Cum spuneam, un rationament poate fi simplu, logic si incorect, pentru ca nu ia in calcul toate variabilele.
Analizand ratiunile depunerii motiunii de cenzura, Mih sugera, in esenta, ca naivitatea lui Mircea Geoana solicitand a priori postul de premier era doar o aparenta, si ca, de fapt, planul facut de consilierii angajati de partid era ca PSD sa “piarda” in mod voit premierul, sa treaca in opozitie si sa dea vina pe instabilitatea politica pe Traian Basescu, in speranta urcarii scorului pentru alegerile europene.
Rationamenul acesta e simplu si logic, dar are prea multe necunoscute pentru a ne asigura ca e si corect. Cea mai importanta dintre aceste variabile este coeziunea PSD. Cum spunea articolul lui Mih, fara un partid unit in jurul presedintelui sau planul acesta devine problematic. Or, PSD nu da deloc semne ca ar fi strans unit in jurul presedintelui sau; din contra.
Nu doar ca “unitatea de monolit” cu care se mandrea odinioara a disparut cu totul, dar se pierde si o minima disciplina necesara unui partid. Avem (in Ion Iliescu) un lider din partid care pledeaza cat se poate de explicit si de public impotriva unei decizii a partidului sau.
Ceea ce e si mai prost pentru planul presedintelui Geoana (si nu e vorba doar de cel de mai sus, pentru orice plan isi va fi facut presedintele PSD cu motiunea asta) este ca demersul presedintelui onorific al partidului se bucura de succes intre parlamentarii partidului. Nota bene, vorbim de o decizie oficiala a partidului, nu de un simplu deziderat al conducerii lui.
Pe de alta parte, renuntare in orice fel la motiunea asta o sa coste electoral. Nu doar ca partidul va reveni strict la situatia de dinainte (nici putere si nici opozitie), daca nu chiar mai rau, dar va aparea ca neserios, nu ma indoiesc ca inclusiv propriului electorat.
