„Lui Mircea Geoana i s-a spus ca nu va fi numit niciodata premier, iar cei de la PSD nu au fost de acord cu sustinerea unui guvern PD-PLD.

In aceste conditii, am cazut, in principiu, de acord cu instalarea unui guvern de tranzitie, care sa gestioneze situatia pana la alegerile anticipate, care ar putea fi organizate in acelasi timp cu cele pentru alegerea primarilor, a consiliilor locale si judetene”, au declarat sursele citate.

Conform acestora, in primavara ar fi singurul moment propice ca alegerile anticipate sa fie organizate, deoarece, cu sase luni inainte de alegerile la termen, Parlamentul nu mai poate fi dizolvat, iar mai repede nu se poate, pentru ca se organizeaza alegerile pentru Parlamentul European.

Guvernul de tranzitie ar putea fi condus de un premier tehnocrat, agreat de ambele partide si de presedintele Traian Basescu, precum guvernatorul Bancii Nationale,

Mugur Isarescu, caruia i s-a promis sustinere pentru un nou mandat in fruntea institutiei, daca va accepta din nou o asemenea sarcina temporara, ca in 2000, sau de un om din zona societatii civile, care graviteaza in jurul

institutiei prezidentiale. Varianta alegerilor anticipate este asumata public si de presedintele PSD, Mircea Geoana. El a declarat, intr-o emisiune la TVR, in urma cu cateva zile, ca PSD nu va sustine un guvern PD-PLD si ca prefera alegeri inainte de termen.

De asemenea, ieri, el a spus ca nu a discutat cu presedintele Basescu nici despre sustinerea unui guvern minoritar format din PD si PLD.

Integral in Gandul