Pierdem 110 milioane de euro, adica un sfert din subventiile agricole acordate de UE in acest an, daca nu ne punem la punct Agentiile de Plati pentru Agricultura in maximum o luna.

Romania ar putea pierde 25% din subventiile acordate de UE pentru agricultura, adica 110 milioane de euro, din cauza unor nereguli depistate in sistemul de control al platilor. Comisarul european pentru Agricultura, Mariann Fischer Boel, i-a trimis ieri o scrisoare ministrului Decebal Traian Remes in care da Bucurestiului un ragaz de o luna pentru remedierea deficientelor.

Potrivit documentului, tara noastra trebuie sa indeplineasca doua conditii fundamentale pina pe 9 noiembrie: sa-si imbunatateasca sistemele informatice si sa evite acordarea de plati catre agricultori inainte de finalizarea controalelor obligatorii.

„Romania a inregistrat progrese in ceea ce priveste masurile administrative de control, insa nu si-a respectat toate obligatiile necesare pentru a asigura functionarea corecta a sistemului“, se arata in scrisoarea lui Boel.

Potrivit declaratiilor sale, deficientele sint vizibile in special in sistemul de identificare a parcelelor agricole, in domeniul controalelor administrative si al celor efectuate la fata locului. Comisarul a laudat Bulgaria pentru progresele facute in sectorul agriculturii si a precizat ca fondurile destinate Sofiei nu vor fi reduse.

„Clauza de salvgardare in domeniul agriculturii era prevazuta din Tratatul de aderare a Romaniei, activarea ei insemnind o reducere cu pina la 25% a fondurilor alocate, pentru o perioada de maximum doi ani“, a declarat pentru Cotidianul comisarul roman pentru Multilingvism, Leonard Orban.

„In discutia de astazi (ieri - n.r.) din Colegiul comisarilor s-a subliniat ca exista inca riscuri mari ca aceasta clauza sa fie activata, dar este un lucru bun faptul ca s-a mai acordat inca o luna pentru punerea la punct a celor doua mecanisme deficitare“, a continuat comisarul.

„Sistemele informatice pentru acordarea ajutoarelor catre fermieri nu functioneaza, este un lucru constatat de experti, iar in perioada care urmeaza ar trebui depuse eforturi majore pentru a fi remediate. Este foarte dificil, pentru ca vorbim de mecanisme complicate“, a mai adaugat Leonard Orban.

Intirzierea constatata de Comisie in acest domeniu este cauzata atit de factori obiectivi, cit si subiectivi, crede comisarul roman. Factorii obiectivi constau in faptul ca Romania a inregistrat cel mai mare numar de cereri de ajutoare pentru agricultura, peste 1.500.000. (Laura Cernahoschi, Irina Moldovan)

Probleme crescute de la an la an

Deficientele au fost semnalate inca din perioada de preaderare, dar autoritatile nu au luat in serios avertismentele, incercind tot timpul sa „pacaleasca“ Bruxelles-ul prin cererile de aminari peste aminari.

„Mesajul Comisiei Europene nu este confortabil, este chiar destul de dur. Raportul este rezultatul tuturor misiunilor de audit anterioare, nu doar al ultimei. Avem doua probleme mari: functionarea softului si finalizarea controalelor in teren“, a spus Dan Gherghelas, directorul Agentiei de Plati si Interventii in Agricultura (APIA).

„In aceasta saptamina, de cind sint la conducerea APIA, mi-am dat seama ca ceea ce i-a deranjat cel mai mult pe cei de la Comisia Europeana este faptul ca, de-a lungul timpului, am stabilit foarte multe termene care erau nerealiste si care nu au fost respectate“, a spus Gherghelas.

Fostul ministru al Agriculturii Gheorghe Flutur ofera tot varianta amagirii, avind in vedere ca progrese atit de spectaculoase, precum le vrea UE, nu sint posibile. „Trebuie sa convingem Comisia Europeana ca avem un sistem sigur si ca banii europeni vor ajunge la fermierii care ii merita. Mesajul autoritatilor romane trebuie sa fie veridic“, spune Flutur.

Cele doua deficiente grave trebuie solutionate rapid, o luna fiind un termen foarte scurt, dupa cum spun specialistii romani. In primul rind, este problema softului de inregistrare a fermierilor, care nu functioneaza.

In consecinta, nu avem o baza de date exacta a agricultorilor care au dreptul la subventii si nici o situatie privind valoarea sprijinului pe care ar trebui sa-l primeasca fiecare in parte. „Am stabilit ieri cu cei de la firma Siveco un calendar clar de actiune, stabilind un nou termen la care sa puna la dispozitia APIA modulul de autorizare si de plata a subventiilor.

Astfel, pe 20 octombrie trebuie sa avem acest modul, iar dupa zece zile de testare, adica pe 30 octombrie, sa fie pus in functiune“, a spus directorul general APIA.

Pentru a dobindi increderea Comisiei Europene, Agentia trebuie ca in termenul acordat, de o luna, sa puna in functiune sistemul de inregistrare a pamintului si a fermierilor si, mai ales, sa finalizeze verificarile in teren. Astfel, in acest an, Romania a avut de verificat 6% din fermieri, dar pina acum nu a reusit sa finalizeze controalele in teren.

„Din cei 73.000 de fermieri ce trebuie verificati, pentru 52.000 se apeleaza la teledetectie, adica nu mai este nevoie de verificari in teren.

Ramin 21.000 de agricultori, ale caror terenuri sint controlate, iar dintre acestia, doar 16.000 au fost verificati pina acum. Restul constituie intirziere si trebuie verificati in aceasta luna“, a spus Gherghelas.

In plus, pentru ca la verificarile efectuate deja s-au constatat multe nereguli, adica declaratia fermierilor depaseste cu mult suprafata reala a terenurilor, Romania va fi obligata sa mareasca numarul fermierilor care vor trebui verificati, ajungindu-se la cel putin 10% din numarul total.

„Vor trebui facute paralel verificari si reverificari, dar problema este ca nu avem GPS-urile necesare acestei operatiuni. Vom incerca sa mai imprumutam 200 de echipamente“, a aratat directorul general APIA.

de Laura Cernahoschi, Irina Moldovan, Mihaela Radu

integral in Cotidianul