Legenda FIAT de la jumatatea secolului trecut, micul 500 a sosit si in Romania in noua sa forma cu ocazia SIAB 2007. Lansat in Italia pe 4 iulie 2007, exact la 50 de ani de la prima sa aparitie, 500 a redevenit emblema industriei auto italiene, declara reprezentantii Autoitalia, reprezentantii oficiali ai brandului in Romania.

FIAT 500 a declansat atat in tara sa de origine, cat si in restul Europei un interes greu de egalat. Cu aproximativ 3.5 milioane de unitati vandute in cei aproape 25 de ani de prezenta pe piata si cu peste 75 de mii de unitati comandate in primele trei luni de la relansare, Cinquecento isi dovedeste statutul de legenda. 500 isi castiga astfel un loc intre masinile „timpurilor moderne”.

Imbinand intr-un mod aparte argumentele rationale cu cele emotionale, Noul Fiat 500 propune un design de-a dreptul cuceritor, tehnologii de ultima ora sau nenumarate posibilitati de personalizare. La capitolul siguranta, FIAT 500 ofera 7 airbag-uri si de calificativul 5 stele EuroNCAP. 500 este in egala masura o masina „verde”, gratie unei game complete de motorizari Euro 5. In Romania, Fiat 500 va fi lansat in primul trimestru al anului viitor.

AutoItalia Group dispune anul acesta de o suprafata expozitionala de aproximativ 2000 de mp si de un numar de 61 de autovehicule expuse: 24 autoturisme, 14 vehicule comerciale si 23 de motociclete si scutere. Toate acestea acopera cele 7 marci importate de companie in Romania: Fiat, Fiat Professional, Alfa Romeo, Lancia, Maserati, SsangYong si Honda.

integral in StiriAuto.ro