Banca Transilvania (bt) estimeaza ca va acorda, in urmatorii trei ani, credite de un miliard de euro sectorului medical din Romania. In cadrul bancii a fost infiintata Divizia pentru Medici, care va oferi pachete integrate de credite si consultanta, bazate pe criterii exclusiv calitative, in unele cazuri fiind vorba de credite acordate doar pe baza diplomei de medic, au anuntat reprezentantii BT.

Finantarea specializata se adreseaza medicilor rezidenti, medicilor specialisti, cat si clinicilor medicale. Sunt finantate afaceri existente, dar in principal este incurajata initiativa medicilor care incep de la zero, prin autorizarea unui cabinet medical.

Piata serviciilor bancare pentru medici este estimata sa ajunga in urmatorii trei ani la 2,5 miliarde euro, iar BT tinteste o cota de piata de 40 la suta si apreciaza ca 80 la suta din medici vor accesa sectorul privat.

Pana la lansarea serviciilor specializate, BT a acordat credite pentru 1.700 de medici si nu a inregistrat nici o problema in derularea acestora, au declarat reprezentantii bancii.

integral in Romania Libera