Asistam in aceste zile la ceva mult mai serios decat ar lasa sa se vada caltabosii si palinca lui Remes. Este un conflict serios intre un grup de magistrati, pe de o parte, si un intreg sistem politic bazat pe coruptie si intelegeri subterane, de cealalta parte. Cei care blameaza conspiratii si politii politice vor sa distraga atentia de la tabloul general.
Se vede acum ca atunci cand clamam cu totii prin presa ca ne-am saturat de coruptie, unii o faceam serios, altii doar pentru ca dadea bine la public.
Romania are parte de un inceput de „mani pulite”, uriasul scandal din Italia care a dus la anchetarea a mii de oameni, condamnarea a trei prim-ministri si a destructurat un sistem politic bazat pe coruptie, vechi de 50 de ani. Nici nu va imaginati cat de mult seamana situatiile.
Cand echipa Morar a venit la DNA, dand ceva semne de curaj, m-am documentat despre operatiunea italiana si am scris un articol in care incercam sa trag niste lectii.
Iata cateva dintre concluziile pe care le trageam atunci in revista ”Dilema veche”. Si in Italia, ca si in Romania, retelele de coruptie erau puternice si au reactionat. Procurorii si judecatorii au fost supusi unui asalt politic si mediatic extraordinar. Cum era aplicata o lege, parlamentarii o schimbau.
Cand a inceput anchetarea unor conturi elvetiene, au schimbat un acord cu Elvetia si au blocat accesul la informatii. Parlamentul italian a retras prin lege garzile de corp ale magistratilor, practic o invitatie la crima. Au decriminalizat dubla contabilitate cand s-a gasit asa ceva la partide. As putea continua, dar ati inteles ideea. Partea rea e ca au si avut ceva succes.
Au complicat procedurile judiciare atat de mult incat procesele au durat enorm si doar 582 dintre cele 12.000 de persoane anchetate initial au fost condamnate pana la final. Cu toate acestea, ”mani pulite” nu este considerat un esec. E un succes pentru ca a schimbat sistemul.
Nu au mers toti cei anchetati la puscarie, dar retelele lor au fost destructurate, expuse public si deparazitate prin lumina. Pana la urma, asta face diferenta.
O lectie pozitiva este urmatoare: presiunea publica conteaza. Cand primul guvern Berlusconi a incercat sa decriminalizeze infractiuni din sfera coruptiei, magistratii implicati au amenintat cu demisia colectiva. Publicul a iesit in strada, presedintele Italiei a respins proiectul. Cred ca ne apropiem si noi de momentul in care DNA va avea nevoie de sustinere publica. O sa vedem atunci pentru cati dintre noi lucrurile astea chiar conteaza.
Ultima lectie (trista): magistratii nu trebuie sa se astepte la recunostinta patriei. Nu vor fi eroii tuturor. Cand coruptia se confunda cu sistemul, multa lume are de pierdut din curatenie (chiar ziaristi, ii vedeti ce disperati sunt!). Dupa ce a scapat prin siretlicuri (a schimbat legea) de condamnare, Berlusconi a pus pe magistrati tunurile mediatice pe care le detinea.
Dupa cativa ani, populatia s-a plictisit de atata scandal serios, a vrut divertisment TV. Judecatorul Di Pietro e un simbol al anticoruptiei, dar un simbol votat de cativa. Cariera sa politica ulterioara a dezamagit. A fost chiar pus la randul sau sub acuzare pentru abuz, dar a fost achitat.
Daniel Morar nu va avea parte de lauri. Sa speram ca va avea macar sansa, ca si Di Pietro, sa dea sistemului un sut din care sa nu-si mai revina in aceeasi forma.
