Daniel Morar considera ca miza atacurilor din ultima perioada este legata, pe de o parte de o actiune de decredibilizare a DNA, iar pe de alta controlul dosarelor de mare coruptie pe care le instrumenteaza.

Dle Morar, pare suspecta aceasta avalansa de dosare in ultimele doua saptamani. Acest lucru il determina, poate, pe ministrul Chiuariu sa afirme ca DNA lucreaza la comanda politica a lui Traian Basescu. Cum va aparati de aceasta acuza?

Poate fi suspecta doar daca nu luam in considerare decizia Curtii Constitutionale. Din cele sase persoane pentru care am cerut avizul, patru sunt fosti ministri pentru care nu am fi cerut acest aviz in lipsa acestor decizii. Acuzatiile pe care le aduce ministrul Chiuariu sau oricine altcineva ca lucram la comanda politica trebuie probate, nu doar expuse.

Cu toate astea, doua din cele sase dosare sunt noi, instrumentate cu o repeziciune putin surprinzatoare, daca facem comparatie cu alte dosare care au durat cu anii.

Aparent sunt dosare noi, pentru ca se refera la fapte presupus comise de cand sunt ministri. Pe de alta parte, nu trebuie uitat ca un aviz de cercetare inseamna doar o conditie prealabila inceperii urmaririi penale. Nu surprinde repeziciunea, n-am terminat ancheta, abia am inceput-o.

Dar poate nici n-o mai incepeti si atunci poate exista suspiciunea ca probele nu au fost solide si ca toata tevatura n-a fost decat o arma politica.

Pentru a incepe urmarirea penala, ai nevoie de indicii temeinice, asa spune legea, si in acest moment, dupa ce procurorii de caz au analizat dosarul, au apreciat ca sunt elemente pentru a incepe urmarirea penala, ca altminteri nu am fi cerut avizul de la comisia prezidentiala.

Ministrul face afirmatii gratuite

Sunt procurori care se duc la ministru si i se plang?

Iarasi o afirmatie cu caracter general, pe care nu am cum s-o comentez. Eu nu stiu de nici un procuror din DNA care sa fie nemultumit de ce este aici, nu in sensul ca totul e perfect, dar cei nemultumiti sau care nu au putut face fata au plecat.

De ce totusi ministrii Chiuariu si Pacuraru nu stiu de ce anume sunt acuzati? E normal?

O sa afle de la Comisia speciala. Legea nu cere ca procurorii sa le aduca la cunostinta in aceasta faza persoanelor cercetate. Un procuror nu adauga la lege, o respecta, daca dl Chiuariu adauga la lege, e problema lui.

De ce nici un PD-ist de marca printre toti acesti dosariabili, nici un ministru, un nume cu greutate?

Au fost trimisi in judecata doi secretari de stat in functie si un parlamentar PD. Cat de marca trebuie sa fie?

Un ministru, v-am spus.

Victor Babiuc a fost membru al PD, dar nu pozitia publica sau apartenenta lor politica este criteriul.

Domnule procuror, bate la ochi, sunt nume grele despre care presa a scris romane, fosti ministri PD care au plangeri penale, despre care s-au prezentat documente, s-au adus acuze. Despre Berceanu au curs rauri de cerneala, la fel Blaga, Stolojan, Videanu. Verificati macar? V-ati autosesizat?

Toate dosarele s-au inregistrat si se instrumenteaza fara nici o exceptie. Nu am cum sa va conving altfel decat dandu-va niste exemple.

Lasati ca va dau eu. De exemplu, Ioan Oltean are o plangere la DNA facuta de Codrut seres, s-a intamplat ceva cu ea?

Probabil ca e in lucru.

Stolojan are plangeri facute de Ciuvica.

Nu ma intrebati de chestiuni concrete, ca nu stiu si, daca sunt in faza de cercetare, oricum nu va spun. Daca acuza nu are din primul moment elemente care s-o faca credibila, nu te sesizezi din oficiu.

Si daca procurorii au, asa, un feeling si nu se sesizeaza din oficiu, dumneavoastra personal verificati? Le atrageti atentia?

Sigur ca eu pot atrage procurorilor atentia cu privire la anumite articole de investigatie aparute in presa, care, poate, chiar au legatura cu un dosar de-al nostru. Daca nu sunt sesizari din oficiu, exista posibilitatea ca cei care considera ca s-au savarsit infractiuni sa formuleze plangeri sau denunturi.

Pe hotararea de guvern cu Posta mai sunt si alte semnaturi celebre in afara de a lui Chiuariu; pe ei ii veti cerceta? De ce nu ati cerut avizul Comisiei? Sau urmeaza?

Nu discut cazul pe fond. De ce nu aveti rabdare si sa-l lasati pe procuror sa-si conduca ancheta potrivit probelor care exista sau care rezulta din cercetarile viitoare?

Deci mai asteptam sau nu dosare grele? Mai urmeaza cereri la Comisie?

Ori ce cate ori va fi cazul voi face cereri.

Chiuariu nu vrea DNA

Incercati sa lasati impresia ca toti baietii buni s-au adunat la DNA, ca ei lupta impotriva coruptiei, si raii, cei care vor sa ingroape dosarele, sunt in partea cealalta, politicieni, mai nou, ministrul Justitiei, Guvernul. Sunt chiar asa in alb si negru lucrurile?

Lucrurile sunt mai nuantate, dar ce poti sa crezi despre un ministru care in cinci luni de mandat mai intai cere Comisiei Europene sa scoata din raportul de tara pasaje apreciative la adresa activitatii DNA, care cere revocarea unui procuror-sef, intempestiv si fara sa motiveze cererea, un ministru care citeste din raportul neoficial al inspectorilor CSM date confidentiale si da nume de persoane

cercetate? Ce pot sa cred despre un ministru al Justitiei care afirma ca DNA-ul intercepteaza ilegal pe X, pe Y?

Si ce credeti?

Ca nu vrea aceasta institutie.

De ce?

Dl ministru probabil si-a inchipuit ca poate controla activitatea procurorilor, ca poate controla dosarele. Nu are voie sa stie ce e in dosare si nu poate interveni in ele, asta ar trebui sa inteleaga. Ar trebui sa se inteleaga ca procurorii sunt responsabili de ceea ce lucreaza si nu o fac la comanda politica.

Da si nu, pentru ca opinia publica nu uita chiar asa repede ca ani in sir procurorii au lucrat la comanda politica. S-au schimbat chiar asa cu 180? Cam greu de crezut.

Realitatea ar trebui sa va convinga.

Si cate dosare au ajuns in instanta?

Intr-un an si jumatate au fost trimisi in judecata 11 demnitari; din cate stiu in nici o tara din lume nu s-a intamplat asa ceva. Nici unul din dosare nu a fost restituit, deci instanta a apreciat ca cercetarile au fost corecte din punct de vedere procedural.

N-as face dosare politice pentru nimic in lume!

Raportul Tulus - sunt totusi acolo semnalate o serie de nereguli, am vazut, pe multe le combateti, dar totusi, merg lucrurile chiar ca unse la Sectia a II-a? Nu aveti nici un dubiu, nici o obiectie?

Nu discut raportul inainte, o sa vorbim in CSM peste o saptamana. Ce se va constata ca am gresit acolo, ne asumam.

Ati spus ca nu v-ati pune pielea in joc facand dosare politice pentru a-l salva pe Tulus, dar alti procurori din subordinea dvs. sunteti convins ca nu ar face-o?

N-as face dosare la comanda politica pentru nimic in lume. Nu vreau sa compromit institutia intrand in jocuri necinstite doar ca sa apar un procuror. Cat despre procurori, pe majoritatea ii cunosc foarte bine si stiu ca sunt oameni onesti care nu au parti-pris-uri politice.

In plus, este vorba de responsabilitate si suntem convinsi ca, daca va trebui sa raspundem vreodata, nu ne va apara nici presedintele Basescu, nici primul ministru, nici alt demnitar.

Dar ajungeti vreodata sa raspundeti, a raspuns vreun procuror in vreun fel? Asta clama si Pacuraru, ca daca i se va dovedi nevinovatia in instanta procurorii nu raspund.

Legea spune clar care sunt conditiile raspunderii magistratilor, invocand situatii ca arestari ilegale, retineri nelegale. Nu inseamna ca daca trimiti pe cineva in judecata, si acela a fost gasit nevinovat de judecator, raspunde procurorul. Trebuie sa se dovedeasca faptul ca procurorul a actionat cu rea-credinta. A raspuns procurorul din SUA ca pe OJ Simpson l-au achitat judecatorii?

integral in Romania Libera