Caricaturistul timisorean Stefan Popa Popa’S poarta, de mai multi ani, un razboi surd cu breasla artistilor plastici din Timisoara, motivul conflictului fiind legat de refuzul conducerii Filialei Timisoara a Uniunii Artistilor Plastici (UAP) de a-l accepta in cadrul organizatiei.

Desi a intrat chiar si in Cartea Recordurilor, cu 133 de portrete realizate intr-o ora, cu patru secunde mai rapid decat calculatorul, Popa’S nu are voie sa-si expuna lucrarile in orasul natal. Si asta nu pentru ca nu si-ar dori, ci pentru ca Filiala Timisoara a Uniunii Artistilor Plastici (UAP) il considera amator.

"Am expus pe toate continentele, am facut portrete tuturor presedintilor din aceasta lume, am expozitie permanenta la sediul NATO din Bruxelles. Ei bine, la mine in oras nu am voie sa expun intrucat nu mi se recunoaste calitatea de membru al UAP”, spune, cu amaraciune, caricaturistul.

Cand vorbeste despre recunoasterea sa internationala, cel supranumit de presa americana „Regele caricaturii” se mandreste si cu o scrisoare primita de la Casa Regala a Norvegiei, care-i multumeste pentru portetele pe care le-a facut membrilor sai. „Ma bucur de mai multa atentie din partea celor din strainatate decat a romanilor mei.

Sunt presedintele caricaturistilor de elita din intreaga lume, iar timisorenii mei spun ca sunt neprofesionist”, mai spune Stefan Popa Popa’S, agitand in aer legitimatia de membru al Uniunii Mondiale a Artistilor Plastici.

"Cred ca e vorba despre o gelozie profesionala, altfel nu inteleg de ce sunt tinut la „poarta” asociatiei, fara a beneficia de facilitatile oferite tuturor membrilor”, mai spune maestrul...

"In acest moment, in UAP nu ar putea fi primit nici macar Van Gogh!”

In ciuda faptului ca Popa’S este membru al Uniunii Artistilor Plastici din Romania inca din aprilie 2005, fapt confirmat de un document semnat de presedintele Dumitru Zamfir in care se precizeaza ca „sunteti de drept membru al UAP, fara a mai face demersuri de titularizare”, conducerea Filialei Timis a UAP neaga faptul ca artistul s-ar afla pe lista membrilor.

"Avem o evidenta foarte stricta a membrilor, iar domnul Popa’S nu figureaza pe lista. Ne pare rau pentru aceasta situatie, insa, conform statutului UAP, nimeni nu pot deveni membru al Uniunii, indiferent cat de mare ar fi, daca nu are studii de specialitate.

Aceasta masura a fost introdusa ca un filtru, tocmai pentru a se evita invadarea UAP de catre amatori”, spune presedintele Filialei Timis a UAP, Ianos Szekerneyes.

In viziunea sa, nu se pot face nici un fel de derogari de la statutul UAP. „Paradoxal, nici Van Gogh sau Tuculencu nu ar putea fi primiti in UAP datorita prevederii cu studiile de specialitate. Nu discut acuma daca e bine sau rau, ci doar ca acesta este statutul.

Pentru a trece de aceasta bariera, mai multi artisti timisoreni, unii chiar in varsta, s-au inscris la Facultatea de Arte Plastice. Peste trei ani isi vor putea depune candidaturile”, a mai precizat Szekerneyes.

Seful artistilor plastici timisoreni i-a reprosat, voalat, lui Popa’S ca, de cand detine presedentia filialei, niciodata nu a venit sa-si depuna o cerere pentru intrarea in Uniune. „Domnul Popa’S este revoltat ca nu este primit in UAP, insa de cinci ani de cand sunt presedinte nu a venit niciodata, personal, sa ceara acest lucru. A facut-o doar prin intermediari”.

Acest scandal a impartit, oarecum, lumea artistilor locali in doua tabere. In timp ce unii spun ca Popa’S ar fi trebuit sa ramana doar la caricatura, fara a incerca sa se remarce si in pictura, iar UAP sa fie obligata sa-si dea girul pentru lucrarile sale, altii ii iau apararea maestrului spunand ca orice organizatie din lume ar fi mandra cu o personalitate de asemenea calibru.

"Performantele artistice ale lui Popa’S sunt incontestabile. Fac cinste Romaniei. In aceste conditii, mi se pare cel putin hilar sa spui ca nu poate intra in UAP pentru ca nu are studii de specialitate.

Pana la urma, si daca ar fi asa, pentru Stefan Popa Popa’S, singurul artist plastic din tara premiat de doua ori de Academia Romana, ar trebui sa existe o derogare speciala”, a apreciat tanarul critic literar Robert Serban.

Ca o concluzie la aceasta disputa, consemnam “planul de bataie” a lui Stefan Popa Popa’S: „Prietenii mei din Franta mi-au promis ca vor face lobby la Uniunea Europeana pentru obtinerea a doua milioane de euro necesare realizarii la Timisoara a Muzeului Caricaturii Romane. Oare, atunci voi avea destule merite pentru a fi acceptat si in UAP?”