Sunt doua categorii mari de acuzatii aduse impotriva Departamentului National Anticoruptie, acuzatii care ar fi foarte grave, daca nu s-ar bate cap in cap. DNA e acuzat, pe de-o parte, ca nu face nimic, ca sunt cazuri grave pe care refuza sa le cerceteze. Pe de cealalta parte, cand cerceteaza, DNA e acuzat ca face un abuz si ca e politie politica. Cu alte cuvinte, nicicum nu-i bine.
Desi, daca e sa luam dupa antecedentele PNA-ului condus de Amarie, eu cred ca primul repros e ipocrit. Exasperarea demnitarilor si a presei de partid ca DNA nu-si (ar) face treaba este una pur retorica. Exasperarea demnitarilor si a presei de partid cand DNA isi face treaba este una perfect reala.
Iar cazurile cele mai flagrante ale acestei contradictii sunt, desigur, cele in care reprosurile sau observatiile antagonice sunt facute de aceleasi persoane si/sau in aceleasi cazuri.
Desi se stie ca nu era programat votul final pentru aceasta lege, impotriva propriului Regulament, Bursa de Valori Bucuresti a omis sa suspende de la tranzactionare actiunile S.I.F. Mai mult, desi votul final s-a dat la ora 12.40, conducerea Bursei de Valori Bucuresti a aflat si a procedat la suspendarea de la tranzactionare a acestor titluri, abia la 12.59.
Problema este ca mai multi baieti destepti au aflat inaintea domnului Stere Farmache, directorul general al Bursei de Valori Bucuresti, si au vandut pachete importante de actiuni, ducand la o scadere medie de 9% a cotatiilor acestora.
Cine a castigat din aceasta neatentie? Cate persoane informate, mai informate chiar decat cei platiti sa afle primii? Cine a pierdut? Zeci de mii de investitori ale caror interese se pare ca nu le mai apara nimeni. Este vorba de furt. Furt cu manusi, dar furt in toata puterea cuvantului. Un furt care se ridica la aproximativ 200 milioane de euro.
Ce zice Departamentul National Anticoruptie? Ce zice Ministerul Public? Pentru ca in Romania nu este vorba doar despre coruptie, ci de jaf. O operatiune care a golit buzunarele actionarilor de 200 milioane euro se incadreaza la jaf.
Cine acuza, cu atat de mult patos, furtul comis la votarea unei legi? Cine vorbeste cu atata convingere despre coruptie si jaf prin manipularea Bursei? Cine invoca apasat Departamenul National Anticoruptie? E vorba de dl senator Corodan (PRM, apoi PNL), intr-o declaratie facuta in 2006 de la tribuna Senatului. Colegii sai au intampinat discursul dlui senator cu aplauze, conform stenogramei.
Cum a ramas cu intrebarea? Ce zice DNA? Pai DNA a zis (si facut) in consecinta. S-a autosesizat formal in urma acestei sesizari informale, si si-a inceput cercetarile preliminare. De exemplu, a cerut Senatului procesul-verbal al sedintei in care s-a dezbatut legea respectiva, acuzata in discursul de mai sus.
Ei bine, foarte ciudat, dnii senatori si deputati n-au mai intampinat aceasta actiune cu aplauze, ci cu huiduieli. S-a vorbit despre razboi al DNA impotriva Parlamentului (institutia fundamentala alea-alea) ba chiar Biroul Permanent al Camerei a sesizat CSM acuzand un abuz al procurorului.
Pai cum, mai, oameni buni? N-a cerut chiar un coleg al vostru sa se faca cercetari, in modul cel mai public posibil? Cu alte cuvinte, e in regula sa ne intrebam retoric, “ce face DNA?”. Dar nu mai e deloc in regula ca DNA sa ne ia retorica in serios si sa faca ceva.
Asa cum face, de altfel in cazul Posta Romana, unde e implicat si ministrul Justitiei dl Chiuariu, suspect ca ar fi incercat sa acopere impreuna cu dl Nagy, ilegalitati facute de CNPR cu un teren din Capitala. Ziarele conduse Sorin Rosca Stanescu, Gardianul si Ziua, incearca sa-i convinga, pe cei care le mai iau in serios, ca nu e absolut nimic ilegal de acoperit.
Afacerile sunt legale, terenul a fost intabulat, oricum era in domeniul privat al statului si deci proprietate a CNPR, si asa, si pe dincolo. Toate aceste argumente sunt demontate fara jena intr-un articol de presa, intitulat sugestiv “Escrocherie marca Posta Romana”, care creioneaza tocmai cazul procurorilor DNA si ilegalitatile facute in acest caz:
Istoria dreptului de proprietate asupra acestui imobil este una extrem de clara. Terenul si cladirile aflate la adresa mai sus mentionata sunt proprietati publice ale statului si s-au aflat in administrarea Primariei Municipiului Bucuresti care le-a cedat, conform HG 550/1996, Postei Romane.
In hotararea respectiva se arata: “Imobilul proprietate publica a statului (...) se transmite din administrarea Consiliului General al Primariei Municipiului Bucuresti in administrarea RA Posta Romana”. Dupa cum se poate vedea, nu se face vorbire despre vreun drept de proprietate. Ci doar despre transferul unui drept de administrare. Ceea ce inseamna cu totul altceva.
Ciudat este insa ca in cadrul caietului de sarcini emis de CNPR, aceasta companie sustine ca in baza Certificatului de Atestare a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor seria M12 nr.0450 emis de Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei la data de 01.03.2002, detine in proprietate exclusiva terenul de suprafata de 8218,18mp, situat in Bucuresti, Calea Victoriei, nr.133-135,
Sector 1. Acest certificat exista. Nu este un fals. Dar este emis ilegal. Ministerul nu avea nici un drept sa dispuna acordarea unui drept de proprietatea Postei Romane asupra acelui imobil. Nu este clar in ce situatie si ca urmare a caror prevederi legale a fost emis acest document, dar cert este ca numai o hotarare de Guvern putea transfera dreptul de proprietate.
Unde e publicat acest articol, aceasta pledoarie pentru cazul instrumentat de DNA? Pai intr-unul din ziarele dlui Rosca Stanescu, Ziua. Sigur, era pe vremea cand DNA (PNA) era inca prea timorat ca sa se sesizeze. Intre timp, si dupa ceva schimbari de personal, a inceput sa-si ia in serios treaba. Drept care ziarul de mai sus a inceput sa nu-si mai ia in serios propriile anchete.
