Pretul gazelor naturale din productia interna ar putea ramane acelasi in ultimul trimestru al anului, insa va creste pretul celor din import. O decizie privind tarifele platite de populatie va fi facuta publica pana la finele acestei luni.

"Nu cred ca este nevoie sa mai crestem pretul gazelor din productia autohtona. Prin cresterea operata la 1 iulie, am ajuns mai devreme la nivelul stabilit pentru trimestrul patru al anului", a declarat, marti, directorul general al Departamentului Preturi si Tarife in domeniul gazelor naturale din cadrul Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei, Gabriel Sarbu, citat de NewsIn.

Oficialul ANRE a precizat, insa, ca pretul gazelor din import va creste in ultimul trimestru din 2007 si in primele luni din 2008., principala cauza fiind cotatiile ridicate ale titeiului.

El a mai adaugat ca, in prezent, reprezentantii ANRE analizeaza toate informatiile primite de la companiile din domeniu, iar un verdict privind pretul gazelor platit de populatie va fi dat in a doua jumatate a lunii septembrie.

Presedintele ANRE, Gergely Olosz, anunta, in urma cu o luna, ca Autoritatea analizeaza majorarea costurilor la productia de gaze, desi furnizorii nu cerusera cresterea tarifelor.

Precedenta majorare s-a produs la 1 iulie, cand pretul gazelor din productia interna a crescut de la 455 de lei pe mia de metri cubi la 470 de lei pe mia de metri cubi.

La finele lunii iunie, ANRE anunta ca ia in calcul posibilitatea majorarii pana la sfarsitul acestui an a preturilor gazelor naturale si electricitatii, din cauza cresterii in pretului petrolului si a secetei prelungite.