Afacerea Pilonului II, cea a pensiilor private obligatorii, a ajuns in faza in care agentii de vanzari se imprumuta la banci pentru a-si plati clientii pe care vor sa ii atraga in sistem, stiind ca urmeaza sa incaseze comisioane consistente din care vor putea returna creditele si vor ramane chiar si cu profit.

Astfel, potrivit administratorilor de fonduri de pensii private obligatorii, unii agenti acorda un “stimulent” de un milion de lei vechi clientului care semneaza actul de aderare, dar comisionul pe care il va incasa intermediarul depaseste cu 20-30% aceasta suma.

“Nu este un secret ca agentii de vanzare acorda avantaje colaterale participantilor.

La ghiseele unor banci, clientul primeste bani pentru semnatura pe actul de adeziune, in piata constatam ca sunt agenti care ofera bani clientului, asa ca ma astept ca fenomenul semnaturilor multiple sa fie unul destul de larg raspandit in Romania”, a declarat pentru Business Standard directorul general al Allianz-Tiriac Pensii Private, Crinu Andanut.

Acesta considera ca norma Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) cu privire la aderarea si validarea participantilor “permite ca oricine, oricand sa momeasca un client si a doua oara si a treia oara, prin diverse metode”. “Un client, care a optat onest prima data, constata ca, ulterior, vine cineva si ii ofera niste bani doar pentru o alta semnatura.

Practic, in acest moment, se cumpara participanti cu bani”, a aratat Andanut. “Mai mult ca sigur ca toti agentii practica acest sistem. Norma Comisiei privind aderarea deschide usa unei fraude uriase.

Comportamentul agentilor este incurajat chiar de aceasta norma, ale carei prevederi Comisia nu doreste sa le modifice, desi se stie foarte clar de toate aceste practici”, a declarat pentru Business Standard directorul general al ING Fond de Pensii, Radu Vasilescu.

Sistemul de validare al participantilor este unul esential pentru piata pensiilor private obligatorii si, asa cum a fost gandit, este clar unul care nu se consolideaza in patru luni de zile, este de parere directorul general al Allianz-Tiriac.

“Tot sistemul de validare este demontabil prin diverse forme, cum ar fi invalidarea, dublarea de semnaturi sau alte metode, iar fiecare portofoliu creat de fiecare administrator in parte este demontabil in orice clipa din cele patru luni de zile.

Aceasta scapare a normelor va fi exploatata la maximum de catre agenti pentru achizitionarea de clienti”, a precizat Crinu Andanut. Acesta a explicat ca exista agenti care au luat credite pentru a plati, in perioada de aderare, cat mai multi clienti si pentru a-si acumula portofolii mari. “Acum, un agent plateste un milion de lei vechi participantului, pentru o semnatura.

de Dana Dobre

integral in Bussines Standard