Socul a fost mare. Sunt oameni pe care-i admiri pentru ceea fac, pentru ceea ce sunt, dar si pentru nobletea neamului din care se trag. Ai fi in stare sa le dai pe mana cheile de la casa, sa le incredintezi secrete personale, sa li te spovedesti ca unui preot. Esti convins ca ei nu pot insela sau trada vreodata. Ai baga mana-n foc ca nu te vor vinde niciodata.
Si vine marea dezamagire, ca o lovitura de ciocan in moalele capului. Iata-l pe distinsul academician, ultimul mare boier al Romaniei: te priveste patriarhal din spatele ochelarilor cu snur, de la inaltimea varstei sale si a prestigiului de medic desavarsit, cocotat in varful arborelui genealogic al unei familii istorice, te cuprinde cu blandetea privirii sale si... si... si...
te vinde ca ultimul tarabagiu din Obor! Da, te vinde ca ultimul borfas, ca ultimul porc, ca ultimul nenorocit dintre cei ce au pavat cu sange, oase si lacrimi deceniile de teroare comunista.
Prin ce se deosebeste Constantin Balaceanu-Stolnici de tortionarii Plesita sau Enoiu? Aparent, prin detalii esentiale. Practic, prin nimic. Toti au distrus destine. Tortionarii securisti - cu pumnul, cu bata, cu vana de bou. Turnatorul in halat de medic - prin delatiunile sale oribile.
Durerea unei asemenea descoperiri tarzii este accentuata de soclul pe care noi, naivii acestei societati bolnave, l-am ridicat pe inteleptul, demnul, onorabilul Balaceanu-Stolnici. Marcati de amputarile sociale operate de comunisti, am cautat cu disperare, in subconstientul colectiv, cateva radacini ale ordinii interbelice, ale bunului-simt interbelic.
Ca sa refacem organismul slabit al unei natiuni vlaguite, aveam nevoie de un pumn de seminte morale, sanatoase, capabile sa rodeasca si sa ne ofere o cultura ne-bolsevizata. Ne-am agatat de Regele Mihai... L-am gasit pe Corneliu Coposu... Am avut norocul unui Ion Ratiu si n-am stiut ce sa facem cu el... Ne-am adapat din izvorul intelepciunii lui Petre Tutea...
Am descoperit-o pe Elisabeta Rizea din Nucsoara... L-am asteptat, si nu in zadar, pe Neagu Djuvara... Am simtit un nod in gat cand Alexandru Paleologu, „ambasadorul golanilor”, si-a marturisit colaborarea cu Securitatea... Ne-am amagit cu boierul-boierilor, Balaceanu-Stolnici...
Da, ne-am amagit, caci parea un personaj venit din istorie. Se trage dintr-o familie atestata de vreo 700 de ani. Boieri renumiti, Balacenii au jucat un rol important in istoria Munteniei. Si nu un an, doi, ci secole de-a randul. In secolul al XVII-lea, nobila familie Balaceanu a primit, din partea Curtii imperiale de la Viena, titlul de conte al Sfantului Imperiu Romano-German.
Cum putea smulge comunismul radacina cea mai vie a unui prea-nobil copac multisecular? Simplu ca buna-ziua: a pervertit-o. Din radacina de stejar, a transformat-o in radacina de malaiul-cucului. Sangele albastru s-a preschimbat in sange rosu, dar de un rosu aprins, precum secera si ciocanul.
Mizerabil sfarsit pentru un „mentor” al inselaciunii! Ca medic, a vindecat multe cazuri grave, dar si-a imbolnavit propriul destin. S-a lasat ros, cu o placere masochista, de o boala mai rea decat toate: cancerul propriei constiinte.
