REPORTAJ

La "Tokyo", Basescu are chipul imparatului Akihito

de Dinu Gherman     HotNews.ro
Vineri, 31 august 2007, 0:00


Sushi pe saturate
(Foto: HotNews.ro)

O masa asternuta cu fata rosie da sa se prabuseasca sub povara mancarurilor aburinde. Gogoloaie pufoase de sushi isi disputa intaietatea cu sortimente de pui, peste, teryaki, tempura, salate si deserturi. Te-ai napusti imediat, doar ca nici nu stii pe ce sa te arunci prima data. “All you can eat”, sushi pe saturate. Doamne, binecuvantat fie cel care a inventat marketingul!

In jur, pierduti in arome molipsitoare si abur ametitor, doldora de japonezi veseli si clujeni ahtiati de deliciile culinare ale bucatariei de peste mari si tari. Cu mic cu mare, clientii roiesc in jurul barului incarcat cu sushi, fructe de mare, caracatita, raci, pui de balta si alte si alte minunatii.


O tanara imbracata in kimono ma saluta cu gesturi largi si imi expune variantele in care pot sa ma delectez fara limite cu sushi, meniul pentru care am venit in mod special. Pot sa ocup un loc la parter sau pe terasa, deoarece la etaj mesele sunt ocupate sau cel putin rezervate. Ma decid rapid sa stau pe terasa. Imi trag sufletul pentru o foarte grabita secunda si incep.

O diversitate covarsitoare de sushi imi face cu ochiul de la bar... Sushi inveliti in alge marine, cu calmar, icre sau somon, si variate salalate orientale tintuiesc privirea ahtiata. Dupa dezmatul culinar, te ademeneste acum cu o paleta cromatica ce iti ravaseste simturile.


Cu grabire, transfer sushi de pe platou pe farfuria ce o tin in mana. Tanarul de la bar, intolit in costumatie nipona si cu o bandana pe frunte, prepara cu mare dexteritate sushi dupa sushi astfel incat barul sa ramana, in mod aparent miraculous, mereu plin.

Abia daca mai ramane niscaiva loc in farfuria mea pentru deliciosul teriyaki chicken. Imi fac cu greu drum inapoi spre terasa. Gurmand prin excelenta, prepar cu dare de mana mixtura de sos de soia si wasabi.

Intre un sushi si celelalt, cu betele incremenite in aer undeva intre farfurie si propria gura, abia daca mai observ cu coada ochiului drumul reflex al clientilor ghiftuiti, intre propria masa si platourile cu preparate.


Clientii sosesc mereu si nu pot fi decat fericit ca am venit la timp. Bunaoara, doua cupluri nu mai gasesc loc, iar chelnerita ii asigura ca indata ce se elibereaza o masa, vor fi poftiti si ei. Dar hopa, farfuria mea a si ramas goala... Evanescenta mancarea asta japoneza... Ma indrept din nou spre bar.

Aici, doua tinere neinitiate primesc explicatii asupra felurilor de mancare si a modului de preparare. Apoi, cu o satisfactie evidenta, farfuriile lor se umplu de culoare si aroma. Imi umplu ochi farfuria cu sushi. Ca un fortat si atipic topping, revars cu mare grija si doua masuri de salata.

In spatele meu se simte agitatia. Desi nu am stat mult, oamenii sunt nerabdatori sa isi reumple farfuriile. Dispar satisfacut pe terasa. Acum, pot deja sa arunc o privire calma in jur: japonezi, europeni, americani si bastinasi.

Dar uite ca e seara... Intra grabite o sumedenie de “kimonouri” cu lumanari dispuse pe tavi imense si mesele devin pline de o lumina alba, aproape ireala.

Apoi se aduc platouri cu mancare si pe terasa., caci racoarea si-a intrat in sfarsit in drepturi. Observ cu satisfactie ca am consumat si a doua farfurie. Nu conteaza. Mancarea e la doi pasi acum. Ma ridic firesc si savarsesc ritualul.

Dupa a treia farfurie, desertul devine o povara, dar nu pot sa ma sustrag. Iau un fel de chifteluta mustind de sos, cu un gust nemaintalnit de mar. Ma simt nevoit sa decretez, acum ca niciodata, ca am mancat suficient.

A inceput sa ma roada o curiozitate de nestapanit: trebuie sa aflu mai mult despre loc si specialitatile lui. Solicit tinerei in kimono o intrevedere cu patronul japonez al restaurantului si nu sunt refuzat. Insa Tsuchiya Naofumi este extrem de ocupat si se lasa asteptat pret de zece minute.

Naofumi: "N-as putea trai in alta parte decat in Transilvania"

Tsuchiya Naofumi (Foto: HotNews.ro)

Imbracat intr-un impecabil costum de chef, un nipon marunt, zambitor si degajat, se indreapta spre masa mea. Ma ridic si ii imit gesturile elegante. Imi inclin cu stangacie, de doua ori bustul, in semn de salut. Urmeaza prezentarile, iar apoi dam si mana si ne asezam.

Zambetul nu-i dispare o clipa, desi pare ostenit. Imi povesteste intr-o romana aproape impecabila ca a avut peste o mie de clienti in ultimele trei zile. Doisprezece mii de sushi si nouazeci de kilograme de teriyaki chicken au fost consummate si asta a impus un volum asiduu de munca. In conditii normale se consuma zilnic doar 700 de sushi...

Dupa ce a studiat in Japonia informatica, arhitectura si arta culinara, Naofumi a venit in Romania in 2001 si a decis sa ramana. L-a atras frumusetea locurilor si ospitalitatea romanilor, desi recunoaste ca acestia sunt nepunctuali si uneori “smecheri”. S-a botezat ortodox aproape imediat “pentru a deveni un bun roman”.

In urma cu doi ani s-a casatorit cu Andra Mihaela, “o romanca desteapta si foarte puternica”, despre care spune cu satisfactie ca este un foarte bun professor de limba romana.


“Prima data am venit aici in decembrie 2001. M-am gandit la trei posibile variante de afaceri: imobiliare, importuri de haine sau deschiderea unui restaurant. M-am gandit ca una din necesitatile oamenilor este mancarea: mananca si dupa doua ore le este iar foame. Si am deschis restaurantul in octombrie 2003.

Numai ca am intampinat multe dificultati la inceput, deoarece infiintarea unei firme in Romania dureaza foarte mult: sase luni. In Japonia dureaza doar cateva zile sa-ti deschizi un restaurant”, marturiseste Naofumi.

Povesteste apoi despre fascinatia pe care i-au produs-o mititeii romanesti. Rade cu pofta cand povesteste despre mititeii preparati prietenilor lui japonezi. S-a indragostit de Transilvania, insa vorbeste despre partea de sud a tarii cu un fel de disperare amuzata, isi tine capul in ambele maini si rade a paguba.

“Romanii sunt foarte politicosi, iar politetea este o trasatura care se intalneste de la varste fragede, lucru care nu se mai intampla in Tokyo. Transilvania si partea de sud a tarii sunt total diferite in aceasta privinta.

N-as putea trai in alta parte decat in Transilvania. Transilvanenii sunt foarte seriosi si au un suflet foarte frumos, lucruri pe care le apreciez in mod deosebit. In loc sa spun ca as vrea sa locuiesc in Romania, ar trebui sa ma exprim mai degraba ca as vrea sa traiesc in Transilvania”, spune Tsuchiya Naofumi.

Am discutat si despre politica romaneasca, despre dificultatile administrative si birocratice, despre personalitatile politice ale momentului. Cea mai mare fascinatie o are pentru Traian Basescu, despre care vorbeste ca despre un personaj fabulos, un simil al imparatului Akihito, care ar trebui sa le vorbeasca romanilor despre bine si rau, iar romanii ar trebui sa il asculte.

Boc, un carismatic, pe gustul oricarui japonez

“Clujul s-a schimbat total in ultimii 7 ani. Iar de cand a venit Emil Boc la Primaria Clujului, banii cetatenilor sunt folositi la vedere. Este clar ce se face cu ei: parcari, drumuri. Emil Boc poate fi comparat cu un primar din Germania sau Japonia, dar politica pe care o fac primariile ar trebuie sa fie si mai tarnsparenta.

De exemplu, primariile din Japonia au afisate la orice ora din zi si din noapte proiectele in derulare insotite de lista de cheltuieli si de buget, ca cetateanul sa poata verifica autoritatile pana la ultimul yen.

Oamenii de afaceri se confrunta la Cluj cu un adevarat labirint financiar si administrativ, care franeaza dezvoltarea mediului de afaceri. Se ajunge foarte greu la informatia de care ai nevoie . Ti se spune sa faci o cerere si sa revii dupa doua zile. Asta este intr-adevar o problema. In Japonia acest tip de probleme se rezolva intr-un minut.

Faptul ca Emil Boc detine pozitii politice la Bucuresti si lipseste destul de des din Cluj nu mi se pare o problema. Daca staff-ul lui din Primarie stie exact ce are de facut, totul este in regula. Daca este un politician adevarat ar trebui sa se priceapa in alegerea oamenilor care il inconjoara si sa poata colabora cu ei. Oricum, Boc este o persoana foarte carismatica”.

Asta a fost. Cu burta doldora de sushi si capul plin de alte cele, las in urma lumea aceasta populata de dragoni si samurai, faramele unei civilizatii ce a zamislit plina de ingeniozitate gogoloaiele pufoase de orez cu fructe ale marii, o civilizatie ce-si cauta acum intr-un mod oarecum curios implinirea alaturi de asfaltul proaspat turnat de Boc la Cluj.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


179 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by