Reportaj la palatul cu patru niveluri in care fostul ministru s-a retras pentru o vreme

Fostul ministru al agriculturii, Decebal Traian Remes, a ajuns subiect de ras pentru baimarenii de rand.

Dupa ce si-a dat demisia din functia de ministru, ca urmare a difuzarii inregistrarilor din dosarul „Spaga lui Remes”, fostul membru al Cabinetului Tariceanu s-a retras la vila lui din Baia-Mare.

In spatele zidurilor groase de beton, inalte de patru metri, Decebal Traian Remes sta ascuns intr-una dintre cele 20-25 de camere ale celebrei vile cu patru niveluri, vizibila din orice punct al orasului Baia-Mare.

O zi din viata postspaga

Am aflat ca fostul ministru a fost sfatuit sa stea, o vreme, departe de lume, sa evite orice iesire in public. Am vrut sa vedem ce face, cum arata o zi din viata unui om care a cunoscut cea mai mare mediatizare in ultima saptamana.

Luni si marti, Decebal Traian Remes a iesit din casa doar pentru cateva minute. Luni, a facut-o pentru a le da cateva indicatii unor muncitori care reparau o instalatie electrica. Scena a avut loc chiar in fata garajului unde Ioan Avram Muresan si denuntatorul Gheorghe Ciorba au fost surprinsi descarcand celebrele lazi cu caltabosi si sticlele cu tuica de pruna.

Dupa cateva fraze schimbate cu muncitorii, Remes a montat un furtun folosit la udatul florilor. Cand ne-a vazut si cand l-am intrebat ce face, cum se simte, ne-a raspuns doar, cu voce groasa, ca nu discuta nimic „cu presa”.

L-am intrebat daca nu doreste, totusi, sa faca precizari in legatura cu discutia inregistrata si difuzata la TVR, pe care a avut-o cu Ioan Avram Muresan, la o terasa din Piata Dorobanti - Bucuresti. „E treaba mea cand voi face declaratii.

Nu e treaba voastra”, ne-a raspuns fostul ministru, dupa care a urcat scarile catre vila, de unde nu a mai iesit decat pentru cateva secunde, a doua zi la pranz.

Singurii care au parasit vila, in cele doua zile, au fost sotia lui Remes, Steliana, care este patroana unei firme de comisionariat vamal, si Razvan, fiul fostului ministru, care conduce afacerile fermei de porci din satul Basesti. Steliana Remes a refuzat, la randul ei, orice dialog.

Discutii despre „angarale si parale” la Izvorul lui Remes

In fata vilei lui Decebal Traian Remes exista un izvor pe care localnicii l-au botezat „Izvorul lui Remes”. Zilnic, zeci de oameni vin aici sa ia apa. Cat timp stau la coada, oamenii discuta politica, la fel ca in Poiana lui Iocan din „Morometii” lui Marin Preda.

In ultimele zile, subiectul cel mai dezbatut a fost secventa spagii difuzate de TVR, care i-a avut eroi pe trei localnici: fostii ministri Decebal Traian Remes, Ioan Avram Muresan si omul de afaceri Gheorghe Ciorba. Toti cei cu care am vorbit la Izvorul lui Remes se simt rusinati de rusinea vecinului lor.

Oamenii stau la coada sa-si umple bidoanele cu apa, timp in care fiecare spune ce crede despre scandalul „caltabosii” si despre demisia lui Remes.

Sandu Bilici, un barbat la vreo 40 de ani, povesteste ca, saptamana trecuta, a doua zi dupa difuzarea casetei, oamenii si-au schimbat atitudinea in preajma palatului lui Remes: „Pana la povestea cu spaga, fiecare om care vine aici vorbea in soapta despre Remes. Dupa ce s-a dat la televizor, nimeni nu se mai fereste. Un om i-a strigat chiar menajerei sa ii arunce niste caltabosi.

Biata femeie a intrat repede in casa de rusine”, spune Bilici, in timp ce-si incarca bidoanele de cinci litri cu apa pe bicicleta.

Atmosfera e data de o imagine: pe zidul de beton care inconjoara vila lui Remes, cineva a scris cuvantul „Mita”, inca vizibil desi se pare ca s-a incercat stergerea lui. „Ii foarte adevarat ce scrie acolo, ca a vazut toata tara. Ce mai poate sa zica? Ca nu ii adevarat.

Orice ar zice, eu nu-l mai cred pentru ca am vazut cu ochii mei cand descarcau bunatatile alea in garajul vilei”, a precizat Felicia Petricea.

„S-a compromis definitiv”

Cel mai venerabil locuitor al Strazii Castanilor este Stefan Balas. Omul are 82 de ani si a fost la viata lui contabil. In fiecare zi isi face plimbarea pe straduta scurta si toata lumea il saluta cu respect. Om in varsta, Stefan Balas vobeste despre vecinul lui cu mila.

„Am ramas surprins cand am vazut la televizor si ma gandesc ca s-o compromis. Nu pot sa ma gandesc ce l-o fi determinat sa faca treaba asta. Are destula avere si de aceea ma intreb ce s-o fi intamplat. Il credeam mai destept, dar acum s-a compromis definitiv. Intr-un fel, ne pare rau de el ca, fiind vecin aici cu noi, i s-a intamplat toate astea”, a spus Stefan Balas.

Omul cu mustata alba si ochelari cu rame groase are totusi un cuvant bun la adresa lui Remes: „Cand si-a construit vila putea sa opreasca izvorul, dar n-a facut-o. A construit un bazin de decantare si a lasat apa sa curga in continuare”.

integral inEvZ