Probabilitatea unor alegeri anticipate, neintelegerile dintre presedinte si premier si, in general, circul politic din Romania vor afecta direct mersul economiei. In ciuda aprecierilor conform carora economia romaneasca nu tine cont de framintarile politice, agentia franceza de rating Coface vede o probabilitate ridicata ca Romania sa fie degradata pe scara ratingurilor de tara.

Mai precis, alaturi de Ungaria si de tarile baltice (Lituania, Letonia, Estonia), Romania are o sansa de 60% de a fi retrogradata. Romania este tara europeana care, potrivit Coface, are cea mai mare sansa de a-i fi coborit ratingul. Principalele motive ale ingrijorarii vizeaza instabilitatea politica, dar si cresterea agresiva a deficitelor comercial si de cont curent.

Joel Paillot, seful Coface Germania, a spus ca multe dintre tarile UE, printre care si Romania, se confrunta cu probleme legate de situatia valutara, dar si cu cele legate de deficitul de cont curent, in Romania acesta fiind foarte ridicat.

Cele mai vulnerabile industrii sint cea de automobile, textila si tehnologia informatiei, iar cele mai putin vulnerabile sint cele ale componentelor electronice si ingineria mecanica.

„Turbulentele politice din Romania au incetinit procesul de reforma“, crede si Martina Dobringer, directorul general Coface Austria si Coface Europa Centrala, care a adaugat ca economia Romaniei se afla in pericol de supraincalzire.

Modificarea in sens negativ a ratingului de tara ar insemna nu doar o imagine mai proasta a Romaniei in exterior, dar si contractarea unor finantari mai scumpe.

Inainte de a investi intr-o tara, marile companii analizeaza minutios situatia economica a acesteia, ratingul de tara fiind cel mai important indicator, astfel ca o modificare in sens negativ a acestuia va reprezenta si o scadere a investitiilor straine si de aici alte tipuri de efecte negative, printre care si posibila devalorizare a monedei nationale.

In al doilea rind, legatura dintre rating si dobinzile la care Romania se va imprumuta in exterior este directa. In general, modificarea cu o treapta in sens negativ a ratingului poate insemna credite externe (contractate de stat sau garantate de catre acesta) mai mari cu pina la un punct procentual.

integral in Cotidianul