    primul link pe care l-ati trimis e din 2005. Si nu scrie ca ar fi ceva gratuit, deci e contra cost. Oricum, deja deviem grav de la subiect.

    In legatura cu Voronin, sper ca o sa reusim sa-l schimbam. Astept alegerile din 2009. Sper ca nu o sa se mai faca aceeasi greseala.

    In legatura cu studiile:
    1) cazarea - sunt aceleasi conditii ca si pentru studentii romani: adica departajarea e functie de medie, indiferent daca esti din Romania sau Rep. Moldova. Corect, avem subventie dubla
    2) transport gratuit - sunt aceleasi conditii ca si pentru studentii romani
    3) locuri preferentiale in universitati: exista un anumit numar de locuri la anumite Universitati. Nu e nimic preferential.
    In legatura cu pregatirea lor, te rog sa stai linistit. Cei care nu rezista, se intorc acasa, daca nu fata pentru ca profesorii sunt aceeasi pentru toti, desi personal nu am auzit de astfel de cazuri. In orice institutie sunt si studenti buni si slabi. (indiferent de nationalitate). Cu toate ca daca te-ai interesa putin, ai afla ca sunt destui copii din Republica Moldova care la olimpiadele nationale au luat locuri fruntase.

    Ti s-a parut ca am hulit pe cineva? ?Eu chiar ii sunt recunoscator Romaniei. Si probabil un nationalist mult mai mare decat multi de pe aici. Tot ce am incercat e sa ma apar pe mine si pe cei ca mine in fata unor acuzatii mai mult decat rautacioase.
  • 0 (0 voturi)    
    @rumburak (Duminică, 26 august 2007, 17:49)

    Vladimir [anonim]

    "Tu vezi vreo posibilitate ca Moldova sa aduca valoare Romaniei? Ca Romania a tot adus valaore Moldovei, si in schimb a primit hule si injuraturi..." La ce se refera aceasta valoare? Nu de alta dar imi iau si eu lantz.

    Pe urma, doar informativ, cea ma buna scoala de statistica si care e ani buni in fata (printre cele mai bune din fosta URSS) este....ai ghicit la Chisinau. Depinde la ce vrei sa crezi ca sunt mai buni elevii romani. La "Fratii Jderi", Arghezi si Morometii ai dreptate. La matematica ma indoiesc. Nu confunda tupeul de oras cu reticenta celui venit din provincie fie ca vorbim de Bucuresti vs. tara sau Bucuresti vs. R. Moldova...

    In plus de asta, nu faci decat sa imi demonstrezi ca proverbul cu gaina vecinului este pur-sange romanesc. Are vreo importanta pentru matale cat costa bursa acordata de statul roman unor cetateni defavorizati? Ia-te de orfani ca si ei au gratuitati! Ia-te atunci si de cei cu parintii in somaj care au venit mic si deci bura sociala. Ia-te de babe in tramvai ca si ele merg pe gratis....

    Mandria mea e alta, dupa cum vezi ti se raspunde in romana si unele mesaje din partea basarabenilor sunt scrise in romana perfecta, asadar bursele si-au atins scopul. Nu trebuie sa deranjeze ca nu toti avem mentalitate de Traian, Jiji sau tariceana.
  • 0 (0 voturi)    
    @viorex (Duminică, 26 august 2007, 17:54)

    Vladimir [anonim]

    Da asa este,insa noi recunoastem: unii din noi "ne-am corcit" si vrem sa putem intra in tarile strabunilor nostri. Voi insa? Balucistan ceva?
  • 0 (0 voturi)    
    domnule vit, (Duminică, 26 august 2007, 18:19)

    arabela [anonim]

    romania face niste eforturi pentru a va acorda cetatenie, insa moldovenii dau dovada de nerecunostinta.
    Imagineaza-ti ca statele UE ar fi tras de Romania sa adere la spatiul comunitar, iar presedintele nostru ar fi procedat cam cum procedeaza presedintele vostru! In urmatoarele doua ore de la un dispurs similar, se adunau gramezi de oameni in fata cotroceniului.
    Ce crezi despre atitudinea europenilor fata de romani intr-o situatie similara? Stii tu povestea lui Creanga: "muieti's posmagii?"

    Oare cum ar fi reactionat forumustii basarabeni daca Basescu avea pozitia lui Voronin, anuntand ca renunta la deshiderea consulatelor de la Cahul si Balti? Ati fi urlat cu totii ca romanii si-au uitat "fratii". urat...

    Schimbati-l pe voronin!!! Omul asta va tine pe loc, asa cum a facut-o iliescu in Romania!
    Educati-va batranii sa voteze pro-Europa, pro-Romania, de aici va rasari soarele, dragi moldoveni... Rusia v-a santajat zeci de ani, v-a spalat creierele, de acolo a venit tot raul pentru voi. Votati comunistii in continuare, si veti ajunge la nivelul Zimbabwe.
    Puterea sta in votul vostru, nu la Basescu, nu la tziganii de romani... doar voi puteti schimba situatia Moldovei, si poate in cativa ani, cu siguranta nu veti mai cere cetatenie Romaniei.
  • 0 (0 voturi)    
    Vladimir - neam de rus (Duminică, 26 august 2007, 18:32)

    viorex [anonim]

    Voi vreti sa intrati in tarile strabunilor vostri! hahaha!!!

    Vladimire tata, voi vreti sa intrati ACUM in tarile strabunilor vostri. Dupa nume, nu as spune ca esti pui de roman, asa cum nici Ghenadie, Igor, Misha, Natasha nu par a fi de romani.

    De ce vreti voi acum sa intrati in "tarile strabunilor vostri"? De ce nu ati dorit prin 1990, cand eram la fel de (sub)dezvoltati, atat romanii cat si basarabenii? pardon, voi stiti mai bine ca Rep Moldova de atunci o ducea MUUUUULT mai bine decat Romania. Ati facut recensamant prin anii '90 cand 2% dintre voi ati afirmat ca sunteti romani!!! 2%??? Si acum vreti sa reveniti la tarile strabunilor?

    Iar ca sa te lamuresc si cu matematica la moldoveni... studentii basarabeni sunt VARZA lamatematica, iar daca sustii contrariul, dai dovada de ipocrizie. Studentii din ASE stiu ce vorbesc...
    Iar valoarea amintita de rumburak nu se refera la lanturi, istetule. Moldoveni sunt renumiti pentru densitatea de raketi pe metrul patrat, pentru violenta de care dau dovada prin caminele studentesti, pentru betiile lor turbate.

    Eu nu am auzit de eminenta voastra scoala de statistica... In schimb am vazut la emisiunea "Schimb de mame" cum numara vanzatoarele prin magazine banii: cu abacul cu bile! La asa necesitati, cred si eu ca aveti o scoala de statistica performanta.

    Ramaneti cu scoala voastra cu toti acolo... Credeam ca si voi vreti sa facem parte din marea Romanie, insa m-am inselat Vladimire...
  • 0 (0 voturi)    
    rusofonia salveaza romania (Duminică, 26 august 2007, 19:43)

    edy [anonim]

    observ mirat ca basarabenii (intentionat o spun!) care au intrat aici injura romania, romanii, pe cei ce nu sunt de acord cu ei etc. Dar NU injura deloc tocmai pe cel despre care e vorba in propozitie: tatucul lor, voronin!!! Interesant nu? Oare nu e mai bine ca acesti baieti sa NU primeasca pasaport romanesc, cu care sa mearga in UE? Stai acasa baieti si luati medalii la statistica! Oricum de la noi vreti doar bani vize si alte avantaje. ne-am cam saturat de fratii astia!!!!! Auzi, astia vai mama lor ne fac pe noi tigani! si mai vin si cu miloaga pe aici!
  • 0 (0 voturi)    
    @ viorex (Duminică, 26 august 2007, 21:34)

    Vladimir [anonim]

    Eram sigur ca de la ASE, Jurnalistica sau Drept esti. Da, e raspandit "sciotul" sau abacul. Totusi si Pitagora facea matematica pe nisip si nu vad unde e semnul de inapoiere. Imi pare rau ca nu imi fac cultura la scimb de mame.

    De nume daca e sa vorbim si crezi ca: Raluca, Radu, Razvan sunt romanesti iar te las in pace. Nu ma intereseaza sa iti mai demostrez ceva, pantru ca escamotezi adevarul. In orice caz nu sunt romanesti si nu iti sar in ochi. Nu ti s-ar parea neromanesti nici Fekete, Silaghi sau Imre. In '90 si romanii spuneau de salam cu soia, si au votat 85% cu Iliescu, strigand ca Ratiu da blugi contra voturi. In orice caz sustin: o tara civilizata isi putea rezolva problema ru vizelor emise intr-un singur sediu daca totul era informatizat si daca era interes politic. Spun asta nu pentru mine (desi am vazut ca mi te adresezi direct sa stau acasa) sau racheti pt ca eu/ei sunt rezolvat / ti cu vize. Ziceam pentru oamenii simpli care nu au de ce sa stea la cozi umilitoare. Apropo, acolo la ambasada n-ai vazut abacul ca dupa cum se plange lumea.....?

    Toate bune stai linistit ca nu stau in Romania la munca... si nici Moldova. M-a atras subiectul doar pentru ca stiu ce inseamna cozi si asteptat de vize adica indiferenta autoritatii fata de prostime.

    PS Pe vremea vizelor in Romania, nu chiar istorie daca stii ce zic, pestii, prostitoatele, ala cu yoga frate vitreg cu unu din PSD, Vantu, parlamentarii si mafiotii treceau durandu-i in spate de prosti. Crezi ca acum e altfel pentru moldoveni? Nu ma intereseaza de ce vrea Voronin insa ma intereseaza ca Romania tara europeana si memebra nato sa actioneze civilizat, iar de acolo sa nu aud reactii ca ale tale... Daca semnam Johnson eram american?

    PS2 Ca sa nu fac politica nu dau nume dar am avut "onoarea" sa circul cu un parlamentar roman din intamplare bineinteles. Pai mai fratilor, n-a deschis ala pasaportul la romani deloc! E drept am vazut asta prin '96. Acu'sunteti in Ioropa si e totul ca pe roate.....!
  • 0 (0 voturi)    
    Sper ca ai nostri romani nu vorbesc serios... (Duminică, 26 august 2007, 22:11)

    un roman - cel de la nr.31 [anonim]

    Nu iau partea nimanui in acest conflict. Insa incepe sa ma ingrijoreze din ce in ce mai tare reactia alor nostri romani fata de oamenii din Rep.Moldova.
    Eu am terminat facultatea de Automatica si Calculatoare. Am avut 4 studenti in an din Rep. Moldova. Trei dintre ei au avut in mod constant note de bursa integrala. Si au terminat cu brio.
    Medicul meu stomatolog este moldovean si un profesionist excelent.
    Am avut un vecin moldovean care se numea Vladimir, si nu stia nici o boaba de rusa. Nici pomeneala sa fie rus.

    Deci cat de extremisti pot fi unii oameni, ca sa zica o "minunatie" conform careia nu sunt moldoveni care sa fi terminat cu bine o facultate de medicina sau de care o fi aia?... Ce sugestie ar fi aia conform careia noi am fi mai competenti ca ei, sau ei mai incapacitati ca noi?...Sa ii fereasca Dumnezeu si pe basarabeni, si pe cei unguri de asa vecini ca noi. Noi rascolim kktul singuri doar de dragul dramatismului. Situatia noastra, a romanilor e mult mai blanda deca a multor tari. De exemplu Spania, Irlanda, Franta duc o lupta surda si crunta cu minoritatile lor. Si asta din cauza respectivelor minoritati, care sunt constant agresive, inarmate, etc.
    Daca noi avem o situati muuuuult mai blanda, si putem foarte bine sa colaboram cu vecinii si minoritatile, de ce sa nu o facem?
    Daca Voronin nu mai vrea cele 2 consulate, foarte bine. Nu le mai deschidem. Insa mi se pare profund lipsit de fair-play sa aruncam cu noroi in oamenii de rand. Din cate stiu eu nu a fost un referendum national in care toti si-au dat cu parerea si s-a ajuns la concluzia asta...

    Sper sa nu ne mai certam unii cu altii, ca nu avem nici un motiv de cearta.
    Numai bine.
  • 0 (0 voturi)    
    puterea sta in mainile tinerilor basarabeni (Duminică, 26 august 2007, 22:55)

    sepia [anonim]

    un articol excelent!!

    http://www.romanialibera.ro/a104541/basarabia-fara-viito r.html
  • 0 (0 voturi)    
    @ edy si @ un roman (Luni, 27 august 2007, 0:53)

    Vladimir [anonim]

    Pai cum sa fie vorba in propozitie despre Voronin cand de fapt era vorba ca Romania vrea sa creasca numarul de vize prin deschiderea de consulate noi? Aveti idee ce inseamna asta? Vai spun eu: personal=functii+tiganeala la cozi din buzunarul contribuabilului. implicit coruptie. Ati trecut printr-o aplicatie de viza la un stat civilizat? Care? Daca vreti, va explic eu in doua cuvinte ca am aplicat si din Bucuresti si din alte capitale. Vreti ca functionarul roman oricare ar fi el sa trateze aplicantul fair sau vreti sa sutineti ca suntem perfecti si ca "vrem sa se revizuiasca dar sa nu se schimbe nimic"? Trebuia demult infintat totul online si simplificat! Insa asta inseamna somaj pentru ceva birocrati. Ma intreb si eu daca o sa cada Voronin (de fapt ma rog) ce o se intample pentru ca nu el dicteaza debitul sau fluxul de vize din ambasada romana de acolo?

    @ un roman: eu zic ca adevarul e la mijloc. Propagandistic acolo populatia a fost mereu bombardata cu anti-romanisme. Imi pare bine sa aud si opinii ca ale dvs. Colac peste pupaza mai au si pustiul de bine sa stea sa cunoasca cozile si prostiile birocratice. Toata stima!
  • 0 (0 voturi)    
    Am fost pe malul Prutului (Luni, 27 august 2007, 8:55)

    Duras gente dacus [anonim]

    Chiar ieri am fost pe malul Prutului, la granitza Uniunii Europene, granitza care ne desparte de fratii nostri la fel ca gardurile de sarma ghimpata ale comunistilor. Acum nu mai exista nici macar fasia... politia de frontiera pare relaxata dar patruleaza non stop pe toate drumurile din localitatile de frontiera. Cu toate astea am putut ajunge la malul Prutului... si am vazut Basarabia, pamantul romanesc ce ne este refuzat sistematic de manipulari politice si de dezinteres generalizat.

    Pentru unii ignoranti reamintesc ca pamantul ala poarta numele lui Basarab, a fost si va fi mereu un pamant romanesc, iar cei care sustin ca nu este asa sunt un fel de mici Stalini... Iar Stalin nu a murit inca...

    Sper sa traiesc sa apuc sa vad Dacia lui Burebista reintregita.
  • 0 (0 voturi)    
    Patriotism de fatza blocului (Luni, 27 august 2007, 9:36)

    RazvanM [anonim]

    In primul rand cred ca ar trebui sa cadem de acord ca Voronin este un imbecil. Asta ar fi un punct de plecare pentru orice discutie. In al doilea rand, recunosc ca si Iliescu este un imbecil la fel de mare, ba chiar este si un criminal recunoscut. Cred ca este pierdere de vreme sa comentam niste fapte sau vorbe ale unor imbecili, pentru ca nu ne reprezinta nici pe cei din dreapta, nici pe cei din stanga Prutului. Asa cum nici jignirile precum "rusnaci" sau "tigani" nu sunt altceva decat copilarii...
  • 0 (0 voturi)    
    Nu stiu de ce.. (Luni, 27 august 2007, 9:53)

    alt roman [anonim]

    a aparut aceasta polemica pentru ca in toate post-urile ( cu cateva exceptii-care pot proveni din diverse medii - si care au agitat apele) transpare o dorinta de comunicare sau regretul ca situatia e asa cum e( sper ca nu ma insel).
    Eu am auzit de absolventi de medicina cu rezidentiat-in radiologie- desi nu ii cunosc personal!
    La Sovata am cunoscut un ungur care spunea ca a facut chemare unui moldovean sa vina in Romania (nu stiu daca asta e procedura, dar oricum ce e sigur e ca a stat la el in pensiune).
    Daca ei se pot intelege noi de ce nu putem fi fiecare la randul nostru intelegatori, si sa facem fiecare ce avem de facut? Noi romanii ca incercam sa-i ajutam daca putem facand astfel un pas in fata iar basarabenii sa faca si ei pasul lor si sa lupte pentru principiile,drepturile lor si pentru dorinta de a fi frati.
    Si de ambele parti sa se lupte impotriva celor ce dezbina. Impreuna vom fi mai puternici...Presupunind unirea pe care poate unii din dreapta sau stanga Prutului nu o vor, ar rezulta o tara de 30 milioane... Cine credeti ca ar vrea o asemenea tara in zona cu tari din ce mai mici. Unde mai pui ca sunt romani si in Bulgaria, Serbia, Ungaria, Ucraina...
  • 0 (0 voturi)    
    Un link interesant (Luni, 27 august 2007, 10:02)

    alt roman [anonim]

    cititi articolul si posturile care sunt de bun simt si nu mai polemizati cand interesele sunt comune
    http://www.bbc.co.uk/romanian/news/story/2007/02/070224_voroni n_moldoveni.shtml
  • 0 (0 voturi)    
    Se amesteca rau lucrurile aici (Luni, 27 august 2007, 12:06)

    N [anonim]

    Hai sa le simplificam putin: adevarul este ca, pentru romani, problema Moldovei de est ramane acuta, dincolo de orice resentimente. Daca s-ar pune la modul serios chestiunea unificarii natiunii romane (pentru ca, la modul cinstit, DOAR asa se vad lucrurile, aici, la vest de Prut), probabil ca 90% din romani ar fi pentru, dincolo de orice sacrificii ar implica asta. Repet, asta dincolo de orice alt argument, de cat de urati si rai si necinstiti am fi unii sau altii.
    Cum s-ar vota la est de Prut, insa? Probabil 2% pentru, si asta cu indulgenta. In Romania nu-si face nimeni iluzii ca se cere cetatenia romana din prea mare drag fata de tara mama, ci pentru a pleca rapid la munca in Vest.
    Si atunci CE vreti de la noi?
  • 0 (0 voturi)    
    Moldova masochista (Luni, 27 august 2007, 23:18)

    Vlad I [anonim]

    Daca impiedicati cetatenii moldovei sa obtina vize cine pierde ? Ma tem ca faceti politica lui Fidel Castro care le face in necaz americanilor convertind poporul cubanez in unul masochist.
  • 0 (0 voturi)    
    2%? (Marţi, 28 august 2007, 9:01)

    alt roman [anonim]

    E adevarat procentul de 2% ?
    Nu stiu, dar nu cred ca Stalin a golit Basarabia de romani desi a deportarile au fost facute in masa. Cred ca insa ca istoria a fost deformata, lumea mintita si ametita. Si la noi in tara s-au intamplat lucrurile astea sub comunisti: am fost mintiti si manipulati, si cred ca se mai intampla si azi. Ce sa zici cand sunt romani carora li s-a schimbat numele de catre Horthy sau altii si ei se cred unguri azi fie ei ca sunt din Ungaria sau Romania ?
    Daca e posibil sa se uite istoria familiei sau natiunii e datoria celor apropiati sa-ti deschida ochii. Asa ca nu-i mai intrebati daca vor sa traiasca mai bine caci vor la fel de mult ca si noi, ci incercati sa-i faceti sa deschida ochii, sa vada istoria,asa cum a fost: "Desteapta-te romane!"
    A-ti uita istoria, inseamna a-ti renega strabunii din care poate unii au murit pentru ca noi sa traim liberi ca frati in tara noastra in credinta noastra. Nu ne trebuie ce esta a altuia, dar ne trebuie sa cedam e al nostru si care s-a pastrat cu greu atata cat s-a pastrat.
    Stat moldovenesc, limba moldoveneasca, minoritate moldoveneasca sunt notiuni pe care Voronin le inventeaza cum ii vine: un nebun arunca o piatra in balta si zece isteti se chinuie s-o scoata...
    Pt. cei curiosi, putina istorie la:
    http://ro.wikipedia.org/wiki/Basarabia
    sau
    http://ro.wikipedia. org/wiki/Tratatul_de_la_Bucure%C5%9Fti%2C_1812
    sau
    http://www.destep tarea.info/istorie.html
    Pentru cei ce nu vad ca "viata e o lupta "cum spunea un poet si ca miscarea antiromaneasca nu a disparut si ca solidaritatea romaneasca e o obligatie:
    http://blidaru.wordpress.com/2007/06/18/puii-lui-horthy-ne -calca-in-picioare-i/
    sau
    http://www.jurnalul.ro/articole/97610/in-satul-lui-voronin-fac-legea -transnistrenii
  • 0 (0 voturi)    
    nu-mi vine sa cred (Marţi, 28 august 2007, 14:49)

    jojo [anonim]

    nu-mi vine sa cred ceea ce vad si citesc... sa stiti ca unicul lucru pe care acest forum il demonstreaza e ca romanii chiar sunt frati cu moldovenii....nu stie nici unul care e mai destept, care-i mai bun la suflet, care-i mai ospitalier si milos...."ortoman, cu oi mai multe"....intotdeauna aceeasi poveste ... devine plictisitor, nu credeti ca ar trebui sa evoluam un pic?!
  • 0 (0 voturi)    
    obiectii la cele citite (Sâmbătă, 1 septembrie 2007, 12:28)

    Arthur [anonim]

    In primul rind in proportie de 80% moldovenii care studiaza in Romania,o fac destul de bine,situindu-se printre primele locuri atat la concursurile nationale,cit si la mediile obtinute pe parcursul studiilor,problema este in general in invidia ''fratilor'',care macar de cultura generala nu au parte,personal am auzit un roman ferm convins ca Kalashikov este de ei inventat,nu cred k studentul la ASE''geniul in matematica'' stie ca de fapt matematica superioara care se invata la ASE nu prea foloseste la nimic,conteaza economia.Am stat destul in Romania ca sa spun ca nivelul intelectual a maselor negre indragostite de manele este sub cel admisibil si cu siguranta nu in ''tinerii aborigeni'' care se plimba in disperare in dacii tunate prin oras nu este viitorul Romaniei,tendinta maselor este de a se prosti,pina la urma vor fi implorati tinerii specialisti din Moldova sa vina sa le lucreze.Mai ginditiva,lucrurile se vor schimba,si nu se stie la cine va lucra ca menajera geniul care are o parere ''nemaipomenita'' de nivelul intelectual al tinerilor moldoveni.Succes tuturor ca pina la urma tot oameni suntem nu conteaza sub ce drapel existam.
  • 0 (0 voturi)    
    o mika realitate si un pik de atentie (Joi, 4 octombrie 2007, 15:37)

    tanasov lilian [anonim]

    inka nu am avut ocazia sa votez,dar cu siguranta am s-o fac...pai bine mai "fratilor"de peste prut de ce va place sa puneti totul la general ca daca idio*** ala de voronin face ce viseaza el noaptea nu inseamna ca toti sunt la fel,daca ve-ti spune ca "tot voi l-ati ales"am sa va zik ca nu e chiar asa,majoritarii la vot au fost persoanele de varsta a 3-a,care stiu ca pe timpul comunistilor a fost bine(gandire extrem de limitata)o buna parte din populatie e plecata peste hotare pt ca oamenii de rand nu pot sa se mai intretina ...dak ramaii akolo supravetuiesti...asta poti sa faci...de ce o parte nu vreti sa intelegeti ca totusi multi tineri vor un VIITOR,eu am deja 7 ani stati in Romania,sa zicem ca deja am posibilitatea de a ramane aici dar nu pot sa nu ma gandesc si la ceilalti,nu e nici macar un punct roz in aceasta situatie,mai ales ca dupa ce sunt comunistii la conducere toti shefii de politie,directorii de scoli,decani multi altii sau dat de partea comunistilor de dragul postului pe care il au,ca sa nu il piarda,pe langa altele si Olegutz(fiul presedintelui)munceste peste tot saracutzu e bagat in toate marile companii din moldova,sa fim seriosi si cu picioarele pe pamant,sunt destui ca si mine care vor ceva mai bun de la viata si daca iti inchid toti drumurile nush ce poti sa mai faci...si apropo cu "munca in vest", "N"dar in Romania cu aderarea la UE care a fost treaba,cati romani pleaca in Vest si de ce?iti dau si raspuns:pt ca aia care pleaca vor ceva mai bun:
    a)fie ca au deja copii si numai pt viitorul copiilor lor pleaca,sa isi permita sa poata plati o scolarizarea...ca sa nu fie copillul nevoit sa munceasca ci sa urmeze o facultate;
    b)sau tineri care au terminata deja o facultate si de la "atatea oferte cu locuri de munca"nu au de ales si pleaca si ei pt a-si face un ban de inceput,familie,si se mai demonstreaza ca sunt destul de buni akolo
    Ce ziceti cu noi basarabenii nu e aceiasi situatie?doar de critica sunteti buni...
  • 0 (0 voturi)    
    continuare (Joi, 4 octombrie 2007, 16:06)

    tanasov lilian [anonim]

    si daca ne ziceti rusi inseamna ca si voi sunteti tigani sau unguri care afirmatie e mai adevarata?nici una va!avem foarte multe minusuri dar si peste prut in partea vestica nu e o situatie mai buna,cum sunt incapatinati ungurii si nu vor sa vorbeasca romana e exact aceiasi situatie cu rusii la noi binenteles cu mici exceptii numai ca diferenta de procentaj intre etnii la voi e mare dar la noi nu prea si asta e marele dezavantaj in Basarabia,o parte din romanii basarabeni traiesc cu:"Dumo spiro spero"si o parte si mai mica cu "Veni,vidi,vici"sunt destui oameni care se zbat pentru Romania dar din pacate "lupta" e ste terminata inainte de a incepe,si daca tot a inceput se termina pe atat de repede,nu avem libertatea pe care ne-am dorit-o dintotdeauna,Ilie Ilascu la ce a ajuns?Doina si Ion Aldea Teodorovici...?intr-un fel va pot da dreptate doar la capitolul cat de uniti suntem in ceea ce ne dorim si vrem sa facem/sa demonstram impreuna...JOS CONDUCEREA COMUNISTA!NOI VREM LIBERTATE!!!

Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by