Raul Ciurtin, presedintele Albalact si actionarul majoritar al companiei, ne-a declarat ca vor fi „branzeturi romanesti”, adica branza de burduf si cascaval, care vor iesi pe piata in ianuarie 2008. Acestea vor avea o pondere de 3% in afacerile companiei. Deschiderea noii fabrici va duce la dublarea volumului de lapte prelucrat.

Compania nu a dezvaluit ce fel de produse vor fi lansate pe piata, insa a precizat ca vor fi scoase zece noi produse de iaurturi si lapte proaspat.

Produsele vor fi lansate pe piata in circa o luna, sub brandurile Zuzu si Fulga, si vor include chiar si specialitati, precum iaurturile cu fructe. Potrivit agentiei de cercetare ACNielsen, consumul de iaurturi a ajuns in 2007 la sase kilograme pe cap de locuitor, cu unul mai mult fata de anul trecut.

Prelucreaza lapte din import

In prezent, Albalact prelucreaza lapte din productie proprie, de la ferme locale si din import. Compania detine o ferma care produce 10.000 de litri de lapte pe zi, iar in 2008 va deschide o noua ferma, cu o capacitate de 15.000 de litri pe zi, ambele ferme fiind localizate in judetul Hunedoara. Cele doua fabrici sunt in judetul Alba.

„Pana in 2009 vom investi sapte milioane de euro pentru cresterea capacitatii de productie de lapte in ferme proprii.

Intentionam sa ajungem la 60.000 de litri de lapte pe zi, volum produs in propriile ferme”, a declarat Ciurtin. In prezent, circa 15% din laptele procesat de companie vine de pe piata din Ungaria.

Integral in Evz