Lucrarea de fata, care formeaza partea a doua a „Istoriei generale a filosofiei”, dar si un intreg de sine statator, trateaza despre filosofia Upanisadelor si, prin aceasta, despre punctul culminant al conceptiei indiene despre lume, atins inca din timpurile vedice, prebuddhiste si neintrecut ca insemnatate filosofica de nici unul din fenomenele ulterioare pana in prezent - nici
de sistemul Samkya, a carui geneza treptata din ideile upanisadice s-a facut prin inmultirea excesiva a tendintelor realiste, nici de buddhism care, cu toata autonomia manifestarilor sale, este dependent de invataturile Upanisadelor in punctele esentiale.
Ideile Vedantei au devenit si au ramas, de fapt, prin aceasta, atmosfera spirituala patrunzand toate produsele literaturii de mai tarziu, iar Upanisadele reprezinta si azi pentru fiecare indian din casta brahmanilor ceea ce Noul Testament este pentru crestini.
Filosof, istoric si orientalist de renume, Paul Deussen (1845-1919) s-a numarat printre primii cercetatori occidentali care s-au ocupat cu seriozitate si metoda de studiul filosofiei indiene. Din 1867, aflat in Berlin, s-a dedicat studiului limbilor greaca si latina si al filosofiei. In hegelianul Werder, a cunoscut cea dintai prezentare a doctrinelor lui Kant si Schopenhauer.
Si-a dat examenul de doctorat in 1869, in Marburg, cu o lucrare despre Sofistul lui Platon. Discipol devotat al lui Arthur Schopenhauer - al carui continuator in materie de studiu al hinduismului se considera, a fost in acelasi timp prieten apropiat si editor al lui Friedrich Nietzsche.
Deussen si-a dedicat intreaga viata studiilor de indianistica, devenind profesor de filosofie vedantina si de limba sanskrita la universitatea din Kiel, informeaza editura Herald.
