Are si Aurel meritele lui, dar tot nu il fac o calatorie in Nirvana. Nu este genul meu si pe urma de ce m-as multumi cu putin cand pot avea mai mult?! Ar fi o tampenie sa iau 322-ul cand pot lua BMW-ul.

Agentia la care lucreaza sora-sa m-a propulsat direct in publicitate. Cautau un copywriter fara anvergura si nume in piata. Un fraier care sa munceasca all day long, sa consume putin si sa nu eclipseze geniile agentiei. M-a intervievat insasi patroana, o cucoana desirata cu alura de baschetbalista. Treaba a mers struna.

Ii frigea atat de tare buza dupa un senior pe care sa il plateasca ca pe un junior, incat CV-ul meu i s-a parut mai mult decat OK, iar avansul din salariu pe care i l-am cerut nu a deranjat-o cu nimic. O interesa un singur lucru: cand pot sa incep.

De a doua zi mi-am luat in primire biroul nu prea grozav si job-ul de copywriter pe bani de nimic. Am picat drept in toiul actiunii. Tipul care ocupase inaintea mea pozitia isi luase campii. Am aflat asta la chicineta, in pauza de masa.

Clientul il scosese din minti si cum banii Baschetbalistei nu ajungeau nici macar pentru o masa decenta cu gagica in oras, da’apai pentru psihoterapeut, omul si-a bagat picioarele si s-a carat spre zari mai albastre. Baschetbalistei i-au trebuit vreo doua saptamani de interviuri cu diversi inchipuiti pana m-a gasit.

La banii pe care era dispusa sa ii plateasca nu ma mir ca am fost singura care am pus botul! Cum e chestia aia cu s-a intalnit cererea cu oferta? In cazul asta s-a intalnit Foamea (recte moi) cu Zgarcenia In Persoana (Baschetbalista). Chiar ma intreb serios ce naiba este in capul oamenilor astora.

Vor super profesionisti care sa le faca o super treaba, dar pe care sa ii plateasca super prost. Contradictie in termeni. In fine, am preluat treaba de unde o lasase „decedatul”, adica m-am trezit ca trebuie sa fac script-uri de televiziune pentru un mega client.

Nu am apucat sa ma dezmeticesc ce si cum, ca Desirata m-a luat cu ea la renegocierea contractului si, iata-ma pe mine, Ella, fata de provincie cu tupeu de Capitala, la masa cu boss-ii din televiziune. WOW! Chit ca eram a cincea roata la caruta si nu faceam decat sa ii car Baschetbalistei hartiile.

Patru ore s-a negociat in draci si sa-i dam Cezarului ce-i al Cezarului! Baschetbalista, singura dama din incapere cu exceptia mea, i-a jucat pe indivizi cum a vrut. Cu aerul cel mai inofensiv cu putinta, a scos tot ce voia sa scoata de la ei. Punct ochit, punct lovit, iar eu am ramas sa dorm la birou ca sa fac treaba pentru care batusera ei palma pentru o gramada de bani.

Asa nu mai ajung eu CEO in veci. Auzi, ia stai, da’ de ce nu? Ce, m-a legat Baschetbalista de glie? As, de unde. Deocamdata acumulez experienta, plus ca imi fac relatii. Adevarul este ca la nici trei zile de cand bat coridoarele Televiziunii si la fix cinci de cand am intrat pe usa agentiei, m-am imprietenit la catarma cu Cora. Fata asta stie tot ce misca in pravalia cu vedete.

Cine cu cine e combinat, cine este in dizgratie, cui trebuie sa ii dai buna ziua si cui nu, dar mai ales de cine trebuie sa iti feresti spatele. Plus ca arata bine, a fost campioana la natatie, este sigura pe ea si descurcareata pana la Dumnezeu. Inalta, cu forme longiline, satena, cu plete lungi si crete. Intr-o epoca in care nimeni nu poarta asa ceva, Cora este o aparitie.

Seamana cu o iapa de rasa. Am iesit impreuna la o cafea. Eu am invitat-o, ea a ales locul. Undeva, pe Mendeleev, la un bar de fitze, unde si-a facut aparitia impreuna cu Stefan, fostul. Baiatul, om de lume, ne-a platit amandorura consumatia si apoi ne-a inghesuit in decapotabila sport. „Dam o tura”, a spus el privindu-ne cu inteles.

Cea mai tare tura din viata mea! „Auzi Ella, nu arati de loc rau, ce zici nu vrei sa faci televiziune?”. Eram atat de ametita incat nu mai stiu exact cine si in ce moment a spus chestia asta. Notiunea timpului imi fusese complet anulata de miscarile frenetice din solduri ale lui Stefan si de blitz-ul cu care Cora ma orbea in timp ce ne fotografia in actiune. Say cheese!

Citeste aici toate episoadele