Doua familii din Cehia au aflat de curand ca bebelusii lor au fost schimbati, la spital, imediat dupa nastere. Eroarea maternitatii a fost descoperita, dupa ce unul dintre parinti a remarcat ca fiica sa nu seamana cu el si a cerut sa faca teste ADN.

Aceiasi procedura a urmat-o si sotia lui, iar rezultatele testelor au aratat ca nu ei sunt parintii bebelusului, noteaza BBC News.

Micutele Nikola si Veronika s-au nascut pe data de 9 decembrie 2006, la clinica din oraselul Trebnic, situata la 160 de km de Praga. Fetitele au fost incredintate parintilor lor, dar peste zece luni acestia au aflat ca bebelusii pe care ii aveau acasa nu erau de fapt ai lor.

Totul a inceput dupa ce Libor Broza a facut testul de paternitate, nemultumit ca fiica lui era blonda, in timp ce el si sotia sunt bruneti. Dupa ce au sesizat conducerea spitalului si autoritatile locale, cei doi parinti au aflat ca fetita lor este la sotii Jan and Jaroslava Cermak. La randul lui, de-al doilea cuplu a facut o serie de teste, iar rezultatele au confirmat schimbul de bebelusi.

Parintii celor doua fetite s-au intalnit, saptamana trecuta, pentru a discuta cum sa inapoieze fiecare copil familiei sale de drept, inainte de sfarsitul anului.

Ministrul Sanatatii din Cehia a declarat ca cele doua familii vor primi compensatii de aproximativ 500.000 de dolari. Spitalul din orasul Trebic a descris cazul ca fiind regretabil si a afirmat ca acum colaboreaza cu politia.