Traian Basescu a vorbit in tiganeste la decorarea unor rromi

de A.N.     HotNews.ro
Luni, 22 octombrie 2007, 0:00



Presedintele Traian Basescu a decorat luni, la Palatul Cotroceni, trei rromi care au fost deportati in Transnistria in timpul celui de-al doilea razboi mondial si le-a adresat cateva cuvinte in tiganeste, anunta site-ul Mediafax.

"Iertati-ne, fratilor si surorilor, pentru ceea ce a fost, iar viitorul Romaniei il vom construi frumos impreuna", le-a spus Basescu in tiganeste celor trei rromi, dupa care a citit mesajul si in limba romana.

Dumitru Tranca, Traian Grancea si Ion Minutescu au fost medaliati cu Ordinul national "Serviciul credincios in grad de cavaler”, in cadrul unei ceremonii la care au fost prezenti regele Florin Cioaba, parlamentarul Nicolae Paun si cantareata Gabi Lunca. Ambasadorul SUA in Romania, Nicholas Taubman, a participat si el la ceremonia de la Palatul Cotroceni.

"Astazi rromii reprezinta cea mai numeroasa minoritate discriminata de pe continentul european”, a spus seful statului, cerand “o politica europeana pentru rromi”. Basescu a afirmat ca “este nevoie de resurse financiare deoarece, deocamdata, de la Revolutie incoace, sumele alocate pentru incluziunea sociala a rromilor au fost neinsemnate".

Seful statului a primit de la Florin Cioaba o medalie cu chipul fostului “rege international al rromilor”, Ion Cioaba, in timp ce Gabi Lunca i-a oferit discuri si un album de familie.

Potrivit raportului Comisiei pentru studierea Holocaustului in Romania, numarul rromilor deportati in Transnistria a fost de 25.000, cel putin 11.000 dintre ei pierzandu-si viata in lagarele de concentrare.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


531 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    frumos (Luni, 22 octombrie 2007, 18:20)

    alex [anonim]

    Un gest frumos din partea Presedintelui...
  • 0 (0 voturi)    
    fonduri pt integrarea tiganilor???!!! (Luni, 22 octombrie 2007, 18:23)

    Lucian* [anonim]

    Basescu a afirmat ca “este nevoie de resurse financiare deoarece, deocamdata, de la Revolutie incoace, sumele alocate pentru incluziunea sociala a rromilor au fost neinsemnate" - pai poate sa primeasca si 10 mld pt ca daca le da "regelui international al rromilor", atunci poate sa le arunce si in Dambovita pt ca nu o sa fie nici o diferenta.

    Integrarea tiganilor trebuie sa inceapa cu educatia si cu obligatia lor de a respecta legile statului si nu pe cele ale satrelor. Bineinteles, ar trebui sa se faca si educatie in scoli.

    In Spania au reusit sa integreze tiganii pt ca Franco a distrus satrele si a mentinut controlul timp de 30 de ani (o generatie).
  • 0 (0 voturi)    
    hello! (Luni, 22 octombrie 2007, 18:39)

    alex [anonim]

    Societatea europeana de astazi nu mai este cea nationalist-extremista din vremea lui Franco, ci una a integrarii si convietuirii pasnice cu diferitele minoritati. Prin excluderea tiganilor din societate/impunerea prin forta a respectarii legii "laice" nu cream decat o bomba sociala in Romania si in UE.
  • 0 (0 voturi)    
    ue (Luni, 22 octombrie 2007, 19:15)

    Semaca [anonim]

    Eu as intelege sa cheltuie banii pe integrarea copiilor de imigranti in Romania, care sunt destul de multi, iranieni, somalezi, irakieni si care or mai vrea sa traiasca aici. Ceea ce nu inteleg este de ce dreq tre sa cheltuim banii ca sa integram niste (in general) pramatii care s-au nascut in Romania si pe care nu-i impiedica nimeni sa mearga la scoala, sa invete, sa se poarte ca niste oameni civilizati oriunde ar merge...De ce le zic pramatii, pentru ca pe langa faptul ca s-au nascut aici nu se chinuie (aproape) niciunul sa-si plateasca macar impozitele din care statul roman ar putea sa-i integreze pe tigani. Nu mi se pare normal ca statul sa cheltuie banii de impozite ai romanilor, maghiarilor si care om mai fi pan Romania ca sa-i "integreze" pe tiganii care in majoritatea lor cersesc, cunosc mai bine spaniola si italiana decat romana, fura, isi casatoresc copii la 8 ani intr-un dispret total fata de lege si in general li se cam rupe in paispe, asteapta sa li se dea mocca totul daca e posibil. Bani aruncati de pomana.
  • 0 (0 voturi)    
    decorarea tiganilor (Luni, 22 octombrie 2007, 19:45)

    elene [anonim]

    bravo dlui presedinte
  • 0 (0 voturi)    
    decorarea romilor (Luni, 22 octombrie 2007, 19:49)

    lulu [anonim]

    cinste dlui presedinte un gest frumos
  • 0 (0 voturi)    
    e nebun ? (Luni, 22 octombrie 2007, 23:51)

    Carton [anonim]

    deja mi-era rusine ca traiesc in tara asta, dar ce mai face si prostul asta acum ? pentru voturi o face (sper) pentru ca daca ii mai si suporta sau chiar place pe tigani atunci e grav tare. basescu e la nivelul tiganilor, o scursura umana. unde sa ajungem cu un astfel de presedinte ? e clar ... Vadim ar trebui sa iasa presedinte pentru ca el uraste toate scursurile de unguri si tigani si mai stiu eu ce care vin in RO si vor drepturi dar atat. base esti un prost, mai prost decat credeam la alegerile din 2004.
  • 0 (0 voturi)    
    politica marginalizarii e o utopie (Marţi, 23 octombrie 2007, 2:46)

    psycon [anonim]

    Propun ca adeptii politicii "sa-i lasam de capul lor" sa fie stransi si lasati in mijlocul unei comunitati de rromi sa culeaga roadele viziunii proprii asupra politicilor demografice. Rromii nu pot fi ingnorati, problema nu va disparea de la sine, doar se va mari (au cel mai mare spor demografic). Solutiile sunt doua exterminare sau asimilare. Basescu a ales pe cea din urma. Cine vrea sa ii extermine sa fie impuscat primu...
  • 0 (0 voturi)    
    Rromii -ultimii migratori indo-europeni (Marţi, 23 octombrie 2007, 3:21)

    Hiperboreea [anonim]

    Dupa cum stim toate popoarele europene au aceiasi radacina cu indienii. Pe la -12,000 b.c , toamna, a inceput migratia caucazienilor , unii spre Evropa altii spre India. Cei care au ajuns in Europa au avut mult mai multe vitregii ale naturii de invins si au evoluta mai greu, cel putin in antichitate. Cei care au ajuns in India au construit si dezvoltat civilizatii net superioare celei europene, inclusiv fata de imperiul roman. Ssa nu uitam ca schimburile comerciale dintre Roma si India ajunsesera la un echvalent de 500 mil evros pe la anul 200 a.d. In mare romanii trimiteau aur in India si indienii produse inapoi. Ce s-a ales de imperiul roman stim.
    Cand indienii dezvoltau civilizatii ( arhitectura, matematica, filozofie, arte, inclusiva arta de a trai ) europenii culegeau fructe si legume de pe camp si vanau ursi si caprioare.
    Cum s-a prabusit acea civilizatie sublima stim cu toti; Alex Machedon a distrus o parte, Harapii cu Coranul intr-o mana si iataganul in alta, si altii. Sa distrugi e usor, sa construiesti e tare greu.
    In fine, pe la anul 1200 a.d. din motive necunoascute, probabil din cauza harapilor jihadisti, triburi de rromi ( apropos in limba sanskrita rom = diamant ) au inceput sa se emigreze spre Evropa. Sa fie fost ceva ancestral ? se zice ca isi urmau un anumit destin cosmic.
    In Evropa beutoare de vin si mancatoare de carne cruda ( vezi mormintele de la Jucu unde s-au descoperit si morminte de primitivi ) au fosta restati de boiarii locali si facuti robi ( sclavi ), mai ales in civilizata Tara Romaneasca si In Bugaria. Unii au mai scapat si si-au continuat destinul spre Atlantic.
  • 0 (0 voturi)    
    Rromii...contd (Marţi, 23 octombrie 2007, 3:38)

    Hiperboreea [anonim]

    Din sclavie au scapat pe la 18pasopt , tot toamna , ceva mai tarziu decat niegri americani.

    Ca nu convine sensibilului si parfumatului popor roman ce fac rromii azi e dovada de lipsa de intelegere a fenomenului. Parca romanul vrea sa inteleaga?, el doar da cu ghioaga si face pe neznaiu cand e vorba de cauze.
    Ma surprinde rautatea si mojicia verbala a unor forumisti, va rog sa dati dovada ca n-ati stat la tarla sau la usa cortului 800 de ani.

    Cei care au frecventat tigani stiu ce suflete sensibile sunt, din pacate Romania nu a avut o politica de integrare coerenta de la 18-toamna incoace. Daca aveam erau si ei in rand cu noi si nu mai erau problemele care sunt. Mai mult mare salaul , Antonescu s-a trezit sa-i trmita la Bug, cica sunt rasa inferioara.

    Un mic sfat pentru rasisti: daca tot am intrat in Evropa comportati-va dupa valori europene. Se merita!

    Bravo lui Basescu ca a inteles tragedia acestui popor ,la origine foarte mare. Ai condamna e ca si cum as condamna eu romanii care au ajuns cu containerul in Canada si care numai de hotii s-au tinut. Indepartatarea de vatra culturala si izolarea sociala creeaza fenomene previzibile. Rromii au un comportament cauzat de romani. Daca bati un caine 800 de ani mai dureaza 1-2 sute pana iti va manca din mana si nu te va musca.

    Kara, kara , ka vena mohali kali...avenda rromales

Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by