Filmul "Auf der anderen Seite" a castigat premiului LUX 2007 pentru Cinematografia Europeana

de C. Marin     HotNews.ro
Joi, 25 octombrie 2007, 0:00



Co-productia turco-germana "Auf der anderen Seite", in regia lui Fatih Akin, a castigat prima editie a Premiului LUX pentru Cinematografia Europeana, distinctie atribuita de Parlamentul European (PE) celui mai bun film de pe continent.

Potrivit unui comunicat PE, trofeul i-a fost inmanat actritei germane Hanna Schygulla de Presedintele Parlamentului European, Hans-Gert Pottering, in fata Deputatilor Europeni si a reprezentantilor celorlalte filme aflate in competitie.

"Dupa 50 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma, Parlamentul European acorda pentru prima oara astazi noul Premiu LUX, pentru cinematografie. Vrem sa acordam in fiecare an acest premiu filmului care atrage atentia asupra problemelor sociale curente care ne afecteaza continentul si in special asupra integrarii Europene", a declarat, Hans Gert Pottering.

Alaturi de "Auf der anderen Seite des Lebens", au mai fost nominalizate filmele "4 luni, 3 saptamani si 2 zile" de Cristian Mungiu si "Belle toujours", o co-productie Portugalia-Franta, de Manoel de Oliveira.

Fiecare film a fost proiectat de noua ori, in perioada 1-18 octombrie 2007, in incinta sediului din Bruxelles al Parlamentului European si doar deputatii care au vizionat toate cele trei productii si-au putut exercita dreptul de vot pentru declararea filmului castigator.

Filmele au fost subtitrate in cele 23 limbi oficiale ale Uniunii Europene, inclusiv in forme adaptate pentru persoanele cu dificultati auditive. "Trimitem un mesaj puternic in sprijinul multilingvismului si dorim sa lucram in mod egal in toate limbile oficiale, astfel incat orice cetatean European sa poata viziona filmul in propria sa limba", a adaugat presedintele PE.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


62 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by