Cu sprijinul primarului Viorel Lis si voturile consilierilor generali, in urma cu zece ani, in 1997, Fundatia Romania de Maine a primit in folosinta gratuita, pentru 99 de ani, 57.282 de metri patrati din Parcul Tineretului si Calea Vacaresti, aflati in proprietatea municipalitatii. Pe cele aproape 6 hectare urma sa fie construit un complex universitar.

Initial, Fundatia "Romania de maine" a cerut concesionarea acestui teren, caz in care Consiliul General al Municipiului Bucuresti (CGMB) era obligat de lege sa organizeze o licitatie. Consilierii au gasit formula de a ocoli licitatia, aproband darea terenului in folosinta gratuita pentru 99 de ani.

In acest mod, ei s-au situat la limita legii si au pagubit bugetul local de avantajele financiare prevazute prin contract in caz de concesionare, preferand promisiunile rectorului Bondrea.

Cand consilierii au votat precum primarii, ei au incalcat dreptul de proprietate al unei persoane care detinea pe una dintre suprafete o farama dintr-o mostenire: 243 de metri patrati.

Micuta parcela s-a nimerit in calea intereselor colosului universitar. Proprietarul de care s-a impiedicat rectorul Bondrea a intentat proces Consiliului, mai ales ca avea terenul restituit de aceiasi consilieri generali, in acelasi an.

Pe de alta parte, si fundatia lui Aurelian Bondrea se judeca cu consilierii generali.

O afacere gratuita pe 99 de ani

Din cei 57.282 metri patrati atribuiti de Consiliul General al Municipiului Bucuresti fundatiei lui Aurelian Bondrea, 24.742 de metri patrati sunt situati in domeniul privat al municipalitatii, in Calea Vacaresti, iar alti 32.540 metri patrati se afla in domeniul public, chiar in Parcul Tineretului.

Aurelian Bondrea conduce Fundatia Romania de Maine, in calitate de presedinte, si este rector al Universitatii "Spiru Haret".

"Va adresam rugamintea de a supune aprobarii CGMB cererea noastra, nr. 2133 din 31 iulie 1997, de atribuire a terenului prevazut in certificatul de Urbanism in scopul construirii Complexului Universitar si Cultural al Fundatiei Romania de Maine", scria Bondrea in solicitarea adresata edilului-sef al Capitalei.

Bondrea sublinia in document faptul ca fundatia functioneaza in baza principiului nonprofit, sugerand implicit ca un angajament financiar in schimbul terenului ar fi fost greu de indeplinit.

Pentru a demonstra caracterul nonprofit, rectorul a anexat un proces-verbal cu salariile profesorilor de la "Spiru Haret", care erau la acea vreme la nivelul salariilor cadrelor didactice din invatamantul de stat. Bondrea a dublat propriile declaratii si angajamente de rezultatele unui control din 1995 al Consiliului National de Evaluare Academica.

Viorel Lis, primarul general de atunci, s-a declarat foarte incantat de idee si a inaintat solicitarea consilierilor, cu o expunere favorabila de motive pentru viitoarea constructie a complexului universitar.

Acestia au votat in masa, iar Aurelian Bondrea s-a trezit cu aproape sase hectare de teren aflate la dispozitie pentru a-si pune planul in aplicare. Numai ca socoteala de acasa nu s-a potrivit cu aceea din targ: din 27 noiembrie 1997 si pana in prezent, pe suprafetele cedate gratuit de consilierii generali nu s-a construit nimic.

Zece ani, sase hectare aflate in centrul Capitalei n-au produs un cent, nici pentru Primarie, nici pentru Bondrea.

Procese interminabile

Aurelian Bondrea nu a putut sa plaseze nici macar o caramida pe cele sase hectare dintr-un motiv simplu: CGMB s-a razgandit si a solicitat terenul inapoi dupa ce s-a schimbat garda care a votat hotararea. Au fost deschise procese, iar unele inca nu au avut nici un castigator.

Pana acum insa, toate hotararile judecatoresti l-au adus pe podiumul de invingator pe presedintele "Romaniei de Maine", dar deciziile nu sunt definitive, dupa cum sustine viceprimarul Murgeanu. "Am doua decizii ale Curtii Supreme de Justitie. Nu pot, domnule, sa-mi ia terenul meu. Sa astepte 99 de ani, atat cat mi-a fost dat in folosinta gratuita.

Din pacate, nu am putut construi nimic, pentru ca acum il vor inapoi", ne-a declarat rectorul Aurelian Bondrea. Acesta ni s-a plans ca a facut credite inutile pentru constructii, dar nu a primit autorizatii de la primarie dupa ce s-a schimbat echipa care i-a facut cadou aproape sase hectare de teren intr-o zona foarte bine cotata imobiliar.

Primarul general Adriean Videanu ne-a declarat ca a anulat hotararea fostilor consilieri, iar acum are alte ganduri cu terenul la care ravneste rectorul Bondrea.

"Au roit foarte multe interese in jurul acelor terenuri, iar eu am vrut sa spulber orice fel de suspiciune. Am discutat cu mai multi sefi de institutii pentru a le da acest teren sa-si mute birourile acolo.

Printre institutiile in cauza se numara Parchetul General si Curtea Suprema de Justitie", ne-a spus Videanu, care a afirmat ca el nu ar fi facut gestul lui Lis niciodata. "Pot intelege cazuri in care institutiile publice au nevoie de teren, dar sa dau gratuit unei fundatii particulare sase hectare, asta mi se pare exagerat. Cat voi fi eu primar nu se va intampla asa ceva.

Am anulat hotararea in cauza pentru ca a trecut un an de la emiterea ei, iar fundatia nu a inceput sa faca investitiile promise", sustine primarul general. Aurelian Bondrea ne-a spus ca nici o decizie a Consiliului General sau a primarului nu-i poate lua terenul obtinut in 1997. "Nu-i las sa faca nimic pe terenul meu.

Pe cel din Calea Vacaresti doresc sa ridic un spital clinic universitar, iar in parc nu voi construi nimic. Nu vreau sa am scandal ca in alte situatii legate de parcuri", a afirmat rectorul de la "Spiru Haret".

integral in Romania Libera