Ordonanta de modificare a Legii raspunderii ministeriale este un pas inapoi in lupta anticoruptie din Romania, care demonstreaza ca reteaua coruptiei la nivel inalt nu a fost eradicata, a declarat, in exclusivitate pentru NewsIn, eurodeputatul Markus Ferber, unul dintre liderii delegatiei germane din Parlamentul European.

"Voi cere comisarului Frattini sa recomande activarea clauzei de salvgardare pe justitie. Este inacceptabil sa cheltuim banii contribuabililor europeni pe o tara care nu isi respecta angajamentele de lupta impotriva coruptiei. Ordonanta de joi a guvernului roman este un clar pas inapoi in lupta impotriva coruptiei la nivel inalt.

Comisia va trebui sa demonstreze foarte clar in urmatorul raport ca Romania isi indeplineste angajamentele asumate in acest domeniu", a atras atentia eurodeputatul german.

Markus Ferber - bun cunoscator al situatiei politice din Romania si a situatiei justitiei si a luptei impotriva coruptiei, crede ca "Romania nu si-a dezvoltat inca o societate transparenta in care coruptia sa fie interzisa".

"Daca insusi ministrul justitiei propune o astfel de ordonanta (prin care este desfiintata actuala comisie de la Cotroceni care urma sa isi dea avizul cu privire la cercetarea unor actuali si fosti ministri, inclusiv Tudor Chiuariu) - ceea ce este inacceptabil, este o dovada ca intreaga retea de corupti la nivel inalt este inca vie.

Presedintele Basescu si Monica Macovei au facut tot posibilul sa distruga aceasta retea", a apreciat Markus Ferber.

El considera ca, in conditiile in care majoritatea politica sustine idei si masuri precum ordonanta de modificare a Legii raspunderii ministeriale, iar "autoritatile de la Bucuresti, guvernul roman nu sunt capabile sa continue lupta anticoruptie si sa distruga reteaua de coruptie la nivel inalt, atunci Uniunea Europeana trebuie sa se gandeasca la masuri si sa actioneze ca atare".

"Nu este corect ca UE sa ceara contribuabililor europeni sume uriase pentru dezvoltarea Romaniei, iar Romania sa nu fie capabila sa eradicheze coruptia. Presedintele Basescu a promis ca o va face.

Guvernul de la Bucuresti foloseste total gresit posibilitatile pe care le are, iar acest lucru nu poate fi acceptat de catre Uniunea Europeana", sustine unul dintre liderii delegatiei germane din Parlamentul European.

Intrebat cum vede Partidul Popular European faptul ca UDMR, formatiune politica apartinand popularilor europeni, sustine masurile cabinetului Tariceanu II si guverneaza alaturi de acesta, Markus Ferber a raspuns ca aceasta este o alta discutie si prefera sa nu politizeze discutia despre lupta anticoruptie din Romania.