Presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, a cerut desecretizarea proiectului de exploatare miniera de la Rosia Montana.. Olteanu a trimis miercuri o scrisoare deschisa presedintelui Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale, Bogdan Gabudeanu, prin care solicita desecretizarea documentelor oficiale care stau la baza proiectului de exploatare al Rosiei Montane.

Olteanu precizeaza in scrisoarea ca dezbaterea publica pe proiectul miniser Rosia Montana Golden Corporation “este serios perturbata” de faptul ca documentatia tehnica si licentele de exploatare acordate companiei Rosia Montana Gold Corporation sunt informatii clasificate.

Presedintele Camerei considera ca situatia nu este normala si solicita presedintelui Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale sa desecretizeze “in cel mai scurt timp” documentele oficiale.