Pentru telenovela publica dedicata „securistilor buni si securistilor rai“, cazul viitorului europarlamentar liberal poate fi unul de rascruce.

Discutia de acum despre Daniel Daianu - editia recent imbogatita cu o candidatura cu final previzibil la Parlamentul European - ar putea sa modifice decisiv granitele traditionale care separa taberele celor care vorbesc despre mult controversata tema a „securistilor buni“.

Trebuie spus ca granitele care separau avocatii „securistilor buni“ de acuzatorii acestui construct au mai fost incalcate. Dar aceasta s-a intimplat cu precadere in cazul unor personaje notorii care nu au fost membri in vreun partid politic postdecembrist si care, de regula, au fost, cel putin pina la proba contrara, doar „turnatori“ la Securitate.

Va readuc in atentie doua exemple de politicieni care au verdict de „politie politica“: Mona Musca si Dan Voiculescu.

Sint doua cazuri situate, din multe puncte de vedere, unul la antipodul celuilalt: insa, nici despre Mona Musca, nici despre Dan Voiculescu, discursurile publice nu au fost imprevizibile, nici in zona „dur-contestatara“ si nici in cea a „clementilor“, desi ambele personaje au incercat sa aduca in discutie, in mai multe rinduri, tema „securismului patriotic“ si, implicit, pe cea a „securistului bun“.

Daniel Daianu e, in ierarhia cunoscuta public a Securitatii, mai mult decit ce au fost Mona Musca si, din nou pina la proba contrara, Dan Voiculescu. Cei doi erau, conform CNSAS, „informatori“ si „colaboratori ai Securitatii ca politie politica“, in vreme ce Daniel Daianu a fost, pentru citiva ani, spune el, ofiter DIE.

A intrat acolo in 1975 si a plecat in 1978, din mai multe motive; unul dintre ele, povestea ieri intr-un interviu acordat cotidianului „Romania libera“, fiind acela ca „eu nu pot sa primesc sau sa dau bani, stiti din filme ce fac serviciile secrete, chiar si cele ale unui stat democratic practica asa ceva“.

Inainte de a declara public faptul ca e liberal si inainte de a para decisiv intrebari incomode prin invocarea unui atotcuprinzator „spirit liberal“ (de la care, fiind liberal, normal ca se „hidrateaza“ si el), Daniel Daianu a fost, deci, ofiter DIE. Un fost ofiter DIE care, sa respectam adevarul, nu si-a tinut ascunsa pina astazi acea apartenenta.

Un fost ofiter DIE, pe de alta parte, care a omis mereu sa spuna despre mama sa ca era locotenent-colonel, iar tatal, colonel, ambii la Directia Securitatii Statului. Un fost ofiter DIE care a ajuns, din cauza trecutului sau securistic, pe lista „eurodalmatienilor“ propusa de Coalitia pentru un Parlament Curat (CPC).

Asadar, Daniel Daianu: un fost ofiter DIE blamat de CPC, coalitie din care fac parte mai multe organizatii si persoane cu un grad de intransigenta ridicat si in care exista si Societatea Academica Romana (SAR), think-thank care si-a bazat multe dintre rapoartele celebre pe expertiza lui Daniel Daianu, in zona economica a sa.

Dar si un fost ofiter DIE laudat de Serban Orescu („domnul Daianu a facut un act de mare curaj cind imensa majoritate a celor care au colaborat cu Securitatea au tacut“) si, poate mult mai important, de Andrei Plesu („In orice tara matura, un candidat pentru Parlamentul European de felul lui Daniel Daianu ar fi socotit o alegere inteligenta si ar fi privit cu simpatie“).

In fine, avem in discutie publica situatia unui fost ofiter DIE plasat pe pozitie eligibila de catre PNL - un partid care si-a asumat zgomotos un proiect moral radical -, dar si pe cea a aceluiasi fost ofiter DIE care nu impartaseste o asemenea pozitie (ca un „cartof fierbinte“ in mina PNL).

Concluzia e doar una de etapa: Daniel Daianu va ajunge europarlamentar; discutia despre colaborarea cuiva cu Securitatea e, pentru „directorii de constiinta“, intr-un moment de cumpana datorita acestui personaj.

Si, nu mai putin important: in absenta mai multor date de dosar (lui Daniel Daianu, de pilda, CNSAS i-a dat verdict de „necolaborare“ in baza unei singure foi de hirtie, desi el a fost ofiter), dezbaterea publica ramine, dezarmant de mult, in zona mastilor.