Pentru realizarea acestui scop, societatea are in plan sa investeasca cel putin 300 de milioane de euro, bani care provin din privatizarile anterioare ale unor filiale detinute, cit si din fonduri atrase, a declarat pentru Cotidianul Corneliu Stan, director general Electrica.

Potrivit acestuia, compania pe care o conduce este interesata de toate tipurile de energie - termo, nucleara, hidro, eoliana si biomasa -, aflindu-se intr-un proces de analiza care sa determine domeniile predilecte pentru investitii.

„Electrica are forta financiara sa faca aceste investitii si trebuie sa le faca pentru a asigura clientii cu energie la preturi mai mici decit concurenta“, a mai spus managerul companiei.

Cea mai mare parte din fonduri sint destinate participarii la constructia reactoarelor 3 si 4 ale centralei de la Cernavoda, unde compania de stat va participa, alaturi de alte 13 societati, la selectia care va desemna consortiul ce va construi cele doua reactoare. „La constructia reactoarelor 3 si 4 vrem sa contribuim cu 200 de milioane de euro.

Analizam posibilitatea de a participa la proiect, iar in aceasta luna vom selecta un consultant“, a spus Stan. Componenta consortiului cistigator va fi anuntata in a doua parte a lunii octombrie din acest an. Electrica a depus inca din 2006 o scrisoare de interes pentru participarea la proiect.

Desi procesul de selectie a investitorilor, inceput anul trecut, a ajuns in etapa negocierilor, autoritatile au decis sa reia procedurile si asteapta oferte din partea companiilor interesate pina pe 25 octombrie. Constructia reactoarelor 3 si 4, de tip CANDU, ar putea costa 2,2 miliarde de euro.

In afara de energia nucleara, Electrica mai este interesata si de investitii in energie hidro, avind in plan achizitionarea de la Hidroelectrica sau construirea in nume propriu a doua microhidrocentrale care sa insumeze 20 MW de putere instalata, pentru care s-au bugetat 20 de milioane de euro.

Pentru constructia de turbine eoliene, cu o putere instalata totala de 50 MW, Electrica va aloca pina la 60 de milioane de euro. „Intre 15 si 20 septembrie vom incepe sa achizitionam terenurile pe care sa construim centralele eoliene, sa elaboram studiile de fezabilitate, de impact asupra mediului, masuratorile.

Pentru a avea 50 MW instalati, vom aloca intre 50 si 60 de milioane de euro“, a precizat Stan. Acesta a mai spus ca este interesat si de productia de energie din surse termo, tinind sub observatie privatizarile din domeniu.

Un articol de Florin Cojocaru

Integral in Cotidianul