Premierul Tariceanu a declarat, joi, dupa sedinta de Guvern, ca Legea raspunderii ministeriale a fost modificata prin ordonanta de urgenta. Astfel membrii Comisiei de la Cotroceni, care analizeaza dosarele de urmarire penala a ministrilor, vor fi judecatori, propusi de catre Consiliul Suprem al Magistraturii.

"Metoda de numire a acestor membri ai comisiei determina aparitia de conflicte de interese atunci cand un ministru care este cercetat de aceasta Comisie face parte in acelasi timp si din Comisia de la Cotroceni", a explicat Tariceanu.

Ordonanta prevede ca cererile de urmarire penala pot fi facute, de acum incolo, doar de primul ministru si de procurorul general, nu si de DNA.

Modificarea facuta de Executiv vine in contextul in care comisia are in lucru dosarele ministrilor Justitiei si Muncii, Tudor Chiuariu si Paul Pacuraru, si ale fostilor ministri Miron Mitrea, Zsolt Nagy, Victor Babiuc, Codrut Seres si a lui Adrian Nastase.

Fosta comisie speciala era formata din cinci membri, iar componenta acesteia se aproba prin decretul presedintelui, la propunerea ministrului Justitiei si a ministrului de Interne. In prezent, comisia este formata din Stefan Deaconu, Marius Iosif, Laura Stefan, Stefan Iancu si Gabriel Nita.

Actuala comisie si-a incheiat activitatea joi seara, o data cu publicarea modificarilor, OUG 95/2007, in Monitorul Oficial, analizele aflate in lucru urmand sa fie preluate de viitoarea comisie, care trebuie desemnata in 30 de zile.

CSM nu a fost consultat inainte de a fi implicat in aceasta modificare.

Nici macar DNA nu pare sa fi aflat ce i se pregateste, avand in vedere ca, potrivit Cotidianul, institutia a cerut deja aviz pentru cercetarea penala a ministrului Agriculturii, Decebal Traian Remes.

Citeste si:

  • Curtea Constitutionala ar putea respinge modificarea Legii raspunderii ministeriale
  • Principalele modificari aduse Legii raspunderii ministeriale
  • PRM vrea ca avizarea urmaririi penale a ministrilor sa poata fi facuta doar de Parlament, nu si de presedintele Romaniei