Rezultatele unui studiu Gallup publicat zilele acestea arata ca peste doua treimi dintre romani nu au plecat anul acesta in vacanta (chiar daca si-au luat concediul) si nici nu intentioneaza sa faca acest lucru. In plus, dintre cei care, totusi, au decis sa plece undeva, 80% au optat sa ramina in Romania.
La occidentali, proportia este net diferita si sumele cheltuite in vacante ne depasesc fara drept de apel. Deh, au si buzunarul mai plin.
Lasind de o parte populatia din mediul rural si pe cei in jur de patru milioane de pensionari citi traiesc in Romania, cauzele pentru care aceste segmente nu pleaca in vacanta - stilul de viata, respectiv lipsa banilor - fiind usor descifrabile, ar fi interesant de aflat ce anume ii determina pe ceilalti concetateni ai nostri sa isi consume concediul acasa, renuntind la o drumetie care sa le mai
reincarce bateriile. Cred ca, in Romania anului 2007, in problema pe care o discutam, exista cel putin doua categorii cu mentalitati si stil de viata specifice: bugetarii si nebugetarii, ca sa spun asa. La cei dintii, nici nu se pune problema sa nu isi ia concediul.
La ritmul de lucru si gradul scazut de responsabilitate/stres care exista la angajatii multor institutii de stat, concediul luat ii motiveaza pervers, deschizindu-le apetitul pentru munca. Prin urmare, multi isi ucid concediul cu activitati care compenseaza “timpii morti” ai programului de lucru propriu-zis. Mai zugravesc, mai pun de-un cartof, mai ies cu amicii la o bere.
E drept, nici salariile nu ii incurajeaza sa isi umple pasaportul cu stampile. Ceilalti, angajatii multinationalelor sau ai firmelor particulare, repet, vorbesc de segmentul de esantion din sondajul Gallup care nu pleaca in vacante, sint preocupati de viitor. La ei, renuntarea la un sejur e perceputa ca un sacrificiu: pentru o casa, pentru un credit, o masina sau alta investitie familiala.
Cei care sustin ca intre noi si tarile grupului de la Visegrad - Polonia, Cehia, Slovacia si Ungaria - exista aproximativ 15-20 de ani diferenta la nivel de mentalitati si de morala a muncii isi pot gasi argumentare in acest din urma comportament. La sfirsitul anilor '80, multi polonezi, cehi, slovaci, respectiv unguri gindeau in acest fel.
In plus, pe linga jobul de baza se straduiau sa aiba si un part-time care sa le completeze bugetul.
Cele doua filosofii de viata, una mai laxa, mai laissez-faire, iar cealalta, mai riguroasa, cvasiprotestanta, au insa in comun un deficit existential, cu referinta chiar biblica si pe care tin minte ca il punctase un roman intors acasa din Republica Federala Germania (in varianta de dinainte de 1989): “Una e sa traiesti pentru a munci si alta sa muncesti pentru a trai”.
