Curtea de Apel Bucuresti a decis ca omul de afaceri Costica Constanda poate construi pe o treime din terenul de 3,3 ha al Parcului Bordei, si nu pe 15%, cum prevede Planul Urbanistic General al Capitalei. De asemenea, magistratii au dispus plata de catre municipalitate a aproape 18 milioane de euro drept despagubiri pentru Costanda.

Comunicatul CSM

Acuzele aduse judecatorilor sugereaza ideea pronuntarii unei hotarari judecatoresti cu nerespectarea dispozitiilor legale si a probelor aflate la dosarul cauzei, cu incalcarea principiului separatiei puterilor in stat, efectele acestei hotarari fiind dovada exercitarii functiei cu rea credinta sau grava neglijenta.

S-a retinut ca numitul Constanda Costica s-a adresat instantei de judecata cu o cerere prin care a solicitat obligarea Consiliului General al Municipiului Bucuresti sa aprobe documentatia privind Planul Urbanistic Zonal (PUZ) cu privire la terenurile aflate in proprietatea sa.

Decizia civila nr. 1146/21.06.2007 a Curtii de Apel Bucuresti consfinteste, in esenta, o prerogativa a dreptului de proprietate, si anume dreptul reclamantului de a edifica un complex de locuinte pe proprietatea privata dobandita prin vanzare-cumparare de la numitii Tudor Dumitru si Lincaru Eugen.

Anterior dobandirii respectivelor suprafete de teren de catre numitul Constanda Costica, acestea fusesera dobandite in proprietate privata de catre T.D. si L.E. in baza dispozitiilor nr. 1324 si nr. 1325 din 5.09.2003 emise de Primarul General al Municipiului Bucuresti, in schimbul terenurilor in suprafata de 33.124 mp, pe care acestia le detineau in Soseaua Nordului si str. Zagazului, nr. 41, sector 1.

Prin urmare, terenurile in discutie au apartinut initial statului, fiind in proprietatea privata a Primariei Municipiului Bucuresti.

Instanta Curtii de Apel a procedat la verificarea, in concret, a modului de dobandire a terenurilor si a situatiei lor juridice, a detaliilor tehnice legate de aprobarea PUZ, a necesitatii obtinerii anumitor avize, a valorii suprafetelor de teren (sens in care s-a incuviintat si efectuat o expertiza tehnica de specialitate), a limitelor in care un act administrativ poate ingradi dreptul de

proprietate, precum si a consecintelor refuzului autoritatii fata de exercitarea neingradita a dreptului de proprietate privata.

Asadar, in ce priveste modul de desfasurare a procesului, nu s-au constat violari ale legii de procedura, instanta asigurand, pe langa o echitabila administrare si interpretare a probelor, si caracterul contradictoriu si public al dezbaterilor, toate partile fiind prezente personal sau reprezentate in instanta. S-a stabilit ca a existat o exercitare plenara a dreptului la aparare.

Problema care ramane in discutie si care a fost invocata expres sau implicit prin articolele de presa publicate este aceea a incalcarii principiului separatiei puterilor in stat, in concret a depasirii atributiilor puterii judecatoresti, considerandu-se ca prin dispozitia de obligare a Consiliului General la aprobarea PUZ instanta s-a substituit unei alte autoritati.

A fost analizata aceasta situatie prin prisma conditiilor pe care trebuie sa le indeplineasca instanta investita cu solutionarea unui aspect de contencios administrativ, respectiv conditia ca actul atacat sa fie un act administrativ, actul sa emane de la o autoritate publica si actul administrativ sa vatame un drept sau un interes recunoscut de lege in favoarea reclamantului.

S-a constat ca instanta, legal sesizata cu o cerere in contencios administrativ, a procedat la solutionarea acesteia cu respectarea dispozitiilor legale in vigoare, efectuand controlul de legalitate si de oportunitate, dupa administrarea tuturor probelor solicitate de parti si verificarea inclusiv a detaliilor de natura tehnica care au stat la baza refuzului emiterii actului administrativ.

In cazul in care autoritatea administrativa nu procedeaza la verificarea cerintelor de legalitate, aceasta obligatie revine instantei, pe calea controlului jurisdictional, din momentul investirii sale cu actiunea in contencios administrativ.

Intr-o asemenea situatie, instanta este in masura sa examineze si sa statueze asupra fondului dreptului ce se reclama a fi incalcat.

Or, in cauza examinata, din considerentele deciziei Curtii de Apel, reiese faptul ca au fost analizate toate cerintele legale, in sensul ca exista toate documentatiile necesare aprobarii PUZ, ca studiul geotehnic depus la dosarul inregistrat la Consiliul General al Municipiului Bucuresti releva inexistenta impedimentelor tehnice pentru realizarea proiectului si ca nu mai este necesara, in aceasta faza, niciun alt aviz de urbanism.

Corelativ acestor conditii de legalitate indeplinite se afla refuzul nejustificat al autoritatii administrative, invocat in fata instantei de judecata.

Acestea sunt motivele pentru care instanta a procedat la recunoasterea dreptului pretins de reclamant si a obligat paratul sa aprobe documentatia PUZ in forma solicitata.

S-a stabilit ca instanta de judecata a efectuat un control jurisdictional asupra legalitatii si oportunitatii unui act administrativ, fara a se putea considera ca prin aceste verificari si prin dispozitia de obligare a Consiliului General la aprobarea PUZ s-ar fi substituit unei alte autoritati, depasind astfel atributiile puterii judecatoresti.

Nu se poate considera ca instanta si-ar fi atribuit drepturi procedurale pe care legea le transfera autoritatii executive sau legislative, incalcand astfel principiul separatiei puterilor in stat.

Potrivit art. 99 lit. h din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, constituie abatere disciplinara exercitarea functiei cu rea-credinta sau grava neglijenta, daca fapta nu constituie infractiune.

Situatia de fapt retinuta nu justifica ipoteza savarsirii unei abateri disciplinare in sensul pronuntarii hotararii cu rea credinta.

Grava neglijenta se analizeaza in contextul normelor constitutionale prevazute de art. 124 alin.3, dar si ale prevederilor art. 2 alin. 3 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, republicata, potrivit carora, in activitatea de judecata, magistratii sunt independenti, se supun numai legii si trebuie sa fie impartiali.

Tot astfel, Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, adoptata la Roma la 4 noiembrie 1950, consacra in art. 6 paragraful 1 atat dreptul oricarei persoane de a obtine recunoasterea pretentiilor sale in fata organelor jurisdictionale, cat si statutul independent si impartial al instantelor judecatoresti instituite prin lege.

In consecinta, independenta judecatorilor este o conditie obligatorie pentru existenta statului de drept si garantia fundamentala a unui proces echitabil.

Faptul ca situatia de fapt si cea de drept pot fi interpretate uneori in moduri diferite si pot fi sustinute cu argumente este de esenta jurisdictiei.

Prin urmare, in masura in care este vorba despre esenta activitatii de judecata, masurile de supraveghere pot fi considerate admisibile in mod exceptional, numai daca este vorba de o greseala evidenta, neindoielnica, careia ii lipseste chiar si cea mai slaba justificare, spre exemplu cand hotararea se da cu incalcarea clara si evidenta a legii, bazandu-se in acelasi timp pe o motivare straina de drept, ceea ce nu este cazul in speta.

In consecinta, decizia Curtii de Apel s-a intemeiat pe probele administrate in proces, iar situatia de fapt rezultata a fost incadrata in regula de drept aplicabila.

Citeste si: