Centrul Operativ pentru Situatii de Urgenta din cadrul Ministerului Mediului si Dezvoltarii Durabile a trimis o atentionare meteorologica de Cod Galben in atentia prefecturilor din 11 judete prin care avertizeaza ca miercuri, intre orele 9.00 si 21.00, va ploua in cantitati insemnate.

Administratia Nationala de Meteorolgie a precizat ca judetele afectate de ploi vor fi Bacau, Botosani, Buzau, Covasna, Galati, Hargita, Iasi, Neamt, Suceava, Vaslui, Vrancea.

Potrivit ANM, ploile vor avea si caracter de aversa si pot fi insotite de descarcari electrice in Moldova si zona Carpatilor Orientali, unde cantitatile de apa vor depasi local 20 l/mp si izolat 30 - 40 l/mp.

Avertizarea Cod Portocaliu emisa marti de hidrologi se va mentine si miercuri, in 10 judete: Gorj, Valcea, Dambovita, Prahova, Brasov, Covasna, Buzau, Vrancea, Harghita si Bacau.

Din cauza ploilor abundente cazute marti noaptea, cateva strazi din Braila au fost inundate, a anuntat Realitatea TV. De asemenea, apele umflate ale raului Trotus (jud.Bacau) au rupt mai multe poduri, izoland peste 3.000 de locuitori din zona.

ANM a anuntat ca vremea se va indrepta in urmatoarele zile, iar ploile vor inceta treptat.

Avertizarile hidrologice cod galben indica risc de viituri sau cresteri rapide ale nivelului apei, cu depasiri ale cotelor de atentie, neconducand la pagube semnificative, dar care necesita o vigilenta sporita pentru unele activitati sezoniere sau expuse la inundatii.

Avertizarile hidro cod portocaliu indica risc de viituri generatoare de revarsari importante susceptibile de a avea impact semnificativ asupra vietii colectivitatilor si sigurantei bunurilor si persoanelor. Avertizarile hidro cod portocaliu se emit in cazul depasirii cotelor de inundatie.